Binecuvantarea casei

Mama pe jumatate...

2011-12-20T13:31:00.001+02:00

Recunosc... visez sa fiu o mama full-time, iar acest articol atinge exact coarda sensibila..."Fiind copil, priveam la relaţiile din familia mea, şi mă gândeam, că iată voi ţine minte "cum a fost” şi voi face concluziile necesare pentru a deveni o mamă foarte bună. Neapărat voi merge cu copiii la plimbare, cu mine se plimba doar tata, şi voi juca şah cu copiii, mama mea necunoscând tainele acestui joc, şi nici nu-mi verifica temele, prea era ocupată de altele. În genere, simţeam acut lipsa mamei, toată ziua era la serviciu, seara – obosită şi mai existând şi grijele casei…Dar cum e de fapt o mamă bună? Probabil cel mai important – e neapărat ca ea să fie întotdeauna aproape. În timp ce suntem destul de mici, acest "aproape", trebuie să fie unul exact, un pic mai târziu înţelegerea şi sprijinul ei trebuie să se simtă în orice situaţie. Acest lucru este foarte important într-o relaţie cu cineva drag, dar mai ales în relaţiile cu mama. În copilărie mama este asemenea soarelui, ea este alături şi deja e frumos şi cald. Şi cele mai fericite zile - sunt cele de odihnă. Deoarece întreaga familie este împreună.Am reuşit eu oare să fiu o astfel de o mamă bună, care mereu este alături? Puţin probabil ... Cea mai mare parte a timpului îl petreceam la locul de muncă. Multe motive au existat, să trăieşti pe un salariu al soţului este mult mai complicat decât pe două, soţul şi copiii au nevoie de o mamă şi soţie plină de energie, dar nu de una plictisită de treburile casnice fără de sfârşit.Dar şi treburile casei uşor pot fi readuse la minimum sau simplificate - rafturile magazinelor sunt pline de colţunaşi şi alte semifabricate, să stergeţi praful în fiecare zi –nu e o necisitate, şi nu merită să-ţi pierzi timpul zilnic pentru ocupaţia dată. Toate aceste argumente mai erau şi învăluite de încrederea că la copiii mei şi aşa totul va fi bine. Tinereţii mereu îi este specific excesul de încredere în sine şi aroganţa.Idealurile s-au distrus nu într-o singură zi.Când numai am venit să lucrez în Biserică, eroina unuia dintre primele mele articole a devenit o mamă a doi copii, care nu avea un serviciu. Iar familia ei nicidecum nu putea fi atribuită la una fără probleme materiale, dar tot ce este necesar pentru o viaţa normală le aveau, şi casa lor mi s-a părut una confortabilă deşi destul de mică. Deci, această mamă considera că datoria mamei e să fie cu copiii ei. Pe mine m-a frapat gândul exprimat de ea. Un gând simplu şi desigur adevărat - să stai o zi întreagă undeva în birou şi în genere să lucrezi, e mult mai simplu decât să te îngrijeşti toată ziua de treburile casei. Şi atunci am înţeles, că cunosc acest adevăr, dar nu prea îl pot implimenta în propria viaţă.Mai apoi a urmat interviul unui preot, şi el în mare parte a fost hotârâtor pentru mine. El vorbea despre faptul că în societatea noastră femeia care este un bun specialist, medic, ziarist, este apreciată şi respectată. Dar cu cât e mai important să fiu pur şi simplu o mamă bună.Şi într-adevăr societatea de azi nu doar nu apreciază la adevărata valoare munca femeii-mame, dar chiar şi nici nu o observă, deşi este adesea mult mai obositoare decât orice altă muncă fizică. Dar cine o vede? Şi chiar mai mult de atât, dacă femeia se ocupă de copii şi nu are un serviciu, se consideră că ea de fapt mai nu trândăveşte. Cu totul altfel e în cazul femeii care are un serviciu....Astfel de fapt noi singuri încurajăm să crească numărul "semimamelor".Printre cunoştinţele mele sunt multe mame tinere, care înţeleg că alegând să aibă un serviciu, îşi privează copiii lor mici de multe lucruri şi în primul rând de dragostea maternă, dar continuă să lucreze. Şi le înţeleg. Să fii o "semimamă" este mult mai uşor, decât o zi întreagă să pregăteşti terci şi supă de legume, să macini fructele pentru pireu, sau pentru a câta oară să citeşti aceeaşi poveste, să duci oala şi să porţi în braţe copilul la infinit, dar a cărui greutate se face simţită chiar şi de tată. Şi dacă o familie are mai mulţi copii, lista treburilor se dublează, triplează, etc. Şi încă mai trebuie de făcut curăţenie în apartament, de pregătit cina soţului, de călact camaşile ...E mult mai simplu să-ţi laşi copilaşul drag în braţele bunicii sau dădacei şi să mergi la serviciu, sincer crezând că familia are nevoie de mai mulţi bani şi că în genere, aşa va fi mai bine pentru toţi.Cu toţii încă la şcoală eram de acord cu Dostoievski: că nici o revoluţie nu costă cât o lacrimă de copil. Dar nu ştiu de ce am primit foarte uşor că munca noastră, hobby-urile noastre, planurile grandioase sunt mult mai importante decât lacrima copilului nostru. Recent, am aflat de la nişte prieteni, că pentru un copilaş nenăscut se caută două bone. Mama imediat după naştere va ieşi la serviciu ... Ei bine, e evident că nu din lipsă de bani vor fi angajate două bone.Dar de ce ne este atât de complicat acasă cu copiii proprii?Am găsit doar un singur răspuns – de la lipsa dragostei. Deoarece având dragoste toate sunt simple şi mai important se fac cu bucurie. Şi atunci toată ziua o petreci de parcă ai avea aripi. Cuvinte foarte frumose despre dragostea de mamă le găsim la Cuviosul Paisie Aghioritul"Mama îşi iubeşte copiii mai mult decât pe ea însăşi. Rămâne flămândă pentru a-şi hrăni copiii, dar simte o bucurie mai mare decât aceia. Copilaşii se hrănesc trupeşte, iar mama duhovniceşte. Aceia rămân cu gustul mâncării, în timp ce mama cu veselia duhovnicească.O tânără, înainte de a se căsători, poate dormi dimineaţa chiar şi până la ora zece şi poate dori ca şi ceaşca de lapte să i-o pregătească mama ei. Nu are chef să facă nimic. Le vrea pe toate de-a gata, şi vrea ca toţi să poarte grijă de ea. Are pretenţii de la mama, pretenţii de la tata, iar ea îşi caută de huzurul ei. Deşi există dragoste în firea ei, ea nu se dezvoltă, pentru că primeşte mereu ajutor şi binecuvântare de la mama ei, de la tatăl ei şi de la fraţii ei. Insă din clipa în care devine mamă, seamănă cu motorul care cu cât este mai accelerat, cu atât se încarcă mai mult, pentru că dragostea lucrează mereu. Mai întâi se îngreţoşa atunci când atingea ceva murdar şi se spăla cu săpun mirositor. După aceea însă, atunci când se murdăreşte copilul şi trebuie să-l cureţe, ai zice că ia în mână… marmeladă. Nu se îngretoşează. Mai înainte dacă o deşteptai, striga de ce o deranjezi. După aceea însă, atunci când plânge copilul, chiar dacă nu doarme toată noaptea, nu-i vine greu, ci îl îngrijeşte pe copil şi se bucură. De ce? Pentru că încetează de a mai fi copil. A devenit mamă şi a venit vremea jertfei, a dragostei".Stareţul Paisie a observat şi care sunt rătăcirile omului contemporan şi a adus o lămurire de ce pentru foarte multe femei sunt atât de importanţi banii câştigaţi de ele.„Nu o scot la capăt pentru că vor să aibă televizor, video, maşină personală, etc, şi de aceea trebuie să lucreze, neglijându-şi şi chiar pierzându-şi în felul acesta copiii. Dacă va lucra numai tatăl şi se vor limita numai la strictul necesar, atunci nu va exista nici o problemă. Când însă vor lucra amândoi, pentru că, chipurile, nu le ajung banii, atunci familia se va risipi şi-şi va pierde sensul ei adevărat. Şi atunci copiii ce să mai facă? Dacă ar trăi mai simplu, ar fi şi mamele mai odihnite şi s-ar bucura şi copiii. Cineva ştia şapte limbi, iar femeia lui se silea să înveţe patru, dădea şi lecţii şi lua şi medicamente, ca s-o scoată la capăt. Copiii lor s-au născut sănătoşi, dar crescând, s-au vătămat. Apoi au urmat psihanalize, etc… De aceea le spun mamelor să-şi simplifice viata lor, pentru a se putea ocupa mai mult de copiii lor, care au atâta nevoie de ele. Altceva este să aibă şi o altă preocupare în casă şi să se îndeletnicească cu ea atunci când se oboseşte cu copiii. Atunci când mama este în casă, îi poate supraveghea pe copii, rânduieşte cum trebuie lucrurile şi astfel se evită multe necazuri.Astăzi copiii nu se satură de dragostea mamei şi nici nu învaţă limba maternă, pentru că mama lipseşte, fiind toată ziua la serviciu şi-şi lasă copiii cu femei străine. De o mie de ori o duc mai bine copiii de la creşă, unde se află şi vreo educatoare cu dăruire, care să le arate puţină afecţiune, decât copiii pe care îi părăsesc părinţii şi sunt îngrijiţi de o femeie plătită. Şi după aceea ce se întâmplă? Cel care nu are o mamă, are o grămadă de doici.”Şi la un moment când în viaţa lor apar "tulburările", atunci când copiii nu merg mereu după scenariul "totul va fi bine", atunci când este clar că sunt neglijaţi prea mult, atunci înţelegi cât e de important să fii nu "semimamă", dar mamă cu adevărat. Ce importanţă mare are chiar şi un lucru atât de mic - să stai la masă cu toată familia, dar nu să le împarţi la toţi câte o tartină. Dar "faptele măreţe" din afara familiei şi se înfăptuiesc mai uşor şi au un aspect mai atractiv.În lumea valorilor care nu au şi o bază spirituală de a trăi cu jumătate de forţă şi de a ne autoproteja este mai simplu - semi-profesinal, semi-om bun, semi-părinte. De ce, pentru ce să te încordezi prea tare? Ne dorim cu tărie să evităm orice greutăţi. Tata şi mama fug de acasă la serviciu, copii îşi trăiesc propria viaţă, o mulţime de familii în care părinţii şi copiii trăiesc de parcă cu vieţi paralele. Şi la locul de muncă căutăm salvare şi scăpare de la responsabilităţi în comunicarea prin intermediul reţelelelor sociale, jocuri la calculator, în crearea unei aparente stări de lucru. Întreaga lume modernă este un fel de evadare nesfârşită şi crearea unei pseudovieţi , care va fi mai uşoară şi se presupune că mai bună.Nu, nici într-un caz nu aş vrea să spun că femeile ar trebui să se închidă în casă şi să-şi transforme viaţa lor în pregătirea nesfârşită a prânzurilor. Viaţă – este o creativitate, şi ea este mai mare şi mai largă decât orice scheme. Şi situaţiile de viaţă sunt diferite, multe femei cu adevărat trebuie să muncească şi există multe exemple când aceasta nu împedică mamele să-şi crească copii minunaţi. Vreau să spun doar, că care nu ar fi realitatea vieţii, e inadmisibil să fim semi-mame, cum e imposibil să fim un semi-prieten sau semi-creştin".Traducere Natalia LozanArticol apărut în original pe siteul www.pravoslavie.ru

Interviu cu Aglaia Mihoc, mama cu cei mai multi copii preoti din tara

2011-05-26T13:02:00.003+03:00

Un interviu minunat prin simplitate şi intelepciune. Sa luam aminte! Sursa pe Ortodoxia.md

„Fericit este omul care-şi va umple casa de copii" (Ps. 126:5)

De vorbă cu Aglaia Mihoc, mama cu cei mai mulţi copii preoţi din ţară

Sfântul Ioan Gură de Aur a spus: „ Daţi- mi o generaţie de mame bune creştine şi voi schimba faţa lumii!” De-a lungul istoriei creştinismului, s-au evidenţiat mai multe mame care şi-au crescut copiii cu dragoste, dăruire, înţelepciune şi nădejde în Dumnezeu, punând pe primul plan educaţia creştină. Emilia – mama Sfântului Vasile cel Mare, Irina – mama Sfântului Fotie cel Mare, Marta – mama Sfântului Simeon Stâlpnicul sunt doar câteva pilde de mame vrednice de urmat, care, prin viaţa pe care dus-o, au ajuns ele însele în Sinaxare. Dacă vom privi atent în jurul nostru, vom vedea oameni care caută să se asemene sfinţilor din vechime. Pe suceveanca Aglaia Mihoc, Dumnezeu a binecuvântat-o cu zece copii – şase băieţi şi patru fete –, fiind mama cu cei mai mulţi copii preoţi din România. Toţi băieţii au urmat Facultatea de Teologie şi au fost hirotoniţi, iar trei din cele patru fete sunt căsătorite cu preoţi. Pentru a-i încerca credinţa, Domnul i-a chemat la El pe doi dintre copiii dânsei – pe părintele Constantin în august 2009 şi pe părintele Viorel în mai anul acesta. La 90 ani, Aglaia Mihoc este o bătrână înţeleaptă, ce are multe de povestit despre necazurile şi greutăţile prin care a trecut. Merge des la biserică, citeşte din Sfânta Scriptură şi alte cărţi creştine şi este mai tot timpul cu rugăciunea pe buze şi în suflet.

- Cum a fost să creşteţi zece copii?…

- A fost foarte frumos! Tare mă bucuram de copii să-i văd cum cresc, unul după altul. Atunci când erau ei mici au fost cei mai frumoşi ani ai mei. Am mai cârtit: „Doamne, prea mulţi copii îmi dai mie!” Acum îmi pare rău că L-am judecat pe Dumnezeu. Dacă Dumnezeu îmi mai dădea vreo doi, tot îi creşteam – şi acum mai erau încă doi care să aibă grijă de mine. Tare nefericit este omul care nu are copii! Cei ce nu au copii or să o vadă mai târziu, la bătrâneţe, ce greu o să fie când nu o să aibă cine să le deschide uşa, când or fi la boală sau la vreun necaz şi nu o să aibă cine să îi ajute. Eu am fost o săptămână bolnavă şi foarte des veneau copiii la mine, să vadă ce fac, ce să-mi mai aducă.

- Cine v-a ajutat să-i creşteţi?

