marți, 22 septembrie 2009

Creşterea necontrolată a natalităţii ar putea duce la un dezastru ... OARE?!

Sursa LIBERTATEA

Iata cu ce studii ne mai "delecteaza" expertii. Cititi si trageti singuri concluziile (cine stie, poate in viitor este posibil ca politicile de control ale natalitatii sa fie obligatorii ca si vaccinurile!)

"Creşterea necontrolată a populaţiei accelerează schimbările climatice, prejudiciază ecosistemele şi condamnă multe ţări la sărăcie - este concluzia a 42 de experţi dintr-o serie de studii date publicităţii luni, 21 septembrie, care recomandă controlul naşterilor pentru a încetini ritmul de creştere a omenirii, scrie cotidianul francez Les Echos.

În prezent se nasc în lume, în fiecare săptămână, 1,5 milioane de copii, ceea ce ar putea duce la un dezastru planetar, avertizează experţii. "Trebuie pus mai mult accent pe necesitatea unui control al naşterilor - toate femeile ar trebui să fie informate, pentru a putea evita naşterile nedorite", afirmă cercetătorii într-un editorial colectiv publicat în revista British Royal Society.

Dacă nu se iau măsuri ferme de reducere a ratei natalităţii prin programe de planificare familială, populaţia mondială ar putea atinge 11 miliarde de oameni la mijlocul acestui secol, avertizează ei.

Naţiunile Unite prevăd că populaţia mondială va trece de la 6,8 miliarde de oameni, în prezent, la 8-10,5 miliarde, până în 2050. ȚÎn multe ţări dintre cele mai puţin dezvoltate, creşterea rapidă şi permanentă a populaţiei ar putea aduce foamete, eşecul sistemului educativ şi conflicteȚ, potrivit lui Malcolm Potts de la Centrul Bixby pentru populaţie, sănătate şi dezvoltare durabilă (de la Universitatea California).

"Este evident că actuala rată de creştere a populaţiei mondiale este imposibil de suportat în timp", afirmă Roger Short de la Universitatea Melbourne, Australia. Aproape toată această creştere - 98% - ar avea loc, conform previziunilor, în ţările în curs de dezvoltare, mai ales din Africa, a cărei populaţie ar urma să se dubleze, atingând 1,93 miliarde de oameni, până în 2050."

"Cum va face Nigerul să hrănească o populaţie care va creşte de la 11 milioane la 50 de milioane, în 2050, într-o ţară semiaridă care s-ar putea confrunta cu probleme climatice?", se întreabă lordul Adair Turner, fost şef al patronatului britanic, care prezidează Autoritatea Pieţelor Financiare (FSA).

Încă din anul 1798, când populaţia planetei număra doar un miliard de oameni, matematicianul britanic Thomas Malthus avertizase deja asupra potenţialelor riscuri ale unei creşteri a populaţiei."

Niciun comentariu: