Sursa ... Adoramus
"De cite ori plecam de acasa, fetita mea ma intreaba: „Mami, unde mergem?” Raspunsul: „Mergem la plimbare” nu o multumeste niciodata. Nu intelege de ce iesim din casa pur si simplu pentru a ne plimba. Trebuie sa existe un motiv, un scop pentru acea plimbare: sa mergem la cumparaturi, sa iesim in parc la joaca, sa facem o vizita. Inca de mici, copiii au nevoie de directie, de un scop, au nevoie sa gaseasca un inteles in activitatile pe care le desfasoara. Psihologul E. Erickson (Childhood and Society, New York: W. W. Norton, 1985, pag. 18) este de parere ca simtul directiei impartasit de parinti este transmis si copiilor. Au parintii un scop in viata, un motiv pentru a trai? Si-au gasit locul intr-o comunitate mai larga care sa-i ajute sa-si dezvolte valori si scopuri ce-i integreaza in societate si care dau un sens vietii?
Simtul directiei le da parintilor o incredere pe care o simt si copiii. Mai mult, cind parintii considera ca dragostea si timpul acordat copiilor fac parte din scopul mai larg sau imaginea de ansamblu a vietii lor, copiii sunt inclusi si ei in aceasta imagine si se simt la adapost, este de parere dr. Catherine Stonehouse in cartea sa, Joining Children on the Spiritual Journey (Baker Books: Grand Rapids, Michigan, 1998, pag. 49). Am fost insa invatati sa le dam copiilor timp si dragoste „cu masura”. Ca si parinti, am primit de multe ori sfaturi cum sa ne crestem copiii (de obicei de la persoane care nu au inca copii):
„Nu-i tine in brate mai mult decit trebuie, ca-i inveti prost!”
„Invata-i sa se joace singuri, prea mult stai cu ei!”
„Nu te mai du la ei de cite ori pling, lasa-i ca se opresc ei cind vad ca nu vii!”
Acest gen de sfaturi sunt menite sa protejeze comoditatea parintilor, dar nu tin cont de nevoile copiilor. Nu trebuie sa ne facem niciodata griji ca am putea sa le oferim prea multa dragoste copiilor sau sa petrecem prea mult timp cu ei. Ar trebui sa consideram acel timp ca o investitie in ei, investitie care va da rezultate in timp, cind se vor dezvolta echilibrati din punct de vedere emotional si vor sti sa-si gaseasca o directie in viata, pentru ca au avut parte de indrumare si incurajare.
Imprimarea unui simt al directiei incepe inca de timpuriu, cu modul in care alegem sa raspundem nevoilor copiilor. Putem raspunde la plinsul copilului pentru ca avem un nivel scazut al tolerantei la stres sau putem fi ghidati de tipul de persoana care vrem sa devina copilul nostru. De exemplu, cind mi-am propus sa-mi invat fetita sa respecte sentimentele celor din jur, crizele de isterie specifice virstei nu mai aveau loc in mijlocul casei, in prezenta tuturor, ci singura in camera ei, stiind ca poate sa revina in momentul in care s-a hotarit sa se linisteasca si sa isi ceara iertare ce la cei prezenti pentru scandalul produs. Daca nu as fi urmarit sa o invat ceva prin acel exemplu, as fi putut sa cedez cerintelor ei si sa-i dau ce dorea doar pentru a se linisti. Exista si momente in care las de la mine, pentru ca vreau sa-mi cresc copiii de mici intr-o atmosfera de har. Este adevarat ca limitele le pot da siguranta si directie copiilor, dar in acelasi timp, trebuie sa le lasam spatiu suficient pentru exprimarea autonomiei, trebuie sa tinem echilibrul intre fermitate si toleranta, pentru ca aceasta etapa ii pregateste pe copii pentru a intelege conceptul de lege, dar si de har.