- Dumnezeu m-a ajutat! Îmi amintesc că trebuia să merg la cosit, ca să avem cu ce ne întreţine. Aveam trei copii: pe părintele George, pe Maria şi pe părintele Vasile. Pe părintele Vasile, care este acum profesor la Sibiu, îl lăsam singur în casă. Atunci avea câteva luni. Plecam de acasă, încuiam uşa şi îl încredinţam Maicii Domnului: „Măicuţa Domnului, ai tu grijă de el!” Veneam la amiază să-l alăptez şi apoi iar plecam la munca câmpului. Pe copiii mai mari, pe George şi pe Maria, îi trimiteam cu vaca. Mi-era frică să-i las împreună cu Vasile. Gândeam că, dacă ei lasă uşa deschisă, pot veni găinile la cel mic. Chiar şi vecinii mă întrebau ce am făcut cu cel mic! Şi le răspundeam că l-am lăsat în grija Maicii Domnului. Îi dădeam bine să mănânce şi era foarte liniştit. Copiii sunt acum mai răsfăţaţi, dar nu cresc mai bine decât au crescut ai mei. Părinţii ar trebui să-şi pună mai multă nădejde în Dumnezeu când îşi îngrijesc copiii!

- Aţi prins şi războiul. Cum v-aţi descurcat?

- A fost foarte greu. Aveam doi copii, pe părintele George, de câţiva anişori, şi pe Maria, de câteva luni. Am fost evacuaţi. Eu m-am dus la mama, care stătea în oraş. Îmi amintesc că erau o mulţime de oameni în căruţe, iar oamenii mureau în continuu de tifos. Când ne-am întors acasă, nu mai aveam nimic. Rămăsese doar o vacă bolnavă, în rest – totul era luat: mobilier, chiar şi aşternuturile de pe pat. Dar Domnul ne-a purtat de grijă, ne-am luat cu treaba şi am refăcut ce aveam. Copiii au crescut, iar noi am îmbătrânit.

- Care este rolul femeii în societate?

- Rolul femeii în societate este să-şi crească copiii. Acesta este cel mai mare rol. Dar astăzi unele mame nu prea conştientizează acest lucru şi le preocupă mai mult serviciul, cariera. Dacă îşi cresc rău copiii, nu au nimic de pe urma lor şi atunci suferă foarte mult. Eu puteam să mă duc la spital, pentru că se făcuse un spital atunci, să-mi iau serviciu la spital. Dar am zis: „Nu-mi las copiii, pentru serviciu!” Şi, deşi era mai greu, am lucrat la colectivă. Lucram de dimineaţă până seara şi astfel eram între ei, ştiam ce fac. Când ajungeam acasă, le dădeam să mănânce şi apoi îi puneam la rugăciune. Salariul pe care îl câştigam era mic şi nu ajungea. De aceea, pentru că aveam război de ţesut, mai ţeseam pentru oamenii din sat. Făceam astfel rost de bani, ca să am cu ce îi îmbrăca. A fost greu. Dar eu şi soţul eram tineri şi ne bucuram de ceea ce realizam în fiecare zi.

- Vorbiţi-ne, vă rog, şi despre relaţiile dintre oameni în acea perioadă…

- Ne plăcea să primim oaspeţi. Casa aceasta, în care am locuit, este la drum. Şoseaua pe care este situată făcea legătura cu muntele. Veneau oamenii la Suceava, la târg, cu ce aveau de vânzare şi rămâneau peste noapte la noi. Vecinii nu prea primeau străini. Dar casa noastră era deschisă pentru toată lumea. Copiii tare se bucurau când venea câte cineva, pentru că le mai spuneau poveşti, glume. Şi, pentru bucuria lor, mă bucuram şi eu.

- Pe ce puneau accent oamenii atunci?

- Oamenii puneau accent mai mult pe mâncare, că nu se găsea! Atunci se lucra foarte mult pământul. Acum pământul îl lasă pustiu, nu-l lucrează. Îmi aduc aminte că puneam cânepă şi făceam rochiţe la fetiţe, şosete şi alte haine la băieţi. Copiii purtau haine făcute de noi. Atunci omul era mulţumit când găsea un kilogram de carne, sau puţin ulei, sau puţin gaz. Acum sunt de toate, dar omul nu este mulţumit! Şi omul nu este mulţumit pentru că locul lui nu este aici. Omul este străin aici pe pământ, poate să aibă de toate…

- De ce ne dă Dumnezeu încercări?

- Trebuie să ne dea, pentru păcatele noastre. Nu este nimeni sfânt pe pământ. Sunt oameni cu viaţă sfântă, dar sunt puţini. Şi tot au păcate şi ei. Sunt foarte mulţi care fac rele, şi atunci cum să nu întoarcă Dumnezeu mânia asupra noastră? Încă e bine, că este de mâncare. Şi să dăm slavă Domnului pentru asta şi pentru tot ce avem! Ţin minte că pe vremea foametei mergeam pe ţarină, şi veneau oamenii şi cereau de mâncare: „Dă-mi, te rog, de mâncare, că sunt mort de foame, nu am mâncat de două zile. Şi îţi prăşesc până seara!” Eu le ziceam: „Stai şi mănâncă cu noi! Nu trebuie să-mi munceşti pentru asta!”

- Cum aţi trecut prin greaua încercare dată de trecerea la Domnul a părintelui Constantin? (La data la care realizării interviului, părintele Viorel Mihoc încă mai trăia – n.red.).

- Astăzi la slujbă s-a citit despre Avraam – cum l-a chemat Domnul la Muntele Moria să-şi jertfească fiul. M-am gândit că eu am atâţia copii, iar Avraam s-a dus cu singurul lui fiu să-l înjunghie! Avraam a avut un singur fiu, pe care l-a iubit foarte mult, dar a fost în gata să facă ce-a zis Domnul. Noi, însă, n-am face ce ne porunceşte Cel de Sus, fiindcă suntem tare slabi în credinţă. Mare lucru este să ai încredere în Dumnezeu! Ştiu că nici un fir de păr din cap nu cade dacă nu e vrerea lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu a vrut să-l ia…

- Ce-i cereţi Domnului în rugăciune?

- Mă rog pentru copiii şi nepoţii mei, să le dea Dumnezeu sănătate! Şi îi cer să-mi ierte păcatele. Pentru că la 90 de ani ai mei a fost timp să fac păcate… Ştiu că Cel rău nu te lasă să te pocăieşti aşa cum vrei. Am citit în Pateric cum diavolul nici pe călugări nu-i lasă să fie sfinţi. Îi munceşte foarte mult şi pe ei, care trăiesc departe de lume, în rugăciune. D-apoi pe noi! Noi dormim, dar el nu doarme niciodată. Eu îi mai zic: „Piei din faţa mea!”, dar el revine. Însă nădejdea mea este la Domnul şi la Măicuţa Lui, căci cu ajutorul de Sus îl putem birui pe Cel rău.

- Cât de mare este familia dumneavoastră?

- De la copii am peste 60 nepoţi şi peste 70 strănepoţi.

- La 90 de ani mergeţi des la biserică. De ce?

- E frumoasă rugăciunea acasă, dar este mai frumoasă la biserică! Şi apoi, la biserică, pe Sfânta Masă, se află Sângele şi Trupul Domnului! Am biserica lângă casă. Dacă se întâmplă să las două zile fără să merg la biserică, a treia zi tot merg. Altfel intervine un fel de lene, mai ales acum la bătrâneţe. Mama mea a iubit tare mult Biserica şi preoţia. Mi-a transmis şi mie această dragoste. Cred că de aceea ne-a dat Dumnezeu aşa de mulţi preoţi în familie. Noi am fost oameni săraci, nu ne-am gândit să-i facem preoţi. Băiatul cel mare s-a dus şi s-a făcut preot, iar fraţii lui s-au luat după el. Eu nu vreau să-i văd bogaţi, pentru că bogăţia nu are nici o valoare în faţa Domnului! Domnul îmi trimite bucurii prin copiii mei pentru că îi văd pe toţi credincioşi şi am cu cine mă înţelege. Au fost ascultători de mici, deşi nu i-am bătut niciodată. Şi cu nurorile mă înţeleg foarte bine. Nu am gânduri rele împotriva nimănui. Dacă te tot gândeşti la rău şi sapi în inima ta răul, atunci nu are cum să fie bine. De la gânduri treci la fapte şi atunci vrei să faci răul. Şi asta nu e plăcut Domnului! Trebuie să avem tot timpul gândul cel bun şi dorinţa de a face fapte bune.

Vrednicul de pomenire părinte Constantin Mihoc obişnuia să povestească la predici despre lumea satului în care a trăit, despre credinţa puternică a consătenilor săi. Când era copil, l-a impresionat un bărbat care mergea tot timpul desculţ, chiar şi iarna. Mirat, şi-a întrebat tatăl: „Tată, de ce omul ăla umblă mereu desculţ?” „Într-o iarnă, omul ăla a avut o discuţie cu un sectar, despre care dintre credinţe este cea adevărată. Omul i-a spus sectarului că îi va dovedi că numai Ortodoxia este adevărată prin faptul că va merge desculţ la biserică, va rezista toată slujba şi nu se va îmbolnăvi. Şi, deşi a fost o iarnă tare grea, iar biserica era neîncălzită, omul acela, cu ajutorul lui Dumnezeu, a reuşit să facă ceea ce a zis! De atunci, pentru a da slavă lui Dumnezeu, s-a hotărât să meargă tot timpul desculţ”. Fie ca şi noi, văzând vieţuirea oamenilor tari în credinţă, să le urmăm pilda şi să-L mărturisim pe Hristos cu fapta, pentru a câştiga Raiul încă de aici, de pe pământ.

Raluca Tănăseanu

Cum sa îl ... distrugeti, în mod eficient, pe copilul vostru!

2010-08-02T09:47:00.000+03:00

Înca de când este mic, sa nu îi refuzati absolut nimic. Dati-i orice îsi doreste, orice cere, mai ales atunci când plânge. Astfel va creste si va crede ca toti îi sunt datori cu toate si ca are numai drepturi.
Când va începe sa vorbeasca urât si sa ocarasca, voi sa râdeti. Astfel îl veti face sa înteleaga ca este foarte "destept"! Nu îi spuneti niciodata: "Aceasta este o fapta rea!" Asa spun numai cei cu conceptii învechite. Când mai târziu va creste si va întâlni greutatile vietii sau ceva rau i se va întâmpla, atunci va avea certitudinea ca societatea este aceea care îl nedreptateste.
Sa adunati voi, ceea ce el arunca încolo si încoace - carti, haine, pantofi ...- Sa nu îi spuneti niciodata: "Aduna-le, pune-le la loc!" Astfel va crede ca mama este roaba sa, si ca pentru toate sunt responsabili ceilalti.
Lasati-l sa vada orice (mai ales la televizor) si sa citeasca de toate, fara sa îl îndrumati niciodata. Copilulvostru este genial si stie sa faca distinctie! Educatia lui va fi astfel foarte vasta!
Sa nu îi dati nici un fel de educatie duhovniceasca. Sa vorbiti în bataie de joc despre credinta, Biserica, preotisi despre toti aceia care îi urmeaza. Când copilul va creste, "va putea alege si singur".
Dati-i din belsug bani de cheltuiala, ca nu cumva sa se simta mai prejos decât ceilalti copii si "ca sa nu duca lipsa, asa cum am dus noi". Când va creste mare, va fi sigur ca valoarea unui om se judeca dupa câti bani are, indiferent de modul prin care ia dobândit.
Sa nu îi spune-ti niciodata: "Fa asta!" sau "Nu face aia!", deoarece astfel se va simti opresat; nu respectati libertatea si personalitatea lui. Se poate chiar sa îi provocati... anumite traume psihice! Atunci când va creste va crede ca în viata trebuie numai sa poruncesti si sa nu asculti niciodata de nimeni.
Sa va certati, sa va ocarâti, sa va jigniti unul pe celalalt în fata copiilor fara nici o rusine. (Nu va îngrijorati, nu îi veti provoca astfel nici un fel de trauma psihica! ). Mai târziu, când se va casatori, i se va parea normal sa faca aceleasi lucruri.
Când va începe sa cunoasca placerile trupesti si sa se afunde în plasa acestora, voi sa va faceti ca nu observati. Sa nu îi vorbiti, sa nu îl îndrumati, sa nu îl sfatuiti. Lasati-1 sa se izbeasca singur de probleme, "de vreme ce asa este firesc".
Sa îi luati întotdeauna apararea fata de profesori sau vecini. Sa nu credeti niciodata ca "îngerasul vostru" poate sa faca obraznicii si fapte rele. Certati-va cu aceia care va atrag atentia în mod prietenesc si bine intentionat.
Sunt invidiosi si defaimatori. Când veti merge la sectia de politie, unde 1-au arestat pentru ca a furat bani sau a consumat droguri, strigati cu putere în fata tuturor ca este un copil rau, un hot, ca v-ati jertfit pentru binele lui dar nu ati reusit niciodata sa îl faceti sa înteleaga. Astfel, voi veti iesi basma curata, justificati în fata celorlalti
Pregatiti-va pentru o viata plina de durere si tristete. O veti avea!

„Lumina suferinţei"

2010-06-21T14:49:00.000+03:00

„Îndreptarea prin încercări are o vreme a ei, care e mai lungă sau mai scurtă, după cum prindem minte şi ne statornicim sau nu în calea lui Dumnezeu. Dacă sufletul se statorniceşte în bine şi purtările dinafară de asemenea, amărăciunile încercărilor trec şi vremea iarăşi se întoarce spre bucurie, dimpreună cu toate lucrurile, care nu ne mai stau împotrivă. Vremea de amărăciune ţine de obicei cât ţine aplecarea spre mândrie; căci celui smerit nimic nu-i poate sta împotrivă: nici lucrurile, nici oamenii şi nici dracii. Înaintea lui Dumnezeu adevărata virtute e smerenia care tămăduieşte, curăţă, apără şi întoarce toate spre pace. Deci, când amărăciunea încercării şi-a împlinit lucrul, iarăşi întoarce Dumnezeu toate spre bucurie. Despre o atare întoarcere a lucrurilor, când într-un fel când într-altul, ne învaţă şi Sfântul Maxim Mărturisitorul*, zicând: „Să iubim pe tot omul, din suflet; dar să nu ne punem nădejdea în niciunul dintre oameni. Căci câtă vreme ne susţine Domnul, ne înconjoară mulţime de prieteni şi vrăjmaşii noştri sunt fără putere. Când însă ne părăseşte Domnul atunci ne părăsesc şi toţi prietenii şi vrăjmaşii dobândesc putere împotriva noastră. Dar şi cel ce îndrăzneşte, bizuindu-se pe sine, va cădea cu cădere jalnică. Cel ce însă se teme de Domnul iarăşi se va înălţa."

