In asteptarea Craciunului...colinde (1)

Imi plac sărbătorile de iarna. Desigur îmi plăceau mai mult cum erau pe vremea când eram copil. Pe atunci aveau alt farmec, poate şi din cauză că eram lipsită de grijile zilnice ale adultilor sau poate că si lumea în care trăiam era altfel (mă refer la perioada înainte de 1989).

Anul acesta vor avea din nou un farmec special pentru familia noastră, pentru că vom sărbători primul Crăciun în calitate de părinţi. Desigur, pruncul nostru este prea mic pentru a înţelege semnificaţia sărbătorilor, însă pentru noi va fi prima dată când vom simţi cu adevărat, şi din prisma propriei experienţe, ce înseamnă miracolul “Naşterii”

Mai sunt câteva zile până la sărbătorirea Naşterii Domnului aşa că iniţiez o incursiune muzicală, prin intermediul colindelor, pentru a intra în atmosfera sărbătorilor de iarnă. Astăzi vă propun un vechi colind celtic din sec. XVI.

Domnul sa va binecuvinteze!
Ioana

Miercurea fara cuvinte

Ma alatur si eu initiativei Irinei (www.dulcecasa.blogspot.com) si postez o fotografie cu Biserica "Sf. Nicolae Domnesc" din Iasi (aici ne-am cununat).

Relaxare

Astazi sunt intr-o dispozitie romantica si va invit sa ascultati o melodie care imi place foarte mult. Auditie placuta!!!

Despre rugaciune

In ziarul "Lumina" am gasit un interviu interesant cu părintele Petroniu Tănase, stareţul schitului românesc Prodromu din Muntele Athos. Din el am spicuit un fragment dar va invit sa-l cititi integral.
http://www.ziarullumina.ro/articole;719;1;16066;0;Rugaciunea-calugarului-rugaciunea-mireanului.html

Rugăciunea - „convorbire între două persoane prezente una alteia“
"După cum spun Sfinţii Părinţi, rugăciunea este înălţarea minţii spre Dumnezeu sau, cum afirmă Sfântul Ioan Damaschin, convorbirea omului cu Dumnezeu. Analizând în modul cel mai simplu această definiţie a rugăciunii, ne putem întreba ce înseamnă dialogul dintre noi şi Dumnezeu? Este o convorbire între două persoane. Rugăciunea pe care o facem noi presupune această prezenţă. Toate rugăciunile noastre sunt făcute la persoana a doua singular: „Împărate Ceresc, Care pretutindeni eşti….Vino şi Te sălăşluieşte întru noi“. Deci ne adresăm unei persoane care este de faţă. „Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-Se numele Tău... La fel şi Născătoarei de Dumnezeu: „Bucură-te cea plină de har, Marie…“. Nu zicem: „Să se bucure Fecioara“. Sau sfinţilor: „Cuvioase părinte, roagă-te pentru noi“. Adresanţii acestor rugăciuni sunt persoane prezente nouă, chiar dacă în chip nevăzut. Aşadar, toate rugăciunile pe care le rostim sunt întemeiate pe convingerea că nu sunt adresate unor persoane absente, ci unora care ne aud, fiind de faţă, deşi noi în rugăciune nu vedem cu ochii trupului prezenţa lor, care este una duhovnicească.
În cazul acestui dialog în care o persoană este prezentă alteia, este obligatoriu ca omul să fie atent la persoana căreia i se adresează. Atunci când vorbeşti cu cineva, eşti atent la ceea ce spune el şi răspunzi la mesajul pe care interlocutorul ţi-l transmite. Nu te gândeşti la altceva, nu te uiţi în altă parte. Aşa trebuie sa fie şi simţirea, starea sufletească a celui ce se roagă. Când te interesează un lucru la cineva, când îl rogi pentru ceva, când îi ceri ceva sau îi povesteşti un anumit lucru, tu ai o stare sufletească deosebită, care se transmite şi interlocutorului. Cu atât mai mult în cazul rugăciunii, care nu reprezintă dialogul cu un om oarecare, ci cu Dumnezeu, cu sfinţii Lui, cu Maica Domnului.
Toţi Sfinţii Părinţi ne îndrumă în această privinţă: „Bagă de seamă când vorbeşti cu Dumnezeu, să fii cu sentimentul că te afli în faţa Lui“.
Cu atât mai mult atunci când te afli în faţa Împăratului Ceresc, a lui Dumnezeu sau a sfinţilor nu poţi sta nepăsător, nesimţitor. Ceea ce îi spui lui Dumnezeu trebuie să treacă mai înainte prin mintea şi sufletul tău. O rugăciune, ca să fie bine primită, trebuie făcută cu înţelegere şi cu simţire. Altfel, o rugăciune spusă numai cu buzele nu este rugăciune, ci păcat. Sfântul Simeon Noul Teolog vorbeşte despre acest lucru când spune: „Este un mare păcat să te rogi lui Dumnezeu cu nesimţire“. Aceasta este o batjocură. Mai bine să nu te rogi deloc. Dacă nu te rogi, eşti vinovat că nu ţi-ai împlinit rugăciunea faţă de Dumnezeu, dar dacă faci rugăciunea ta cu nesimţire, cu nepăsare, eşti vinovat de nesocotirea lui Dumnezeu. Pentru obrăznicia de a spune vorbe neînţelese, zise cu nepăsare, Dumnezeu te va pedepsi."

Dumnezeu sa va binecuvinteze!