Incet, incet, se formeaza si constiinta copiilor si odata cu ea apare si sentimentul de vina. Vina poate fi sanatoasa, daca este in limite normale, sau poate fi excesiva. De obicei, aceasta din urma apare atunci cind regulile sunt prea rigide sau prea multe si copilul simte ca orice ar face, tot greseste cu ceva. Daca regulile sunt neclare sau insuficiente pe de alta parte, copiii nu vor avea o voce clara care sa-i ghideze in incercarea lor de a stabili ce e bine si ce e rau. Vedem deci cum constiinta poate ghida si proteja copilul sau il poate inhiba. O constiinta sanatoasa il ghideaza fara sa-l zdrobeasca si este suficient de flexibila pentru a face fata complexitatii vietii, mentioneaza Catherine Stonehouse in aceeasi carte (pag. 56). Ea se formeaza atunci cind copiii au parte de o ghidare clara, consecventa, cu limite precise, dar si cu loc pentru initiativa si exprimare. Nu este o perioada usoara, dar daca trec cu bine peste aceasta criza intre initiativa si retinere datorita sentimentului de vina, copiii vor putea sa-si stabileasca o directie in viata fara a fi inhibati de un sentiment excesiv de vina sau de teama de pedeapsa. Vedem deci cum prea multa rigiditate din partea noastra strica si cum putem sa facem rau avind intentii bune. Un copil cu o constiinta sanatoasa, care stie ce este permis, isi va trasa singur limite pentru a-si atinge scopul, fara ca acest lucru sa impiedice urmarirea scopului in sine.
Copiii de virsta scolara de pretutindeni primesc o instruire sistematica in normele, regulile si obiceiurile specifice culturii in care se afla. Este virsta optima de instruire a copiilor, acum cind sunt destul de mari pentru a intelege si a indeplini cerintele noastre. Pina si Domnul Isus a trebuit sa-si insuseasca modul de viata specific culturii evreiesti din primul secol, iar Luca 2:52 mentioneaza ca „Isus crestea atit fizic cit si in intelepciune si era tot mai placut lui Dumnezeu si oamenilor”. Ca urmare a instruirii primite, copiii isi vor dezvolta competenta si vor persevera pina la terminarea sarcinii pe care o au de facut. Avem nenumarate exemple in Biblie de copii si tineri carora le-au fost incredintate diferite sarcini pentru care au fost pregatiti (vezi Miriam, care trebuia sa aiba grija de Moise, David care se ingrijea de oi, Samuel care era ajutorul lui Eli, tinarul Iosia, devenit imparat la numai 7 ani si exemplele pot continua). Aceste sarcini ii pregatesc pe copii pentru ceea ce va urma, le dau o idee cu privire la nivelul lor de competenta si le dau directie.
Urmeaza o perioada in care preadolescentii sau chiar adolescentii incearca sa-si gaseasca identitatea si sa treaca cu bine peste confuzia de rol specifica virstei. Exemplul unui astfel de tinar - care a primit instruirea necesara si este increzator in competenta pe care a acumulat-o prin experienta de pina atunci, dar mai ales in Dumnezeul lui - este David, care are curajul sa lupte cu Goliat. El are incredere ca Dumnezeu, care l-a scapat si in alte dati din gura leului sau a ursului, Il va scapa si de data aceasta din mina lui Goliat. El isi gaseste identitatea si taria in Dumnezeu, lucru care-l va ajuta sa faca fata si mai departe momentelor dificile care-l asteapta.
Orice parinte doreste sa-si creasca copiii in intelepciune si in pricepere, pentru a fi placuti atit inaintea lui Dumnezeu cit si a oamenilor. Sa luam exemplul unor tineri care, in timp ce asteptau nasterea primului lor copil, au apelat la un psiholog bun in domeniul cresterii copiilor, iar raspunsul pe care l-au primit a fost urmatorul: „Cititi cu atentie toate cartile bune aparute in acest domeniu. Apoi, cind ati terminat, aruncati-le si faceti asa cum stiti voi ca este mai bine!” Probabil ca sfatul primit a fost unul bun. In infinita Lui intelepciune, Dumnezeu a ales sa incredinteze copiii nou-nascuti nu in mina unor experti, ci a unor parinti (de multe ori imaturi) care nu au experienta in cresterea copiilor, dar care sunt nevoiti sa faca fata unor provocari in anii care urmeaza, provocari din care vor invata mult mai mult decit din orice carte. Sugestia mea nu este nicidecum sa ignoram toate studiile care s-au facut in acest domeniu sau experienta atitor specialisti, ci sa avem incredere ca, daca Dumnezeu ne-a incredintat niste copii in miini, ne va da si indrumarea Sa divina pentru a excela in aceasta sarcina dificila de ghidare si educare a copiilor in directia potrivita."
Ligia Manastireanu
Un comentariu:
Frumos spus
Trimiteți un comentariu