Ieromonah Arsenie Boca, Cărarea Împărăţiei,
Editura Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, Deva, 2006
Cu prietenie, Irina Adriana Coşoveanu

Lupta unei mame...

2010-05-13T20:50:00.004+03:00

Iata povestea impresionanta a unei viitoare mame, a suferintei si a credintei ei:

"Buna ziua,

Nu este o poveste, nu scriu pentru a demonstra ceva anume si nici pentru a dojeni pe cineva, scriu luand scrisul ca pe o eliberare, dar si ca pe o marturie.

Poate ajuta cuiva sau la ceva. Si mai este ceva: aceasta experienta mi-a aratat cat de multe piedici ne punem singuri si cat de mult Il limitam pe Dumnezeu dupa propriile noastre neputinte.

Sunt un om liber, extraordinar de liber, de impacat cu sine, fericit. Si toate astea sunt un dar pentru care nu am facut nimic ca sa il merit.

Sunt casatorita de sapte ani si am decis sa facem un copil.Nu am facut avorturi, nu am avut alte sarcini. Am tot asteptat verdictul medicilor, ingaduinta lor de a face un copil, din cauza afectiunilor pe care le am.

Intre timp am trait tot felul de experiente: o moarte clinica, vizite tot mai dese in departamentul de desocare. Am inteles: nu am voie sa iau niciun medicament, sa mananc 70% din alimente, sa citesc toate etichetele produselor alimentare, sa Il rog pe Dumnezeu ca toti copacii sa infloreasca o singura zi si atat. Alergiile de toate felurile, modurile, durerile date de celalate afectiuni cam de aceeasi natura imi limitau drastic cam toate optiunile de viata normala. Operatiile facute pe viu, imposibilitatea administrarii oricarui calmant, antivomitiv, toate pareau sa ma condamne la o viata de om bolnav.

Nicidecum.

Parintele Steinhardt spune ca in crestinism curajul este esential. Sa nu va ganditi ca s-a petrecut peste noapte.

Nu. Cand am aflat toate diagnosticele, cea mai buna prietena a mea, Tatiana, bolnava fiind de cancer, m-a ajutat sa vad altfel lucrurile sa sa realizez ca Dumnezeu vede lucrurile diferit de noi oamenii.

Sotul meu isi dorea foarte mult un copil, asa ca am am redus orice tratament antihistaminic, de la 16 pastile pe zi, la una singura. Bebele trebuia sa vina in conditii sigure.

Pe 6 decembrie am stiu ca bebele meu a luat viata.

Am asteptat 2 saptamani si mi-am facut teste, dar au iesit negative. Doctorii au spus ca nu sunt. Eu stiam ca sunt. Simteam.

Am racit intre timp si a trebuit sa fac radiografie, desi stiam ca am bebe,dar testele… Asa ca m-am supus, am facut radiografia, dar nu am luat antibiotic.

Am mai facut un test si a iesit pozitiv.

Am fost foarte fericiti.

Am reusit sa gasesc un doctor extraordinar, deosebit, care a inteles dorinta noastra de a avea un copil. Mi-a spus insa calm:” Stiti ca s-ar putea sa fie ultimul lucru pe care il faceti in viata dumneavoastra”.

Am spus ca da, dar merg inainte. Dumnezeu cu mila.

Cum nu puteam rata nimic, am si sarcina toxica, vomit in fiecare zi, de mai multe ori. Apa si painea prajita sunt cele mai bune alimente. Sper sa nu slabesc sub 40 de kg.

Am facut prima ecografie si i-am vazut inimioara. Am inceput sa plang. Era cel mai frumos copil din lume, desi era doar o inimioara, nici manutele si nici piciorusele nu erau complet formate.

Plina de entuziasm mi-am facut toate analizele, insa cele care se refereau la afectiunile mele erau mult mai rele ca inainte.

Nu renunt.

Cu greu am gasit un notar in fata caruia sa dau declaratia notariala prin care mi-am asumat riscul de deces in timpul sarcinii si la nastere.

Le spunem celor din familie despre copil. Soacra mea a uitat numarul avorturilor facute si altceva decat urari ca sa ma duc pe lumea cealalta, nu primesc. Asa e ea, nu o bagam in seama.

Tata ma intreaba daca vom mai avea bani sa ii intretinem si pe ei, iar mama imi spune sa avortez.

Surorile mele si prietenii se bucura foarte mult si ma sprijina.

Pe 1 martie primim “martisorul”: sotul meu este somer.

Mama isi reinnoieste propunerea de a face avort.

Ii spun sa plece, pentru ca nu raspund de reactiile mele.

Am refuzat sa fac testul pentru sindromul Down, dar daca asa trebuie, asa trebuie, asa ca l-am facut si pe acela. Dumnezeu mi-a dat un copil sanatos.

La ecografia morfofetala il iau si pe sotul meu.

Ne uitam amandoi si vedem pe cel mai frumos copil din lume, cu un teribil chef de joaca, inotand si miscandu-se de colo colo.

Speram sa fie fetita, dar… Dumnezeu a vrut sa fie un baietel sanatos si neastamparat.

Suntem foarte fericiti, chiar daca nu pot manca pentru ca vomit de la sarcina toxica, iar la ce poftesc, poftesc degeaba, pentru ca are histamina si sunt alergica.

In urma cu doi ani am facut o operatie de apendicita, am facut moarte clinica din cauza anesteziei. La firele care se resorb, am facut reactie de respingere, iar ele s-au cantonat undeva sub piele, pe traiectul unui nerv. Acum uterul a crescut si preseaza zilnic pe acele fire, si implicit pe nerv.

In noaptea de Inviere stateam ghemuita de durere si ametita de nemancare, sub icoanele Mantuitorului si ale Fecioare Maria. O femeie m-a rugat sa trec pe bancuta, dar nu am vrut… in acel moment am simtit ca am un fluturas. Am zis ca e de la nemancare, dar aripioarele fluturasului meu bateau tot mai des in burtica. Pentru prima data puiul meu isi facea simtita prezenta. De fericire imi venea sa rad si sa plang. I-am luat mana sotului meu si am asezat-o pe burtica. Era fericit.

Ne-am impartasit plini de bucurie si multumindu-I lui Dumnezeu pentru puiutul pe care ni l-a daruit.

Continui lupta, ii multumesc lui Dumnezeu pentru fiecare zi la capatul careia ajung, pentru puterea pe care mi-o da si ignor “sansele sigure” de a muri.

Stiu ca e o lupta grea, ca s-ar putea sa nu castig, dar e frumos, e o stare de fericire, o stare binecuvantata, un dar de la Dumnezeu, pe care nu il merit."

SA NE RUGAM PENTRU EA!

Sursa AICI

Iertati-ma!

2010-02-15T18:21:00.003+02:00

La inceputul Postului Pastelui va cer iertare tuturor pentru toate greselile facute cu voie sau fara de voie si va urez post cu folos tuturor, cu mult urcus duhovnicesc si spor sufletesc!

Piaţa românească este dominată de ouă de la găini chinuite în baterii

2010-02-09T19:19:00.001+02:00

Sursa Adevarul

Piaţa românească este dominată de ouă de la găini chinuite în baterii, susţin reprezentanţii organizaţiei pentru protecţia animalelor Vier Pfoten, ghidului informativ "Ştampila de pe ou".

Investigaţiile realizate de această organizaţie în 20 de lanţuri de supermarketuri din România arată că 17 dintre acestea comercializează ouă de la găini chinuite în baterii, iar 13 comercializează şi ouă cu probleme de etichetare.

Datele arată că opt reţele de magazine alimentare comercializează şi ouă ecologice, iar în cazul a cinci dintre acestea, se vând ouă de la găini crescute în hale la sol. Niciun magazin nu vinde ouă de la găini crescute în aer liber. Acestea pot fi găsite doar în pieţe agroalimentare, dar fără să fie ştampilate.

"Ştampila de pe ou este un instrument la îndemâna consumatorilor. Ea deţine controlul asupra a ceea ce mâncăm. Un ou a cărui ştampilă începe cu cifra 0 sau 1, reprezintă siguranţa că mâncăm sănătos. Cele ce încep cu cifra 2 şi mai ales cu 3 sunt produse de coşmar atât pentru găini, dar în cele din urmă şi pentru noi cei ce le consumăm. Sistemul de creştere intensiv, care în multe cazuri implică îndoparea găinilor cu medicamente şi furaje produse industrial, se adaugă hormonilor de stres produşi de păsări ca urmare a spaţiului restrâns în care îşi duc viaţa şi a privării acestora de posibilitatea de a-şi satisface libere nevoi fizioetologice esenţiale. Acestea nu au cocoş. Hormonii stresului produs de găinile crescute în baterii nu dispar la gătit şi noi oamenii îl ingerăm fără să conştientizăm că stresul găinii devine stresul nostru", a declarat directorul Institutului de Cercetări Alimentare, Gheorghe Mencinicopschi.

Ţările dezvoltate interzic creşterea găinilor în baterii

Ştampila de pe ou este obligatorie în România din 2005. Potrivit unei decizii a Comiei Europene, de la 1 ianuarie 2012 se interzice creşterea găinilor în baterii, explică coordonatorul campaniei, Gabriel Păun. Prin această cercetare s-au găsit şi multe probleme privind etichetarea, pe ambalaj fiind trecută o cifră, iar pe ouă alta.

Campania pe care o desfăşoară organizaţia Vier Pfoten îşi propune să militeze pentru încetarea producerii de ouă în astfel de baterii, iar supermarketurile să ofere consumatorilor şi ouă de la găini crescute în aer liber, a subliniat Gabriel Păun.

Bateriile sunt cuşti foarte mici, mai mici decât o coală A4, unde găinile stau înghesuite pe plasă de sârmă şi nu văd toată viaţa lumină naturală. Sunt hrănite cu vitamine sintetice şi medicamente, iar hrana lor conţine adesea coloranţi şi furaje modificate genetic.

Cu toate acestea, producătorii ataşaţi de baterii au inventat bateriile îmbunătăţite care au o suprafaţă ceva mai mare pentru fiecare găină - de 600 cm2. Ţări precum Austria şi Elveţia au interzis aceste baterii.

Proteina din ou, esenţială pentru organism

Gheorghe Mencinicopschi a arătat că este foarte necesar pentru organismul uman consumul de ouă, care are calitatea celei mai bune proteine, este cel mai echilibrat în aminoacid esenţial, iar gălbenuşul are nutrienţi foarte valoroşi pentru sănătate.

În plus, cercetările din ultima vreme au arătat că nu afectează arterele, deşi are o cantitate mare de colesterol, dar care este în compania unei substanţe care împiedică depunerea pe artere.

Specialistul insistă asupra necesităţii unei alimentaţii sănătoase şi în cunoştinţă de cauză şi că nu trebuie nu uitat că la deteriorarea stării de sănătate contribuie, pe lângă alimentaţi, şi alţi factori cum ar fi mediul, stresul şi mai ales lipsa de mişcare.

Informaţiile au fost colectate în perioada mai-decembrie 2009 şi sunt sintetizate în prima ediţie a ghidului informativ "Ştampila de pe ou", anunţă reprezentanţii organizaţiei pentru protecţia animalelor, citaţi de Agerpres.

Cum putem fi oameni...pentru Ioana!

2010-01-27T20:25:00.004+02:00

Ioana va implini pe 22 februarie 18 ani!

Pe 15 Ianuarie 2010 a fost diagnosticata cu o formatiune tumorala mai mare de 4 cm, foarte grava care din pacate s-a dezvoltat rapid si fulminant in nasofaringe.
A fost operata de urgenta la Spitalul Militar Central Bucuresti si tumoarea a fost extirpata.
Greul insa abia acum incepe: vor fi necesare multe sedinte de chimioterapie si radioterapie pentru a stopa revenirea acestei cumplite boli.
Tratamentul Ioanei costa aproximativ 80.000 Euro, un efort material mult prea mare pentru familia unei invatatoare si a unui tata pensionat pe caz de boala, cu diabet zaharat si hipertensiune arteriala.

Este in puterea noastra sa readucem zambetul pe chipul Ioanei.
Fa un gest frumos si doneaza pentru a salva viata unui copil!

Pentru mai multe informatii accesati link-ul de mai jos, unde veti gasi si date privind modul cum puteti sa ajutati

http://ioanaspahiu.blogspot.com

In plus pe blogul Anei sunt link-uri catre mai multe licitatii cu produse foarte interesante (printre care si o excursie in Elvetia), iar sumele rezultate in urma acestora vor fi donate Ioanei.

Pilda vietii Sfantului Ioan Botezatorul - monah Nicolae Steinhardt

2010-01-06T21:33:00.002+02:00

Sursa AICI

"Pilda vietii Sfantului Ioan Botezatorul sau "Eu trebuie sa ma micsorez, iar El trebuie sa creasca."

Ioan Botezatorul ne este indeobste cunoscut pentru marea sfintenie a vietii sale. I se spune inger in trup sau om ingeresc, de cat de aspra i-a fost viata in pustie si de cat de intransigenta asceza. Stim ca drept imbracaminte avea o haina din par de camila si ca imprejurul mijlocului purta o cingatoare de curea. De hranit se hranea numai cu lacuste si miere salbatica.

Acestea ne sunt cunoscute, asa incat socotesc ca mai de folos ne este a evoca alte insusiri ale unui sfant caruia ravna poporului lui Dumnezeu nu a sovait sa-i atribuie aripi de inger, iar iconarii, la randul lor, n-au pregetat sa-l infatiseze astfel in multe icoane si picturi bisericesti.

Insusirile la care doresc sa ma refer sunt:
- absoluta smerenie
- capacitatea de a iubi pe un altul nu numai ca pe sine ci si mai mult decat pe sine
- capacitatea de a recunoaste superioritatea altuia
- capacitatea de a sterge si anula sinea proprie inlocuind-o cu a altuia.

Viata Sfantului Ioan Botezatorul ne este cunoscuta in toata simplicitatea si rigoarea ci. Moartea lui, timpurie, constituie o dovada a ceea ce istoricilor contemporani si ilustrului nostru compatriot Mircea Eliade in special, le place a numi absurditate a istoriei.

Regele Irod - nu Irod cel Mare, omoratorul pruncilor nevinovati, ci fiul sau, Irod Agrippa - isi luase drept sotie pe femeia fratelui sau Filip. Casatoria aceasta era de fapt un concubinaj osandit de Ioan Botezatorul cu acele vorbe fara suliman si acel ton aprig care ii erau proprii.

Asa-zisa nevasta a lui Irod, Irodiada, femeie frumoasa si inteligenta insa cruda, ambitioasa si nerusinata, il dusmanea de aceea pe Ioan si-i tot cerea regelui sa-l starpeasca. In cele din urma izbuti sa obtina intemnitarea celui vrajmasit de ea: Ioan a fost inchis in beciurile palatului.

