duminică, 12 octombrie 2008

Sfaturi pentru depasirea crizei financiare

In ultimul timp suntem bombardati de informatii din ce in ce mai ingrijoratoare privind criza financiara mondiala. Oamenii isi pierd casele, se sinucid intrucat nu-si mai pot plati ratele la banca, companii de asigurari ce pareau foarte solide se declara falimentare, iar previziunile analistilor financiari sunt pesimiste.
In acest context mi-am adus aminte ca in urma cu ceva ani am citit o carte care se intitula "Banii - mod de administrare" scrisa de Larry Burkett. In aceasta carte autorul studia, din perspectiva crestina, problema banilor si a administrarii acestora si evidentia faptul ca felul în care folosim resursele materiale este un test care va pune în evidenţă adevăratele noastre priorităţi. Bogăţia nu este nici morală, nici imorală. Dumnezeu condamnă lăcomia şi întrebuinţarea greşită a bogăţiilor, nu bogăţia în sine.
Creştinii trebuie să înveţe să recunoască pericolul reprezentat de încurcăturile financiare şi de sclavia financiară. Totul porneşte de la atitudinea noastră atât faţă de lipsa banilor , cât şi faţă de surplusul acestora.
"Două lucruri îţi cer; nu mi le opri înainte de moarte! Depărtează de la mine neadevărul şi cuvântul mincinos; nu-mi da nici sărăcie, nici bogăţie; dă-mi pâinea care-mi trebuie. Ca nu cumva, în belşug să mă lepăd de Tine, şi să zic : “Cine este Domnul?”Sau ca nu cumva în sărăcie, să fur, şi să iau în deşert Numele Dumnezeului meu." (Proverbe 30:7-9)
"Bogatul stăpâneşte peste cei săraci, şi cel ce ia cu împrumut, este robul celui ce-i dă cu împrumut." (Proverbe 22:7)
In aceeasi carte autorul, raportandu-se la invatatura Sfintei Scripturi, evidentiaza simptomele sclaviei financiare:
1. Facturi restante (Proverbe 3:27-28)
2. Grijile generate de investiţii (Matei 6:24 ; Luca 9:25)
3. Dorinţa de îmbogăţire rapidă (Proverbe 28:20 ; 28:22)
4. Lenea (Proverbe 21:25-26 ; 2 Tesaloniceni 3:10)
5. Înşelăciunea (Proverbe 19:1 ; 101:7)
6. Lăcomia (Psalm 10:3 ; Luca 12:15)
7. Invidia (Efeseni 5:5 ; 1 Corinteni 5:11)
8. Nevoile neîmplinite ale familiei (1 Timotei 5:8)
9. Program supraîncărcat (Psalm 127:2)
10. Îngăduinţa faţă de sine (Luca 8:14)
11. Complexul de superioritate (Ezechiel 7:19)
12. Resentimentele (Psalm 73:2-3)
Apoi recomanda si niste pasi de urmat pentru eliberarea din robia banilor:
Pasul 1 – Daţi-I lui Dumnezeu drepturile de proprietar (Proverbe 8:18; 13:9)
Pasul 2 – Achitarea datoriilor
Modalităţi de achitare a datoriilor:
- încetaţi să cheltuiţi peste măsură.
- Începeţi să plătiţi ceea ce datoraţi.
- Nu mai faceţi împrumuturi.
"Mai bine puţin , cu frică de Domnul , decât o mare bogăţie , cu tulburare! "(Proverbe 15:16)
Soluţia pentru evitarea datoriilor sunt economiile.
"Comori de preţ şi untdelemn sunt în locuinţa celui înţelept, dar omul fără minte le risipeşte." (Proverbe 21:20)
Pasul 3 – Acceptaţi resursele pe care vi le oferă Dumnezeu (Matei 6:31)
Pasul 4 – Nu luaţi decizii pripite (Proverbe 21:5)
Pasul 5 – Munciţi cu sârguinţă (1Petru 4:11)
Pasul 6 – Confesiune – îndreptare (Matei 5:23-24)
Pasul 7 – Mulţumirea (Filipeni 4:11-12; 1Timotei 6:7-8)
Pasul 8 – Cumpătare (Proverbe 23:4-5; 12:11)
Pasul 9 – Renunţarea (Eclesiastul 2:10-11; Romani 12:16 ; 2 Corinteni 8:14)
In concluzie autorul sustine ca pentru a reusi sa administram intelept resursele oferite de Dumnezeu trebuie sa aplicam intelepciunea Lui:
1) evitaţi speculaţiile pripite sau necurate(Proverbe 23:4-5)
2) nu vă atingeţi de banii pentru cheltuielile curente (Luca 14:28)
3) nu faceţi datorii pentru lucrarea lui Dumnezeu (Psalm 34:9)
4) mai bine dăruiţi pentru acoperirea nevoilor altora, decât să împrumutaţi bani (2 Corinteni 9:13)
5) nu vă faceţi garantul nimănui (Proverbe 6:1, 3 ; 17:18)
6) evaluaţi-vă cheltuielile pe scala necesităţi – nevoi – dorinţe (1 Timotei 6:8)
7) nu vă pripiţi atunci când trebuie să luaţi decizii financiare (2 Petru 1:5-6)
8) acceptaţi şi “nu-urile”, nu numai “da-urile” lui Dumnezeu (Filipeni 4:12-13).
9) nu cumpăraţi dacă nu sunteţi cu sufletul împăcat (Proverbe 10:22 ; Psalm 37:7).
10) soţii şi soţiile trebuie să fie de acord (Geneza 2:22, 24 ; Eclesiastul 4:9-10).
11) Cunoaşteţi-vă mai bine.

4 comentarii:

@irina_sweet_home spunea...

Doamne ajuta!foarte interesant articolul, o sa-l recomand si altora.

In alta ordine de idei,vroiam sa-ti spun ca pentru bara exista mini-tickere

http://lilypie.com/first_birthday_mini.php


http://daisypath.com/wedding_announcement_mini.php

Ioana spunea...

Multumesc mult pentru aprecieri. De mult timp iti urmaresc si eu blogul. De fapt, ca sa fiu sincera, nu trece aproape nici o zi fara sa verific daca nu ai mai publicat ceva. Blogul tau m-a inspirat mult si mi-a dat curajul de-a ma "arunca" si eu in aceasta aventura virtuala. Faptul ca aprecierile vin din partea ta sunt o incurajare in plus pentru mine.
In ceea ce priveste sfaturile tale referitor la mini-tickere, sa stii ca le-am instalat insa tot nu se afiseaza in totalitate. Inca nu ma pricep prea bine si cred ca voi indrazni sa mai apelez la sfatul tau din cand in cand. Asa ca, daca ai vreo sugestie te rog sa mi-o spui.

@irina_sweet_home spunea...

ce ciudat ca nu se afiseaza, la mine vad ca sunt ok.

Multumesc ca imi urmaresti blogul,ma bucur ca iti place. Si pe mine m-au inspirat alte bloguri si mi-au dat curaj sa incep ceva al meu, desi eram total nepriceputa la asa ceva.


Cand ai nevoie te ajut cu placere :).

Ina Todoran spunea...

Foarte foarte intelept articolul! Domnul sa ne dea putere sa le si punem in practica!