Acolo se afla cand i se ivi Irodiadei prilejul de a se descotorosi de acel a carui viata ii era ca un ghimpe in ochi. Fiind ziua de nastere a lui Irod si sarbatorindu-i-se aniversarea, s-a facut praznic bogat dupa cuviinta, poftiti au fost toti dregatorii tarii.

Acolo, la praznic, fiica din prima casatorie a Irodiadei, Salomeea pe nume, a dansat; dansul tinerei frumoase fete intr-atata i-a placut si l-a tulburat pe rege incat, ametit de bautura si aprins de pofta, i-a spus: cere-mi ce vrei, pana la jumatate din regatul meu, si-ti voi da. Si si-a intarit vorba cu juramant.

Salomeea, nestiind ce sa ceara, s-a sfatuit cu maica sa. Irodiada nu a stat pe ganduri: cere capul lui Ioan Botezatorul, i-a grait, acum, aici; sa ti-l aduca pe o tipsie. Regele Irod atunci s-a cutremurat. Nu era deloc dispus sa-l omoare pe Ioan despre care stia ca norodul il socoteste prooroc; si-apoi nici lui omul nu-i era cu totul antipatic; in felul lui il respecta si consimti se la arestarea lui numai ca sa scape de gura muierii.

Nerodului, ametit cum era, i-a fost insa rusine sa-si calce nesabuitul juramant. Ar fi putut prea bine sa-i explice fetei: ti-am fagaduit pana la jumatatea regatului meu, dar omul acesta pretuieste mai mult decat jumatate din regatul meu, astfel incat nu ti-l pot da; cere-mi altceva. Dar nu l-a purtat mintea catre acest raspuns drept, ci ca netotul a implinit salbatica sfuntata cerere: lui Ioan i s-a taiat capul in chiar beciurile palatului si cinstitul cap i-a fost adus Salomeei pe tipsie, precum dorise ticaloasa de Irodiada.

Smerenia absoluta a Botezatorului reiese cu prisosinta din textul celor patru Evanghelii care folosesc aproape aceleasi cuvinte centrate in jurul a cinci idei:
- Iisus e mai puternic decat Ioan
- Ioan nu este vrednic sa-I dezlege cureaua incaltamintei
- Ioan nu poate boteza decat cu apa, pe cand Iisus va boteza cu Duh Sfant si cu foc
- Iisus este anterior lui Ioan
- Iisus este Cel ce va sa vina.

Intr-adevar, referatul lui Matei relateaza: "Cel Care vine dupa mine este mai puternic decat mine. Nu sunt vrednic sa-i duc incaltamintea. Eu va botez cu apa spre pocainta. El va va boteza cu Duhul Sfant si cu foc."

Iar cand Iisus vine la repejiunile Iordanului spre a primi botezul, Ioan exclama uimit si coplesit: "Eu am trebuinta sa fiu botezat de Tine si Tu vii la mine?"

In referatul lui Marcu citim de asemenea: "Vine in urma mea Cel ce este mai tare decat mine. Caruia nu sunt vrednic, plecandu-ma, sa-I dezleg cureaua incaltamintei."

Si tot in felul acesta scrie si Sfantul Evanghelist Luca: "Eu va botez cu apa, dar vine Cel ce este mai tare decat mine, Caruia nu sunt vrednic sa-I dezleg cureaua incaltamintelor. El va va boteza cu Duh Sfant si cu foc."

In textul evanghelic al Sfantuiui Apostol Ioan gasim lamuriri mai ample: "Acesta este despre Care am zis: Cel ce vine dupa} mine a fost inaintea mea, pentru ca mai inainte de mine era."

Botezatorului i se pune intrebarea: "Cine esti? Esti tu Hristosul, esti tu Ilie, esti tu Proorocul?" Iar el, ne spune textul evanghelic, "a marturisit si n-a tagaduit si a marturisit: Nu sunt eu Hristosul, nu sunt nici Ilie si nici Proorocul."

Cu deplina modestie si potrivit adevarului, cel intrebat din nou raspunde: "Eu sunt glasul celui care striga in pustie: indreptati caile Domnului."

Si iarasi, tot ca in celelalte referate:

"Eu va botez cu apa, dar in mijlocul vostru se afla Acela pe Care voi nu-L stiti, Cel care vine dupa mine, Care inainte de mine a fost si Caruia nu sunt vrednic sa-I dezleg cureaua incaltamintei."

De doua ori afirma Ioan, aratandu-L pe Iisus: "Iata Mielul lui Dumnezeu: Cel ce ridica pacatul lumii." Iar dupa botezul Domnului in Iordan: "Am vazut Duhul coborandu-Se din cer ca un porumbel si a ramas peste El."

Si, in acelasi mod, mai categoric insa: "Acesta este Fiul lui Dumnezeu" (Ioan 1, 34). Iar mai apoi urmeaza (Ioan 3, 20) una dintre cele mai emotionante, mai neasteptate, mai rascolitoare si mai iesite din comun fraze din cate se afla in Sfanta Scriptura: este declaratia-marturisire a nobilului Ioan:

"Eu trebuie sa ma micsorez, iar El trebuie sa creasca."

Cine oare ar mai glasui astfel? Care dintre toti oamenii salasluitori vreodata pe acest pamant ar spune despre sine ca-si doreste sa se micsoreze, ca i se cade sa se umileasca in vreme ce aproapelui sau i se cuvine sa creasca, sa sporeasca?

Firesc ii este omului rationamentul cu totul invers: sa voiasca a creste si a propasi el pe seama si in dauna celorlalti. Ceilalti? Sa-l admire, sa-l slujeasca, sa-l rasfete, sa-l ridice in slavi! Oricat de mult, de fara intrerupere, de nereticent. Satul de laude, complimente, slujiri si plecaciuni nu se va declara niciodata. Convins de perfecta-i superioritate nu va inceta in veac a fi.

Egocentrismul si idolatrizarea eului sunt cererile si dorintele sufletului omenesc obisnuit, catusi de putin stergerea si infrangerea sinei, recunoasterea superioritatii altuia. Ceilalti ii sunt toti inferiori, orbi care nu se pricep sa-i deosebeasca insusirile exceptionale si sa-I aprecieze cum ar trebui.

Si totusi Ioan Botezatorul aceasta chiar face, lucrul acesta de necrezut, de potrivnic firii, de scandalos pentru orice psihie normala: pe sine se vrea micsorandu-se, pe celalalt crescand, biruind, afirmandu-se, implinindu-se!

De aceea si este fraza de la Ioan 3, 30 atat de nepamanteasca, de fara de pereche, de anevoie asimilabila mintilor noastre. In cuprinsul Scripturii - bogata in formule fascinante si-n sentinte vrednice a se intipari in cugetul nostru - zicerea Botezatorului straluceste totusi cu o lumina nespusa si ni se infatiseaza ca un giuvaer; ea contrazice atat de fatis tendinta oricarei individualitati de a se socoti centrul cercului inconjurator si de a considera ca legitim sa-si acorde numai drepturi si monopolul dreptatii incat nu poate sa nu uimeasca asa cum ar face marul care, sfidand legea universala a gravitatiei, in loc sa cada la pamant cand se desprinde din pom, s-ar inalta spre cer.

In relatia dintre Iisus si Botezator se iveste problema ucenicilor. Se pare ca a existat o rivalitate intre ucenicii unuia si ai celuilalt. Evangheliile Sfintilor Matei (11, 2-5) si Luca (7, 19-22) ne relateaza ca, inchis fiind, Ioan si-a trimis ucenicii sa-L intrebe pe Iisus: Tu esti Cel ce vine, sau sa asteptam pe altul? Intrebare cat se poate de ciudatel pentru ca stim ca Ioan Il marturisise pe Iisus a fi intru adevar Fiul lui Dumnezeu, Mielul lui Dumnezeu Care ridica pacatul lumii si Cel asupra Caruia S-a pogorat Duhul Sfant.

Cum putem rezolva o asemenea contradictie flagranta? Explicatia cu precadere plauzibila o consider a fi aceea care presupune o intelegere prealabila (expresa ori tacita) intre Iisus si Ioan. In vederea lamuririi ucenicilor sai si a potolirii in certitudinilor care-i framantau, Ioan ii trimite la Iisus cu o intrebare ce reprezenta de fapt nu gandul sau nesovaitor ci sovaielile si umbrele din cugetele lor.

Iar Iisus, cu acea inteligenta omeneasca la care nu se sfia sa faca uneori apel (spre pilda in cazul platii dajdiei catre Cezar ori al femeii maritate cu sapte frati ori al semnului cerut de saduchei), nu se proclama a fi Hristosul ci, cu multa abilitate si modestie, le cere sa constate faptele, lasandu-le pe acestea sa vorbeasca iar pe invatacei poftindu-i doar sa traga concluzia care se impunea.

Le arata cele ce se petrec aievea: orbii vad, surzii aud, schiopii umbla, leprosii se curatesc, mortii inviaza. Desigur ca ucenicii nu puteau deduce altceva decat ca Acel ce savarseste asemenea minuni este Mesia.

Dar cum apare Ioan vazut de Iisus? Textul de la Luca 7, 24 si urm. este edificator si clar.

Zice Domnul catre multimi, dupa plecarea ucenicilor pasa-mi-se trimisi de Ioan: "Ce ati iesit sa priviti in pustie? Oare trestie clatinata de vant? Oare om imbracat in haine moi si scumpe? Oare prooroc?" Si tot El raspunde cu glas ferm: "Da, zic voua si mai mult decat un prooroc. Acesta este cel despre care s-a scris: Iata trimit inaintea fetei Tale pe ingerul Meu care va gati calea Ta, inaintea Ta." Si inca: "Zic voua: Intre cei nascuti din femei nu este mai mare decat Ioan; dar cel mai mic in Imparatia lui Dumnezeu este mai mare decat el."

Domnul asadar confirma caracterul ingeresc al lui Ioan, nu insa fara a adauga despre omul recunoscut a fi "cel mai mare dintre cei nascuti din femei" tainicele cuvinte: "Totusi cel mai mic din imparatia cerurilor este mai mare decat el." Sensul lor cred ca nu poate fi deceat acesta: Ioan, ultimul prooroc al Vechiului Testament, Ioan Vestitorul, Inaintemergatorul si Botezatorul lui Hristos nu a primit botezul crestin.

Asa fiind, intocmai ca patriarhii, dreptii si proorocii Vechiului Testament, el va salaslui cu sufletul in iad pana ce Domnul dupa rastignirea Sa va fi coborat in acel loc spre a-i slobozi. Ioan nu a primit botezul crestin in numele Sfintei Treimi, iata de ce e socotit mai mic decat oricare dintre locuitorii Imparatiei lui Dumnezeu.

Ne putem intreba acum ce semnifica pentru noi Ioan Botezatorul, prin care insusiri ale lui ni se arata admirabil, adica vrednic de mirare si veneratie, prin care ne poate fi calauzitor si model?

Prin smerenia sa absoluta, desigur. Prin iubirea sa totala fata de un altul, respectiv de Hristos, prin puterea de zdrobire a iubirii de sine si a inlocuirii ei cu iubirea pentru altul. Ioan Botezatorul se trece in umbra, se sterge, parca s-ar dori invizibil. El devine acel prieten al Mirelui de care pomeneste Iisus in versetul 29 al capitolului 3 din Evanghelia Sfantului Ioan, prietenul care se bucura de bucuria Mirelui, care sta si-L asculta cu dragoste si supunere, care nu-si doreste nimic alta decat sa-L slujeasca. Iata ce este Ioan Botezatorul: este minunata pilda de "eu" care iese din sine si - cu smerenie si netarmurit devotament - dobandeste putinta de a-si iubi semenul mai mult decat pe sine insusi.

Ioan Botezatorul ne poate fi tuturor indreptar pe calea stramta a infrangerii trufiei, a neroadei trufii, a egoismului si egocentrismului nostru ridicol care-si face ras de noi indemnandu-ne a crede ca suntem, fiecare, punctul geometric din chiar centrul lumii si ne da ghes a ne increde numai in noi insine, a ne inchide si incuia in carapacea bine ferecata a sinei noastre imperialiste.

Ioan ne poate fi pilda sigura de dragoste pentru Mire, adica pentru Hristos si de slujire neprecupetita a Sa. Dar, va veti intreba poate, cum de-L putem sluji si iubi ca pe un prieten pe Hristos Care acum nu se mai afla in cuprinsul pamantului ci S-a inaltat la cer? Cum de-I putem sta alaturi, Il asculta, Ii vadi iubirea noastra?

Raspuns nu poate fi altul decat: sa nu huliti, frati crestini, pretinzand ca Hristos nu se mai afla pe pamant si ca S-a inaltat Ia cer astfel incat nu-L mai puteti iubi si sluji cum a facut Ioan Botezatorul. Oare ati uitat cele scrise in capitolul 25 al Evangheliei de la Matei unde Domnul, vorbind despre Infricosata Judecata, spune ca intrucat am hranit, adapat, imbracat, vizitat, cercetat si ajutat pe unii din fratii Sai prea mici aflati in necazuri, suferinte, robie sau lipsuri pe El L-am hranit, adapat, imbracat, vizitat, cercetat si ajutat? Pe El, pe nimeni altul.

Hristos e prezent pe acest pamant in Sfanta Euharistie sub chipul painii si al vinului. Si mai este prezent la fel de lucrator - sub chipul tuturor oamenilor asupriti, obiditi, incercati, ispititi de suferinte, nevoi si nedreptati. Iubindu-i si slujindu-i pe acesti foarte mici frati ai Sai, Lui Ii manifestam dragostea noastra si pe El insusi Il slujim.

Blasfemie este a zice ca nu avem cum sluji, intocmai ca Botezatorul, pe Hristos, ca El nu mai este de fata in lumea sensibila! Dragostea - virtute crestineasca suprema si singura perena - este mijlocul fara gres care ne sta la indemana pentru a ne dovedi umanitatea si crestinatatea.

Marele nostru compatriot, ilustrul scriitor de limba franceza, Emil (E.M.) Cioran sustine ca a cere omului sa iubeasca e tot una cu a cere unui virus sa iubeasca un alt virus. Fireste, cum de-am putea, bunaoara, cere virusului cancerului sa iubeasca pe virusul maladiei sida.

Numai ca Emil Cioran, in aversiunea sa pentru Hristos si crestinism, nu ia aminte la faptul ca omul nu-i tot una cu virusul patogen; identificarea facuta de Cioran, fiul preotului din Rasinari, e grabita si superficiala.

Omul are, neindoielnic, trasaturi comune cu animalul, insa pecetluirea lui drept virus e (cel putin) reductionista, e o simpla butada de scriitor sceptic si de cugetator care vrea sa-si faca lectorul praf si sa-i dea gata cu procedee stilistice desigur scanteietoare si abrupte insa la fel de subrede ca jocul de lumini al focului de artificii sau al lampioanelor de hartie colorata. Ateismul de multe ori isi impinge aderentii, chiar cei mai talentati, spre enormitati si copilarii.

Noi retinem din viata si jertfa Sfantului Ioan Botezatorul altceva: capacitatea omeneasca de a iesi din sine, de a depasi stramtoarea fenomenalitatii, de a iubi pe un altul. Noi cutezam chiar a ne face o calauza (sau macar un temei de neincredere in afirmatii sumare) din zguduitoarea, admirabila, senina fraza de la Ioan 3, 30: "Acela trebuie sa creasca, iar eu sa ma micsorez."

Cu ea in suflet si-n inima si-n cuget si-n adancul sensibilitatii noastre biruite sa parasim acum, nu fara a multumi Domnului, acest sfant lacas."

monah Nicolae Steinhardt

Pomenirea Sfântului si întâiului Mucenic si Arhidiacon Stefan(+33)

2009-12-27T12:27:00.003+02:00

Sursa aici

Facandu-se, oarecand, intrebare, intre saduchei, farisei si elini, despre Domnul nostru Iisus Hristos, unii zicand ca este prooroc, altii ca este inselator, altii ca este Fiul lui Dumnezeu, fericitul acesta, intai Mucenic si Arhidiacon Stefan, a stat intr-un loc inalt si bine a vestit si a marturisit tuturor pe Domnul nostru Iisus Hristos. Si a zis: "Barbati frati, pentru ce s-au inmultit rautatile voastre si este tulburat tot Ierusalimul? Fericit este omul acela care crede si nu se indoieste de Iisus Hristos, ca El este Cel ce a plecat cerurile si S-a pogorat pentru pacatele noastre, Care S-a nascut din Fecioara cea sfanta si curata, aleasa, mai inainte de intemeierea lumii. Acesta neputintele noastre le-a luat si bolile noastre le-a purtat. Ca pe cei orbi, i-a facut sa vada, pe cei leprosi, i-a curatit, dracii i-a gonit si pe toti ne-a mantuit".
Iar ei, auzind aceasta, se certau cu dansul, graind impotriva. Si, hulind pe Domnul cel propovaduit, l-au dus pe Stefan la adunarea sfatului, la arhierei, ca nu puteau sta impotriva intelepciunii si duhului care vorbea, precum scrie la Faptele Apostolilor.
Si au adus martori mincinosi, care au zis: "Noi l-am auzit pe acesta graind cuvinte de hula impotriva Templului si a Legii si, ca Iisus Nazarineanul va schima obiceiurile pe care ni le-a dat Moise". Si pe cand il invinuiau, cei din sobor au vazut fata lui Stefan stralucind, ca o fata de inger.
Si, umplandu-se de ravna, Stefan a adus impotriva lor cuvant de mustrare, precum odinioara Ilie, zicand catre dansii: "Oameni tari in cerbicie si netaiati imprejur la inima si la urechi, voi pururea va impotriviti Duhului Sfant; cum au facut parintii vostri, asa faceti si voi". Iar ei, auzindu-l si neputand suferi, s-au pornit cu nespusa manie si scrasneau cu dintii asupra lui. Dar, cautand la cer, Stefan a vazut slava lui Dumnezeu si pe Iisus stand de-a dreapta slavei si a zis: "Iata, vad cerurile deschise si pe Fiul Omului stand de-a dreapta lui Dumnezeu" (Fapte 7,56).
Si, astupandu-si urechile, necredinciosii s-au aruncat asupra lui, l-au scos afara din cetate, si-l ucideau cu pietre, pe cand el se ruga pentru dansii, zicand: "Doamne, nu le socoti lor pacatul acesta". Si, acestea zicand, a adormit.
Sangele Mucenicilor este totdeauna o samanta care aduce roade. La uciderea lui Stefan era un tanar, care pazea hainele ucigasilor Mucenicului. Se numeste Saul si el se invoise la uciderea ce se facea. Dar iata, rugaciunea si sangele lui Stefan au biruit in taina si acest Saul, dupa ce s-a intalnit cu Domnul, pe drumul Damascului, s-a facut Sfantul si marele nostru Apostol Pavel. Sangele Mucenicilor totdeauna lucreaza biruintele Domnului.

Melancolie...dulce melodie

2009-12-03T22:12:00.000+02:00

Una din melodiile preferate

Update

2009-11-15T20:36:00.001+02:00

Nu am mai postat de mult timp. Nu va faceti griji (asta daca isi facea cineva griji :))nu am patit nimic, doar ca am inceput cursurile unei scoli care-mi va permite la finalizarea ei sa pot obtine un job de bugetar.
Intre timp a trebuit sa ma mut temporar in Bucuresti, lucru de care nu sunt deloc incantata deoarece asta inseamna ca stau departe de familia mea, iar cursurile imi ocupa aproape intreaga zi, asa ca nu am reusit sa vizitez orasul. Nici macar in parcul Cismigiu, care se afla langa scoala pe care o frecventez, nu am reusit sa ma plimb nici macar o data. Incerc sa ma consolez cu gandul ca nu mai am mult...pana la vacanta de Craciun.
Intre timp ma delectez urmarind blogurile mele preferate...si cam atat.

Mierea de albine - sfaturi utile

2009-10-05T22:59:00.003+03:00

Sursa AICI

Despre mierea cristalizata

Recent extrasa din faguri, mierea curge usor, deoarece pastreaza inca temperatura stupului de circa 35oC. Pe masura ce aceasta temperatura scade, devine din ce in ce mai vascoasa si incepe sa cristalizeze. Acest proces de cristalizare variaza de la un sortiment de miere la altul. Cu cat procentul de glucoza este mai ridicat, cu atat mierea cristalizeaza mai repede si invers. Mierea de salcam de exemplu, care are procentul de glucoza cel mai scazut iar procentul de fructoza cel mai ridicat, cristalizeaza cel mai greu. Functie de procentul de fructoza, aceasta miere poate zaharisi chiar si dupa mai multi ani. La polul opus este mierea de rapita, care, avand procentul de glucoza cel mai ridicat, cristalizeaza foarte repede.

De obicei, produsul aflat in comert, ambalat in borcane de sticla, este tratat prin diferite metode astfel ca mierea se pastreaza in forma fluida mult timp.

Este bine sa se retina ca valoarea mierii cristalizate nu este cu nimic modificata fata de cea fluida; s-ar putea spune ca dimpotriva, prezinta o garantie in plus ca mierea este naturala fara substituiri sau falsificari, stiut fiind ca mierea falsificata nu cristalizeaza.

Despre incalzirea mierii

Transformarea mierii cristalizate in miere lichida se face prin introducerea vasului in care se gaseste, intr-un alt vas cu apa fierbinte, la temperatura de cel mult 40 oC, incalzirea mierii peste aceasta temperatura aducand modificari. Mai mult de atat, trebuie sa stiti ca mierea, incalzita excesiv produce "furfurol", o substanta toxica!. Furfurolul este o aldehida care se prezinta sub forma de lichid uleios, cu miros particular. Se foloseste ca solvent selectiv la rafinarea uleiurilor minerale si vegetale si ca insecticid, vermicid. Prin urmare nu folositi mierea pentru prajituri, atunci cand aceasta ar trebui sa fie bagata la cuptor sau pusa pe flacara aragazului.

Cum puteti verifica pe loc calitatea mierii

Metoda 1 Puneti intr-o lingurita putina miere. Cu varful unui creion chimic amestecati in miere pret de cca 1 min. Daca mierea se coloreaza de la creionul chimic, atunci ea nu este naturala. Daca mierea nu si-a modificat culoarea, atunci ea este naturala.

Metoda 2 Puteti testa calitatea mierii fluide simplu cu ajutorul unei lingurite astfel: se introduce lingurita in borcanul de miere si se ridica. Daca mierea curge continuu, atunci ea este naturala. Daca se intrerupe si curge sub forma de picaturi atunci alegeti-va alt furnizor de miere!

Manastirea Sihastria Putnei

2009-09-30T13:27:00.018+03:00

In aceasta vara, desi am fost foarte ocupata cu invatatul, ne-am facut timp intr-un weekend sa ajungem si la Manastirea Sihastria Putnei.
Aceasta se afla la vreo 5 km de Manastirea Putna, accesul facandu-se pe un drum forestier pietruit cam putin prietenos cu masinile.
Nu este prima data cand ajungem acolo, prima data fiind in anul 2007, iar de aceasta manastire ma simt legata intr-un mod deosebit (cred cu tarie ca datorita rugaciunilor facute de catre sfintii parinti ai acestui lacas am fost binecuvantati de Dumnezeu cu minunea noastra de copil).
Este un loc minunat, in mijlocul padurii, iar peisajul este mirific.

Pentru mai multe detalii privind istoricul si activitatea manastirii puteti accesa site-ul acesteia: www.sihastriaputnei.ro

Iata si o parte din pozele facute de sotul meu:

Supa crema de dovleac

2009-09-28T10:30:00.003+03:00

Dragi mamici, nu-i asa ca uneori nu stiti cum sa mai diversificati mancarea puilor vostri? Asa patesc si eu si astfel ajung sa caut tot felul de retete pentru a introduce si alte legume.
In cele din urma am ajuns la dovleac, pe care eu il foloseam doar la placinta. Dar ce ziceti de o supa crema de dovleac, numai buna pentru bebelusii nostri. Mai ales ca in curand pietele vor fi invadate de aceste fructe sau legume (nu sunt sigura!).

Iata ce contine dovleacul (despre care am citit ca este o leguma minunata pentru a fi introdusa in alimentatia bebelusilor inca de la 6 luni):

O jumătate de ceaşcă de dovleac copt acoperă necesarul zilnic de vitamina A al organismului. Dovleacul este un adevărat depozit de fibre şi antioxidanţi. În plus, dovleacul este o sursă naturală de fibre care stimulează tranzitul intestinal, potasiu, riboflavină (vitamina B2) şi vitamina C. Toate aceste elemente îl recomandă ca un bun aliment natural în sezonul rece.
La fel ca şi morcovii, dovlecii conţin o cantitate importantă de betacaroten, substanţă pe care organismul o transformă în vitamina A. De aceea, dovleacul este recomandat persoanelor cu afecţiuni cardiovasculare, dar şi celor cu risc crescut de a dezvolta tumori canceroase. Dovleacul copt este indicat în special persoanelor anemice, deoarece este bogat în acid folic (vitamina B9). De asemenea, o cană cu dovleac copt conţine aproximativ 40 mg de calciu.
Potasiul din compoziţia dovleacului este benefic pentru sănătatea inimii. Cardiologii ne sfătuiesc să mâncăm dovleac, fie sub formă de supă, fie copt, pentru a preveni bolile cardiovasculare şi hipertensiunea. (Sursa Jurnalul National)

Iata si reteta mea:

- 500 g dovleac
- 2 cartofi
- 1 ceapa
- 1 morcov
- putina telina
- o jumatate ardei gras
- 150 g iaurt
- 1 galbenus ou
- patrunjel verde

Se curata toate legumele si se taie cuburi. Se pun la fiert in apa cu un praf de sare. Dupa ce au fiert toate legumele se paseaza in blender si crema rezultata se pune din nou pe foc. Galbenusul de ou se amesteca bine cu iaurtul, se adauga in supa crema de dovleac si se lasa sa fiarba cca 5 minute (pentru a fierbe bine galbenusul). La sfarsit se adauga patrunjel verde tocat marunt.
Optional se poate adauga si usturoi pisat (puiului meu ii place).
Pofta buna!

Urgent caut gazda/inchiriez garsoniera in Bucuresti!

2009-09-23T22:35:00.001+03:00

Cu putin timp in urma va spuneam ca am un examen important. Ei bine, va anunt cu bucurie ca l-am luat (Slava Domnului!), iar in urmatoarele 6 luni va trebui sa fac niste cursuri la Bucuresti.

Apelez la cei care au cunostinta despre vreo familie/persoana serioasa care doreste sa primeasca in gazda sau daca stiti vreo garsoniera de inchiriat intr-o suma rezonabila, pentru o perioada de 6 luni.

Va multumesc anticipat (chiar si numai pentru faptul ca, citind aceasta postare, v-ati gandit pentru cateva secunde daca stiti ceva de genul celor cautate de mine) si Dumnezeu sa va binecuvanteze!

Creşterea necontrolată a natalităţii ar putea duce la un dezastru ... OARE?!

2009-09-22T14:20:00.003+03:00

Sursa LIBERTATEA

Iata cu ce studii ne mai "delecteaza" expertii. Cititi si trageti singuri concluziile (cine stie, poate in viitor este posibil ca politicile de control ale natalitatii sa fie obligatorii ca si vaccinurile!)

"Creşterea necontrolată a populaţiei accelerează schimbările climatice, prejudiciază ecosistemele şi condamnă multe ţări la sărăcie - este concluzia a 42 de experţi dintr-o serie de studii date publicităţii luni, 21 septembrie, care recomandă controlul naşterilor pentru a încetini ritmul de creştere a omenirii, scrie cotidianul francez Les Echos.

În prezent se nasc în lume, în fiecare săptămână, 1,5 milioane de copii, ceea ce ar putea duce la un dezastru planetar, avertizează experţii. "Trebuie pus mai mult accent pe necesitatea unui control al naşterilor - toate femeile ar trebui să fie informate, pentru a putea evita naşterile nedorite", afirmă cercetătorii într-un editorial colectiv publicat în revista British Royal Society.

Dacă nu se iau măsuri ferme de reducere a ratei natalităţii prin programe de planificare familială, populaţia mondială ar putea atinge 11 miliarde de oameni la mijlocul acestui secol, avertizează ei.

Naţiunile Unite prevăd că populaţia mondială va trece de la 6,8 miliarde de oameni, în prezent, la 8-10,5 miliarde, până în 2050. ȚÎn multe ţări dintre cele mai puţin dezvoltate, creşterea rapidă şi permanentă a populaţiei ar putea aduce foamete, eşecul sistemului educativ şi conflicteȚ, potrivit lui Malcolm Potts de la Centrul Bixby pentru populaţie, sănătate şi dezvoltare durabilă (de la Universitatea California).

"Este evident că actuala rată de creştere a populaţiei mondiale este imposibil de suportat în timp", afirmă Roger Short de la Universitatea Melbourne, Australia. Aproape toată această creştere - 98% - ar avea loc, conform previziunilor, în ţările în curs de dezvoltare, mai ales din Africa, a cărei populaţie ar urma să se dubleze, atingând 1,93 miliarde de oameni, până în 2050."

"Cum va face Nigerul să hrănească o populaţie care va creşte de la 11 milioane la 50 de milioane, în 2050, într-o ţară semiaridă care s-ar putea confrunta cu probleme climatice?", se întreabă lordul Adair Turner, fost şef al patronatului britanic, care prezidează Autoritatea Pieţelor Financiare (FSA).

Încă din anul 1798, când populaţia planetei număra doar un miliard de oameni, matematicianul britanic Thomas Malthus avertizase deja asupra potenţialelor riscuri ale unei creşteri a populaţiei."

Rugati-va pentru mine!

2009-09-05T14:31:00.002+03:00

Maine voi sustine un examen foarte important asa ca va rog sa ma pomeniti si pe mine in rugaciunile voastre ca sa ma invredniceasca Bunul Dumnezeu sa-l trec cu bine! Va multumesc!

6 alimente de la care poti sa mori ... la propriu!

2009-08-29T14:24:00.004+03:00

Sursa Bravonet

Aparent nişte mâncăruri/băuturi relativ ok, unele alimente pot deveni cu adevărat letale dacă nu sunt consumate în condiţiile în care trebuie. Iată 6 dintre ele!

1 – Cartofii

Surprinzător, chiar şi cartofii ar putea duce la moarte. Expuşi prea mult la soare, aceştia dezvoltă două toxine în exces: solanina şi chaconina, care provoacă ameţeli, stări de vomă, crampe, diaree şi în unele cazuri chiar moartea. Asta în condiţiile în care nu sunt gătiţi cum trebuie. La temperaturi mari însă, toxinele sunt eliminate, iar alimentul este numai bun de mâncat.

2 – Apă la sticlă!

Deşi pare să fie mult mai curată şi mai sănătoasă decât apa de la robinet, un studiu făcut de Environmental Protection Agency a demonstrat că situaţia stă exact invers. Majoritatea sticlelor conţin apă cu bacterii care pot deveni letale, precum carciogena (care sporeşte apariţia cancerului). Ooops!

3 – Puiul prăjit

Ştim. Tuturor ne place la nebunie, îl consumăm des şi în cantităţi mari şi suntem siguri că nu ne poate face nici un rău, right? Eh, nu e chiar aşa. Puiul prăjit poate deveni letal consumat în cantităţi mari datorită grăsimilor conţinute care se depun direct pe vasele de sange. Iar asta poate cauza probleme mari inimilor noastre…

4 – Cafeaua

Deşi nu are otravă sau ceva de genul, cafeaua este, totuşi, unul din lucrurile care ne-ar putea omorî. Pe lângă faptul că am putea face un infarct din cauza presiunii create de cofeina din sânge, temperatura este un alt factor important care ne-ar putea fi letal. Insurance.com a catalogat cafeaua ca fiind unul dintre cele mai periculoase alimente consumate la volan, mai ales că, surprinzător, foarte multe accidente au avut loc din cauza ei.

5 – Ciupercile

Deşi majoritatea speciilor de ciuperci sunt comestibile, există câteva care pot fi cu adevărat letale. Ghinionul este că nu se prea deosebesc de cele comestibile, iar dacă ai cumva nenorocul să guşti ceea ce nu trebuie eşti comdamnat la o moarte dureroasă în numai câteva minute. De asemenea, un alt fel de ciuperci (psilocibinele) provoacă halucinaţii din cauza cărora oamenii îşi pot face rău singuri. Aşadar, watch out!

7 condimente miraculoase pentru sanatatea ta

2009-07-24T16:10:00.001+03:00

Sursa Libertatea

Una dintre cele mai importante caracteristici ale condimentelor este savoarea deosebită. Un alt avantaj este acela că nu conţin grăsimi, colesterol, zahăr sau sare. Caloriile din condimente sunt nesemnificative, dar unele au în plus vitamine, minerale şi calciu. Vă prezentăm şapte mirodenii care nu numai că dau un gust deosebit mâncărurilor, dar au şi efecte miraculoase pentru sănătate.

Tarhonul

Cea mai importantă calitate a tarhonului e faptul că poate înlocui sarea în preparatele din meniul persoanelor la dietă. Parfumează discret mâncărurile din pui sau ciuperci cu sos, precum ostropelul sau ciulamaua. Se potriveşte cu orice sos pe bază de smântână, maioneză sau unt.

Ghimbirul
În “farmacia verde”, ghimbirul se bucură de reputaţie de antioxidant puternic, motiv pentru care are efecte benefice asupra încetinirii procesului de îmbătrânire. De asemenea, are un efect antibacterian, ajutând la lupta împotriva virusurilor.

Nucşoara

Nucşoara adaugă mâncărurilor calciu, magneziu, potasiu, vitamina A şi vitamina C. Condimentul are calităţi antibacteriene.

Oregano
Are de 42 de ori mai multă putere de antioxidare decât merele şi de 12 ori mai multă decât portocalele. Proprietăţile antiinflamatoare ale acestui condiment ajută la tratarea artritei şi a durerilor articulare. Oregano este şi o sursă de calciu, fier, magneziu, potasiu şi zinc.

Scorţişoara
Creşte capacitatea organismului de a asimila vitamina C, fierul, magneziul şi vitamina K. Are proprietăţi antiinflamatoare, care ajută la ameliorarea durerii, în special a celei menstruale. Totodată, scorţişoara scade nivelul zahărului din sânge, în cazul diabeticilor.

Piperul negru

Este cunoscut ca fiind cel mai sănătos condiment, având efecte benefice asupra tractului digestiv. De asemenea, are proprietăţi antibacteriene şi antioxidante. Piperul este şi o sursă de vitamina A, calciu, cupru, vitamina K, fier, magneziu şi potasiu. Capsaicina, substanţa care îi dă piperului gustul iute, este un puternic stimulent natural, ce ajută la îmbunătăţirea circulaţiei sângelui, în special a celei periferice.
Boiaua

Este foarte bună împotriva inflamaţiilor. Boiaua e bogată în vitamina A, fier, magneziu, vitamina C, vitamina E, vitamina K, riboflavina şi acid nicotinic.

EPITELIN - o crema minune

2009-06-20T14:49:00.006+03:00

Da, aceasta crema i-a salvat pe sotul si pe socrul meu de niste eczeme care i-au chinuit mult timp.
Dupa ce am cheltuit multi bani pe nenumarate creme, unguente si preparate farmaceutice recomandate de diferiti medici dermatologi am descoperit aceasta crema la plafar. Exasperati am incercat-o si pe aceasta, convinsi fiind ca una in plus nu are ce sa strice, si spre uimirea noastra a functionat.
Am uitat sa precizez ca sotul meu suferea de o eczema atopica palmara, care uneori mai recidiveaza datorita faptului ca lucreaza intr-un mediu unde se folosesc substante chimice sau pentru ca uneori "uita" sa-si puna manusile cand spala vasele (ei da, detergentul de vase e foarte agresiv pentru piele, chiar daca firmele producatoare se lauda ca au creat formule care protejeaza mainile, lasandu-le catifelate si hidratate).

In prospectul produsului se precizeaza ca este un produs cu principii active si biologice din flori de galbenele si musetel , uleiuri volatile, flavonoide, saponozide triterpenice, vitamina C si acizi grasi esentiali din uleiul de luminita noptii.

Actiune: Datorita principiilor active pe care le contine are actiune cicatrizanta, epitelizanta, calmanta si antiinflamatoare.

Este recomandata pentru tratarea: plagilor greu vindecabile, a plagilor postoperatorii, ranilor, escarelor, arsurilor, intepaturilor de insecte, degeraturilor, eczemelor.

Se poate procura de la magazinele cu produse naturiste, este produsa de firma Exhelios si costa in jur de 7 lei.
Nu garantez ca functioneaza pentru orice tip de eczema (in fond e doar o crema naturista), dar la noi a mers.

Copilul bine crescut

2009-06-20T11:38:00.001+03:00

Intr-un sat din campie, s-au intalnit la fantana trei femei. Doua dintre ele nu incetau sa-si laude baietii. Cea de-a treia, insa, nu spunea nimic, cu toate ca avea si ea un baiat de care nu s-ar fi putut plange. Au luat cele trei femei cate o galeata cu apa si au plecat impreuna inapoi, spre casa. Pe drum, s-au intalnit cu cei trei copii, care se jucau intr-o livada.

- Ia uite-l pe-al meu, a zis prima femeie. E asa de puternic.

- Dar al meu, zise si a doua, e priceput la toate.

Nici de aceasta data, cea de-a treia femeie nu a spus nimic. Insa, copilul ei, vazandu-si mama, s-a grabit sa vina si sa ia el galeata. Ceilalti doi baieti au inceput sa rada si au ramas sa se joace mai departe. Acum se vedea adevarul. Din modestie, cea de-a treia femeie nu se laudase cu feciorul sau, dar, in locul ei, vorbeau faptele ...

"Invata-te, fiule, sa fii totdeauna simplu si fara rautate! "

Sursa... Crestin ortodox

Comanda Babypoint

2009-06-01T10:28:00.007+03:00

Pentru ca azi e ziua copiilor ce-ar fi mai potrivit decat sa abordez un subiect in directa legatura.
De cand am devenit mama am inceput sa constientizez mai bine cat de intoxicati suntem de chimicalele din alimente, care in cele din urma ne afecteaza sanatatea. In plus copii sunt mult mai sensibili decat noi pentru ca abia acum isi pun bazele sistemului imunitar si digestiv.
Astfel, am inceput sa ma documentez - in acest sens multumesc Mamicii bio si altor site-uri in domeniu - si sa analizez mai bine etichetele. Mi-am dat seama ca nici macar banalul lapte praf, pe care am inceput sa-l adaug in alimentatia puiului pe la 8 luni, nu este chiar ferit de anumiti aditivi nesanatosi pentru copii. Am inceput sa caut alternative ecologice si am descoperit ca exista formule bio de lapte praf si chiar meniuri la borcanel.
Pentru ca la noi nu prea exista in comert lapte praf bio am inceput sa caut si din intamplare am dat peste site-ul Babypoint unde am gasit si formule de lapte bio si piureuri la borcanel, de asemenea ecologice. Am facut comanda, cam cu strangere de inima nestiind cu ce ma voi pricopsi, si aceasta a sosit in 3 saptamani, deoarece ei fac livrarile direct din Germania.
Va atasez poza cu ce am comandat... o cutie lapte praf Hipp bio, Biscuiti Hipp bio si pentru ca se apropie concediul si nu stiu pe unde ajungem sa avem la noi si niste mancare la borcanel un meniu cu vita si unul cu peste, tot Hipp si tot certificate bio.

Pe toate acestea am platit 84 de lei, cu tot cu taxe postale (la ei taxele de transport din Germania in Romania sunt gratuite, insa pentru ca nu locuiesc intr-un oras unde au ei reprezentanti a trebuit sa mai platesc in plus 10 lei taxe postale).
In concluzie, sunt multumita de produse (sunt facute in Austria, nu in Ungaria cum am mai gasit eu borcanele Hipp la noi in supermarketuri), au termene de valabilitate pana in anul 2010 si singurul minus din punctul meu de vedere ar fi intervalul de timp pentru livrare.

Cum sa imprimam in copiii nostri un simt al directiei

2009-05-20T11:25:00.003+03:00

Sursa ... Adoramus

"De cite ori plecam de acasa, fetita mea ma intreaba: „Mami, unde mergem?” Raspunsul: „Mergem la plimbare” nu o multumeste niciodata. Nu intelege de ce iesim din casa pur si simplu pentru a ne plimba. Trebuie sa existe un motiv, un scop pentru acea plimbare: sa mergem la cumparaturi, sa iesim in parc la joaca, sa facem o vizita. Inca de mici, copiii au nevoie de directie, de un scop, au nevoie sa gaseasca un inteles in activitatile pe care le desfasoara. Psihologul E. Erickson (Childhood and Society, New York: W. W. Norton, 1985, pag. 18) este de parere ca simtul directiei impartasit de parinti este transmis si copiilor. Au parintii un scop in viata, un motiv pentru a trai? Si-au gasit locul intr-o comunitate mai larga care sa-i ajute sa-si dezvolte valori si scopuri ce-i integreaza in societate si care dau un sens vietii?

Simtul directiei le da parintilor o incredere pe care o simt si copiii. Mai mult, cind parintii considera ca dragostea si timpul acordat copiilor fac parte din scopul mai larg sau imaginea de ansamblu a vietii lor, copiii sunt inclusi si ei in aceasta imagine si se simt la adapost, este de parere dr. Catherine Stonehouse in cartea sa, Joining Children on the Spiritual Journey (Baker Books: Grand Rapids, Michigan, 1998, pag. 49). Am fost insa invatati sa le dam copiilor timp si dragoste „cu masura”. Ca si parinti, am primit de multe ori sfaturi cum sa ne crestem copiii (de obicei de la persoane care nu au inca copii):

„Nu-i tine in brate mai mult decit trebuie, ca-i inveti prost!”

„Invata-i sa se joace singuri, prea mult stai cu ei!”

„Nu te mai du la ei de cite ori pling, lasa-i ca se opresc ei cind vad ca nu vii!”

Acest gen de sfaturi sunt menite sa protejeze comoditatea parintilor, dar nu tin cont de nevoile copiilor. Nu trebuie sa ne facem niciodata griji ca am putea sa le oferim prea multa dragoste copiilor sau sa petrecem prea mult timp cu ei. Ar trebui sa consideram acel timp ca o investitie in ei, investitie care va da rezultate in timp, cind se vor dezvolta echilibrati din punct de vedere emotional si vor sti sa-si gaseasca o directie in viata, pentru ca au avut parte de indrumare si incurajare.

Imprimarea unui simt al directiei incepe inca de timpuriu, cu modul in care alegem sa raspundem nevoilor copiilor. Putem raspunde la plinsul copilului pentru ca avem un nivel scazut al tolerantei la stres sau putem fi ghidati de tipul de persoana care vrem sa devina copilul nostru. De exemplu, cind mi-am propus sa-mi invat fetita sa respecte sentimentele celor din jur, crizele de isterie specifice virstei nu mai aveau loc in mijlocul casei, in prezenta tuturor, ci singura in camera ei, stiind ca poate sa revina in momentul in care s-a hotarit sa se linisteasca si sa isi ceara iertare ce la cei prezenti pentru scandalul produs. Daca nu as fi urmarit sa o invat ceva prin acel exemplu, as fi putut sa cedez cerintelor ei si sa-i dau ce dorea doar pentru a se linisti. Exista si momente in care las de la mine, pentru ca vreau sa-mi cresc copiii de mici intr-o atmosfera de har. Este adevarat ca limitele le pot da siguranta si directie copiilor, dar in acelasi timp, trebuie sa le lasam spatiu suficient pentru exprimarea autonomiei, trebuie sa tinem echilibrul intre fermitate si toleranta, pentru ca aceasta etapa ii pregateste pe copii pentru a intelege conceptul de lege, dar si de har.

Incet, incet, se formeaza si constiinta copiilor si odata cu ea apare si sentimentul de vina. Vina poate fi sanatoasa, daca este in limite normale, sau poate fi excesiva. De obicei, aceasta din urma apare atunci cind regulile sunt prea rigide sau prea multe si copilul simte ca orice ar face, tot greseste cu ceva. Daca regulile sunt neclare sau insuficiente pe de alta parte, copiii nu vor avea o voce clara care sa-i ghideze in incercarea lor de a stabili ce e bine si ce e rau. Vedem deci cum constiinta poate ghida si proteja copilul sau il poate inhiba. O constiinta sanatoasa il ghideaza fara sa-l zdrobeasca si este suficient de flexibila pentru a face fata complexitatii vietii, mentioneaza Catherine Stonehouse in aceeasi carte (pag. 56). Ea se formeaza atunci cind copiii au parte de o ghidare clara, consecventa, cu limite precise, dar si cu loc pentru initiativa si exprimare. Nu este o perioada usoara, dar daca trec cu bine peste aceasta criza intre initiativa si retinere datorita sentimentului de vina, copiii vor putea sa-si stabileasca o directie in viata fara a fi inhibati de un sentiment excesiv de vina sau de teama de pedeapsa. Vedem deci cum prea multa rigiditate din partea noastra strica si cum putem sa facem rau avind intentii bune. Un copil cu o constiinta sanatoasa, care stie ce este permis, isi va trasa singur limite pentru a-si atinge scopul, fara ca acest lucru sa impiedice urmarirea scopului in sine.

Copiii de virsta scolara de pretutindeni primesc o instruire sistematica in normele, regulile si obiceiurile specifice culturii in care se afla. Este virsta optima de instruire a copiilor, acum cind sunt destul de mari pentru a intelege si a indeplini cerintele noastre. Pina si Domnul Isus a trebuit sa-si insuseasca modul de viata specific culturii evreiesti din primul secol, iar Luca 2:52 mentioneaza ca „Isus crestea atit fizic cit si in intelepciune si era tot mai placut lui Dumnezeu si oamenilor”. Ca urmare a instruirii primite, copiii isi vor dezvolta competenta si vor persevera pina la terminarea sarcinii pe care o au de facut. Avem nenumarate exemple in Biblie de copii si tineri carora le-au fost incredintate diferite sarcini pentru care au fost pregatiti (vezi Miriam, care trebuia sa aiba grija de Moise, David care se ingrijea de oi, Samuel care era ajutorul lui Eli, tinarul Iosia, devenit imparat la numai 7 ani si exemplele pot continua). Aceste sarcini ii pregatesc pe copii pentru ceea ce va urma, le dau o idee cu privire la nivelul lor de competenta si le dau directie.

Urmeaza o perioada in care preadolescentii sau chiar adolescentii incearca sa-si gaseasca identitatea si sa treaca cu bine peste confuzia de rol specifica virstei. Exemplul unui astfel de tinar - care a primit instruirea necesara si este increzator in competenta pe care a acumulat-o prin experienta de pina atunci, dar mai ales in Dumnezeul lui - este David, care are curajul sa lupte cu Goliat. El are incredere ca Dumnezeu, care l-a scapat si in alte dati din gura leului sau a ursului, Il va scapa si de data aceasta din mina lui Goliat. El isi gaseste identitatea si taria in Dumnezeu, lucru care-l va ajuta sa faca fata si mai departe momentelor dificile care-l asteapta.

Orice parinte doreste sa-si creasca copiii in intelepciune si in pricepere, pentru a fi placuti atit inaintea lui Dumnezeu cit si a oamenilor. Sa luam exemplul unor tineri care, in timp ce asteptau nasterea primului lor copil, au apelat la un psiholog bun in domeniul cresterii copiilor, iar raspunsul pe care l-au primit a fost urmatorul: „Cititi cu atentie toate cartile bune aparute in acest domeniu. Apoi, cind ati terminat, aruncati-le si faceti asa cum stiti voi ca este mai bine!” Probabil ca sfatul primit a fost unul bun. In infinita Lui intelepciune, Dumnezeu a ales sa incredinteze copiii nou-nascuti nu in mina unor experti, ci a unor parinti (de multe ori imaturi) care nu au experienta in cresterea copiilor, dar care sunt nevoiti sa faca fata unor provocari in anii care urmeaza, provocari din care vor invata mult mai mult decit din orice carte. Sugestia mea nu este nicidecum sa ignoram toate studiile care s-au facut in acest domeniu sau experienta atitor specialisti, ci sa avem incredere ca, daca Dumnezeu ne-a incredintat niste copii in miini, ne va da si indrumarea Sa divina pentru a excela in aceasta sarcina dificila de ghidare si educare a copiilor in directia potrivita."

Ligia Manastireanu

Cum a falimentat-o Danone pe tanti Mita din Moeciu

2009-05-12T14:01:00.003+03:00

Am primit pe mail povestea de mai jos. Sunt sigura ca subiectul este arhicunoscut de toata lumea, insa merita sa insistam asupra lui...cine stie, poate se ia atitudine?!

"O vizita la o pensiune din zona Bran-Moeciu este un prilej de intoarcere lanatura, prilej sa ne hranim pe noi si copii nostri in mod sanatos. Pentru mine a fost insa si un prilej sa discut cu oamenii din zona, si sa imi dau seama unde ne-au adus guvernele din ultimii 18 ani de zile, si patrunderea neconditionata in viata noastra a acestor furnicare si sursa de vanzare a mancarurilor pline de chimicale si eur-i ce curg catre noi din rafturile supermarketurilor, de care am fost obligati sa devenim dependenti.

Am discutat astfel cu tanti Mita, o femeie de 60 de ani, nascuta si crescuta la Moeciu, pentru care, anul 2008 inseamna unul mai prost de 100 de ori decat anul 1989 , atunci cand ea avea 20 de vaci, in plin comunism, care insa generau lapte, branza, cas pe care tanti Mita il dadea la cooperativa sau il vindea direct la Brasov in piata, si din care a reusit sa isi faca casa pentru ea si copii ei.

Dupa 18 ani de capitalism salbatic, tanti Mita, care dupa trasaturile fetei arata tot la fel ca o femeie de 40 de ani din Bucuresti [ femeie a carei sanatate este tocata de stres, zgomot, praf ] ,mai are doar 3 vaci care pasc numai pe muntii din zona Moeciu, insa vrea sa mai renunte la inca doua vaci, pentru ca,centrul de colectare a lapteului de la Bran s-a desfiintat, intrucat nu mai aveau cui sa vanda laptele si produsele din lapte, astfel incat nu are sens sa se mai ingrijeasca de trei vaci.

Va mai pastra una singura, pentru ca, zice tanti Mita, nu intelege cum de ' beti voi vopseaua aia alba de-i zice lapte , care are miros asa de zici ca-i sampon si care sta in cutiile alea de aluminiu' si are dreptate. Daca te uiti la consistenta laptelui de vaca de munte, il vezi cat de gros si de gras este, mai ales pentru copii si batrani fiind adevarate surse de sanatate, daca vezi cum se face branza, fara pastile, fara cheaguri, iti pui in primul rand o intrebare : Daca centrele de colectare a laptelui de la acesti producatori s-au desfiintat, astfel incat ei , SINGURII CARE PRODUC ECOLOGIC SI SUNT SURSA DE PRODUSE SANATOASE, fiind deliberat trimisi in faliment, de unde naiba iau astia de la Danone, Milli sau Tnuva laptele pentru produsele lor ?

Mai tineti minte de scandalul din 2007 cand compania Danone a fost amendata, in iulie, de catre Autoritatea Veterinara deoarece nu a informat despre importurile de materie prima, dar reprezentantii companiei spus ca nu au aflat la timp despre aceasta prevedere legala ? Scandalul s-a chemat 'dioxina in iaurt' si pana la coada, Danone a iesit ca nu foloseste substante nocive in iaurturile sale si a urmat apoi o intreaga mascarada cu Teo Trandafir plimbandu-se in halat prin fabrica si adaugand la kilogramele deja existente, altele , in timp ce manca dintr-un iaurt al acestei companii.

Potrivit infomatiilor furmizate de Autoritatea Nationala Sanitar Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA) valoarea amenzii data firmei Danone a fost de 10.000 de lei, insa atunci am aflat faptul ca, singura legatura intre produsele facute de Danone si laptele sanatos de vaca , este doar culoarea alba.Am mai aflat astfel ca Danone a fost amendata pentru ca toata 'materia prima' [ asa se cheama chestia din care se face lapte si iaurturi, domnilor, nu se numeste in actele de import lapte, pentru ca nu este lapte ci 'materie prima' ] adica pulberile alea albe care apoi se dizolva in apa, pastilutele, cheagurile alea pline de chimicale, se IMPORTA. Mai nimic nu se cumpara din Romania , de la producatori astfel incat SUNTEM OTRAVITI LENT SI NI SE BAGA ACESTE SURSE DE CANCER IN CORP si ne miram de explozia numarului de decese din cancer. Se mai cumpara lapte de la producatorii care au ferme, insa vacile alea si laptele lor, in conditiile in care mananca furaje chimicale, si tot felul de nutrienti, numai lapte sanatos nu dau. Iar tanti Mita, care in viata ei nu a conceput ca vaca ei sa manance altceva decat iarba grasa de pe pajistile muntilor din Moeciu-Bran, a ajuns in raiul capitalist sa mai aiba doar 3 vaci fata de cele 20 detinute in timpul iadului comunist....Din pacate nu mai avem timp sa ne hranim sanatos si acceptam aceste otravuri care ni se servesc industrial.

Un cunoscut, care are facultatea de microbiologie facuta mi-a zis : ' Iulian, la cat lapte se vinde in Romania si in general in lume, tu chiar crezi ca exista atatea vaci, bivolite, oi sa capre sa il genereze? daca ai stii ce se baga in mancarea noastra ai innebuni' , si i-am spus sa nu imi zica...ca sa continui sa ma mint frumos. Duceti-va copii la o pensiune de la munte si dati-le o saptamana lapte, iaurt, cas, branza sau unt de stana, sa vedeti cum capata culoare rosie in obraji in locul palorii zilnice.

Numai de noi depinde ca acesti ultimi mohicani, asa cum este si tanti Mita, sa nu dispara cu totul, si numai daca ne vom orienta ca turismul rural, ecologic, si vom cumpara de ei produsele naturale sanatoase, vom putea sa-i salvam pe cei care tanti Mita , vom putea sa ne mai salvam cat de cat si sanatatea noastra, si vom reusi sa-i boicotam pe Danone, Milli sau Tnuva si otravurile servite de acestia. Stiti de ce ? pentru ca laptele adevarat de la vaca lui tanti Mita, se strica in 24 de ore, in vreme ce laptele de la Danone, Milli sau Tnuva, asa cum scrie pe cutiile alea de carton cu folii de aluminiu la interior, are termen de valabilitate si cate 12 luni de zile !!! De la aracetul pus in el."

- text sosit prin cararile Internet-ului, fara indicarea autorului -

Daruri din cer

2009-05-09T23:52:00.003+03:00

Sursa...Adoramus

Cu catva timp in urma, un tata si-a pedepsit fata in varsta de trei ani fiindca a irosit un sul de hartie aurita de impachetat. Erau stramtorati cu banii si s-a infuriat cand copila a incercat sa impodobeasca o cutie pentru a o pune sub brad. Cu toate acestea, mica fetita i-a dat cadoul tatalui ei a doua zi dimineata, spunandu-i: „Asta e pentru tine, tati.” El s-a rusinat de reactia sa exagerata anterioara, insa mania lui s-a reaprins cand a descoperit ca acea cutie era goala. A strigat la ea: „Nu stii ca atunci cand oferi cuiva un cadou, ar trebui sa fie ceva inauntru?” Fetita si-a ridicat privirea inspre el si a spus, cu ochii inlacrimati: „Dar tati, nu e gol. Am suflat pupicuri in cutie. Toate pentru tine, tati.”

Tatal a fost coplesit. A cuprins-o in brate pe fetita si i-a cerut iertare. Ani de zile a tinut cutia aurie la capul patului sau. De fiecare data cand era deprimat, scotea cate un pupic imaginar si isi aducea aminte de dragostea copilului care l-a pus acolo. (David Jeremiah, Daruri din cer, Editura AquaForte, Cluj, 2005, pag. 27)

De multe ori, si noua, ca parinti, ne este greu sa ne iubim copiii si ne sare tandara din orice. In loc sa consideram cresterea copiilor un minunat privilegiu, o binecuvantare venita din cer pentru a ne umple vietile de bucurie, vedem numai latura negativa, noptile nedormite, galagia constanta care nu ne da nici o sansa sa ne odihnim, neascultarea si sfidarea, refuzul de a coopera. Ne este mult mai usor sa ne concentram atentia asupra necazurilor decat asupra darurilor.

Si totusi, Biblia insista asupra faptului ca micutii pe care-i avem in casa sunt de la Dumnezeu. „Copiii nu sunt niste accidente care vin sa ne dejoace planurile de cariera. Ei nu sunt niste obstacole sau aparitii nedorite in viata unor parinti ocupati. Copiii nostri sunt daruri pe care Dumnezeu ni le face.” (pag. 38)

Cand privim cresterea copiilor in acest fel, efectele vor fi vizibile pe toate planurile. Seyle (1976) a descoperit ca stresul este redus cel mai eficient nu prin succes, placere sau chiar dragoste. Stresul este redus cel mai eficient atunci cand suntem recunoscatori. A fi cu adevarat recunoscator inseamna a avea o constientizare venita din inima a faptului ca ti s-a intamplat ceva bun, ceva ce poti aprecia cu toata sinceritatea. Nicicand nu esti mai constient de lucrul acesta decat in momentul in care iti tii copilul in brate pentru prima data. Nu poti sa nu consideri acea experienta tainica drept cel mai minunat lucru care ti s-a intamplat. Iar mai tarziu, cand auzi pentru prima data „mama”, cand te rasfeti in pupicii dati de un mic omulet sau cand primesti o felicitare confectionata de copilul tau special pentru tine, ti se confirma din nou si din nou ca este imposibil ca acesti micuti sa fie niste „accidente” sau niste „inconveniente”. In schimb „ti se dezvaluie o priveliste tulburatoare daca privesti copiii din perspectiva Scripturii, ca trofee ale Lui.” (Howard Hendricks)

Daca vom lasa recunostinta sa ne calmeze mintile si trupurile....nu vom pierde frumusetea unui Dar venit din cer.

Ligia Manastireanu

La Multi Ani ... impreuna!

2009-05-07T13:50:00.002+03:00

Astazi implinim 8 ani de la casatorie. Nici nu stiu cand a trecut timpul!
Ii multumesc Lui Dumnezeu pentru sotul minunat cu care m-a binecuvantat si Il rog sa fim sanatosi si sa pastreze la fel de vie ca pana acum iubirea noastra!
Iti multumesc si tie dragul meu pentru toata grija, atentia si iubirea ce ne-o daruiesti in fiecare zi!

Puterea inrobitoare a cuvintelor

2009-05-02T21:07:00.004+03:00

Un articol interesant scris de psih. Anca Axente. Sursa ADORAMUS...

Poate ati avut, ca si copii, experienta de a lua o nota mica sau a face o „boacana” prin casa si a fi in asteptarea parintilor care, mai devreme sau mai tarziu, vor afla. V-ati fi dorit orice: sa va bata, sa va interzica sa va uitati la televizor pentru o saptamana, sa nu va dea ciocolata, dar sa nu inceapa sa va spuna cat de grav este ce ati facut, sa va faca morala si, poate, sa va umileasca. O parte din aceasta teama a copilului se datoreaza neasumarii responsabilitatii pentru fapta comisa. Pe de alta parte, cuvintele auzite sunt atat de dure incat chiar asumarea unei responsabilitati duble fata de cele facute nu ar fi nici pe departe atat de dureroasa pe cat este confruntarea din partea parintelui sau a altui adult pentru minorul delict.

Auzim destul de des termenul de „abuz verbal” sau de „abuz emotional”, dar pentru ca se considera ca aproape orice poate fi un abuz, nu mai stim exact ce este. Abuzul are de-a face cu ideea de control si cu dorinta de a mentine acest control asupra unei alte persoane.

Abuzul verbal se refera la critici exagerate, injurii, etichetari, jigniri sau reprosuri disproportionate in raport cu fapta. Abuzul emotional este o forma a abuzului verbal, care se manifesta prin: amenintari (ex. „Nu te mai iubesc”, „Las’ ca vezi tu ce se intampla daca nu faci ce iti spun”), pedepsire pentru abateri minore, pentru un comportament pozitiv, pentru o cerere a copilului, comparare cu alti copii etc. Am putea alege un cuvant – cheie pentru ambele forme de abuz, si anume umilirea.

Un baiat de 4 ani a luat o foaie de hartie de pe biroul tatalui si a facut o mazgalitura care, sustinea el, este o casa. Vazand ca a folosit hartia care era pe jumatate scrisa, tatal s-a enervat si, printre altele, i-a spus copilului: „Du-te si lasa-ma cu prostiile astea. Uite ce mi-ai facut!” Considerand ca lucrurile scrise pe acea hartie erau cu adevarat importante, reactia tatalui a fost similara cu cea fata de un adult care a facut o greseala de neiertat. La varsta de 4 ani insa nu putem pretinde copilului acest discernamant, de a observa cat de importanta este o foaie de hartie scrisa doar pe jumatate. In plus, „prostiile” desenate de copil erau pentru el o capodopera sau cel putin o incercare de perfectionare a stilului artistic, intr-un mod adecvat varstei. In situatia descrisa, putem spune ca acest copil a fost pedepsit pentru un lucru bun.

In timp, astfel de cuvinte se repeta si devin o voce interioara care ii va spune copilului, devenit adolescent sau chiar adult: „Nu sunt in stare sa fac ceva bun. Tot ce fac e nevaloros si fara importanta.”

Toti am avut la un moment dat asemenea experiente si pe unii ne-au marcat foarte mult. Poate nu ne mai amintim contextul in care am auzit anumite cuvinte (ex. „Nu esti in stare de nimica”), dar ele au inca rezonanta in mintea noastra. Pentru unii, aceste experiente au avut un impact puternic. Pe altii i-au afectat mai putin aceste probleme, au reusit sa le depaseasca cu succes. Ne intereseaza insa prima categorie, a persoanelor care sufera ca adulti din cauza abuzului verbal sau emotional. Inainte de a ne opri asupra unei forme mai subtile de abuz (comparatia), trebuie mentionat faptul ca in literatura de specialitate, abuzul verbal si emotional sunt cele mai nocive forme de abuz din punct de vedere al efectelor de lunga durata. Aceasta nu inseamna ca ele nu au remedii, nu pot fi depasite, ci doar ca sunt mult mai rezistente la schimbare.

Uneori parintii recurg la comparatii pentru a le ilustra copiilor care este comportamentul dezirabil – sau indezirabil, daca este vorba despre o comparatie pozitiva. De pilda, parintele nu vrea sa il lase pe copil in compania unor prieteni nepotriviti si, pentru a-l convinge, ii spune ca el „nu este ca ei”: nu lipseste de la scoala, nu se bate, nu injura, nu este murdar. Toate acestea sunt intr-adevar caracteristici indezirabile, dar compararea in sine nu are un efect prea bun: fie va simti ca este mai bun decat altii, pentru ca nu face anumite lucruri, fie isi va forma o parere proasta despre sine, acest lucru impiedicandu-l sa isi recunoasca punctele slabe fara a se simti amenintat.

Ca adult, invidia sau imaginea de sine precara sunt neajunsuri care pot persista daca nu este contracarat efectul comparatiei. In cele ce urmeaza ne vom referi la aceste consecinte in viata de adult, fara a da un verdict, ci doar pentru a le intelege mai bine.

Sa auzi aplauze, dar care nu sunt pentru tine, sa vezi zambete de incuviintare, dar nu pentru lucrul bine facut de tine sau sa adulmeci mireasma, dar nu a frumusetii caracterului tau - sunt cateva situatii in care s-ar putea ca inima cat un purice, dar nu de frica, sa semnaleze prezenta cuiva care printr-o trasatura de personalitate sau un comportament anume este mai bun sau mai important decat tine.

S-ar putea ca in astfel de situatii sa simtim admiratie. Ceea ce admiri este ceea ce poti deveni sau chiar vei deveni candva. Dar mai degraba s-ar putea sa nu constientizam sau sa nu vrem sa stim despre noi ca suntem invidiosi. In schimb vom spune: “Da, el / ea poate face mai bine acest lucru, dar nici eu nu ma descurc rau”, “E mai bun(a) decat mine in cutare domeniu, dar eu il / o intrec in altceva” etc. Sa aiba asta de-a face cu mandria? Cum spunea C. S. Lewis, “mandria nu afla placere in a avea ceva, ci numai in a avea mai mult decat vecinul.” Se pare, deci, ca este tocmai o forma de manifestare a mandriei. Si are de-a face cu devalorizarea propriei persoane (de aici tendinta de a o “restaura” prin comparatii care ne favorizeaza).

Ceea ce ne intereseaza mai mult insa nu este sa cunoastem tot infernul care da nastere acestui sentiment, ci mai degraba care este remediul. Putem sa ne spunem simplu: “Inceteaza sa mai fii invidios.” Aceasta afirmatie ar putea fi rostita si de catre un copil (ceea ce nu e chiar atat de lipsit de valoare pe cat credem), dar poate fi o decizie initiala de a ne largi orizontul. Invidia apare atunci cand atentia este captata de un singur amanunt, de un detaliu dintr-un tablou mult mai cuprinzator. Remarcam, de pilda, aplauzele celorlalti, la propriu sau la figurat, dar ignoram efortul pe care l-a depus persoana pentru a obtine succesul care ne orbeste pe noi si care este apreciat de ceilalti. Sau poate nici nu e vorba de un succes, ci de o aparenta, ale carei substraturi nu le cunoastem sau, deseori, le ignoram.

Din nefericire suntem invatati de timpuriu sa ne comparam cu altii in loc sa fim competitivi, intrecandu-ne pe noi insine. Ni se spune fie ca suntem cei mai grozavi, fie ca nu suntem buni de nimica. Si preferam sa stim ca suntem cei mai grozavi, desigur. Uneori luptam sa credem asta, chiar daca altii nu ne-au inoculat ideea “la timp”. Dar, surprinzator, chiar si in psihologie incep sa abunde cercetari despre stima de sine, care nu mai e privita ca ceva dezirabil. Putem intui si de ce: cel a carui dorinta este sa fie, cu orice pret, cel mai bun, va face orice pentru aceasta. Uneori chiar va calca in picioare pe altii sau propria sa demnitate. Daca suntem convinsi ca nu e cea mai buna alternativa, atunci trebuie sa existe o alta, care sa ne satisfaca - care insa ne va displace in faza initiala. Este vorba despre forta launtrica de a-i vedea tot timpul pe ceilalti mai presus de noi insine, in sensul de a le da intaietate, de a le oferi „scaunul de cinste” celor carora li se cuvine. Aceasta presupune valorizarea persoanei in mod neconditionat si in acelasi timp recunoasterea meritelor ei. Oricat ar parea de umilitor, rezultatul este tonic pentru propria persoana, pentru ca in momentele bune poti primi si tu cinstea care ti se acorda si ti se cuvine, fara a dori sa starnesti invidia in altii, iar alteori vei accepta valoarea ta ca persoana, fara a pretinde o recunoastere a meritelor tale din partea celorlalti. In acest fel, fiecare are posibilitatea de a iesi din cercul vicios al determinarilor trecutului. Dumnezeu face toate lucrurile noi si, cand spune asta, are in vedere in primul rand acele lucruri de care nu ne putem debarasa singuri.

De ce este atat de usor pentru copii sa isi insuseasca anumite afirmatii spuse in pripa de catre parinti? Copiii au nevoie de explicatii pentru ceea ce li se intampla. Atunci cand parintii ii compara cu alti copii, mai „buni”, ei au de ales intre doua alternative: sa nu ii creada pe parinti, caz in care ar trebui sa recunoasca faptul ca ceea ce fac parintii nu este bine, sau sa creada ca parintii au dreptate si intotdeauna le vor binele. Cu cat sunt mai mici, copiii tind sa creada cea de-a doua varianta, si anume ca parintii au dreptate. Nu pot separa situatiile nedorite de convingerea ca parintii le vor binele, ca ei au dreptate. Lucrurile se schimba cu timpul, in adolescenta devin deseori „razvratiti”, dar convingerea pe care si-au format-o despre propria lor persoana este destul de bine conturata. Mai mult, experientele prin care trec, in relatiile cu prietenii, colegii, profesorii, le pot intari aceasta convingere.

In acest moment s-ar putea sa fiti in situatia de a avea convingeri care au fost formate in contextul unei educatii bazate pe constrangeri, abuz verbal sau emotional. Contracararea acestor convingeri este anevoioasa, dar foarte importanta si deloc imposibila. Ea incepe cu ceva simplu: recunoasterea acestei influente si a acestui gen de convingeri.

In continuare, este necesara combaterea convingerilor specifice pe care le-ati identificat. De exemplu, „nu sunt valoros / valoroasa”, „nu cred ca voi reusi”, „nu sunt demn(a) de a fi iubit(a), „tot ce am facut este un continuu esec” sunt convingeri care nu pot fi reale, sunt exagerari care sunt inspirate dintr-un trecut in care a existat abuz verbal sau emotional. Poate ca nu au fost parintii cei care au inoculat aceste convingeri – desi familia este un context in care nu se poate sa nu apara greseli in educatie, abuzuri mai mult sau mai putin grave, care actioneaza subtil dar pe durata lunga – dar exista si alte relatii importante pentru fiecare, in cadrul carora se pot manifesta diferite forme de abuz.

Aceste convingeri sunt uneori mascate de alte convingeri, cum ar fi cele religioase. Perspectiva lui Dumnezeu ne ajuta sa ne definim ca persoane intr-un mod diferit. Dar o astfel de perspectiva a survenit mult mai tarziu si exercitiul mintal de a accepta si a crede din toata inima alte convingeri este foarte dificil. Un motiv pentru care schimbarea perspectivei e insuficienta este faptul ca o convingere poate coexista cu opusul ei fara a o „deranja”. Suntem de multe ori recipienti ai unor paradoxuri de genul: „Hristos a murit pentru mine, deci am valoare” si „Ma simt lipsit(a) de valoare.” Explicatia este ca nu convingerea, ci trairea aproape de Dumnezeu ne schimba. Putem crede din tot sufletul tot ceea ce a spus Dumnezeu despre noi, dar daca nu traim acele lucruri, nu vom vedea nici o schimbare.

Un lucru important in schimbarea convingerilor eronate despre noi este sa hranim relatia cu Dumnezeu, sau cum spunea Fratele Laurentiu, sa practicam prezenta lui Dumnezeu. In urma acestui exercitiu (trebuie sa fie ca un antrenament zilnic), putem adauga un altul, legat de confruntarea convingerilor nedorite. De pilda, ne putem gandi sa incetam sa ne ranim noi pe noi insine in modul in care au facut-o altii si, deci, sa refuzam sa alimentam convingerea eronata. Apoi, putem continua prin a inlocui afirmatia dinainte cu una in acord cu realitatea (ex. „Am avut un esec, dar asta nu inseamna ca sunt un ratat”).

Maria a avut multe experiente negative legate de „cuvinte care ranesc”, in special din partea tatalui ei. O pretuia mult, o iubea, dar era aproape intotdeauna obosit, nervos si se simtea iritat atunci cand era asaltat de intrebari sau cereri insistente din partea fiicei sale. Atunci cand nu mai stia ce sa faca, ii spunea sa il lase in pace si sa ia exemplul fratelui ei, care nu face asa, ci se joaca linistit si asculta atunci cand i se spune sa taca. In timp, Maria si-a format convingerea, intarita de experiente neplacute cu prieteni apropiati, ca ceea ce vrea sa spuna este fara valoare. Dintr-o fire vioaie, vesela, a devenit extrem de tacuta si fara initiativa. Atunci cand trebuia, ca studenta, sa se prezinte la un examen oral sau la o conferinta, cu toate ca facea fata foarte bine, se simtea dezastruos si incepuse deja sa evite astfel de contexte. Se gandea ca nu va face fata, profesorii nu o vor aprecia, colegii vor rade de ea etc.

Fiind credincioasa, stia ca este copilul lui Dumnezeu si acest lucru nu era deloc neinsemnat. Dar simtea ca problema se adanceste tot mai mult, mai ales cand se gandea ca nu ar trebui, ca si crestina, sa gandeasca astfel, sa se confrunte cu probleme de acest gen. Dupa multe incercari de a se schimba – a fost la multi consilieri, majoritatea crestini, care au incercat sa o ajute – a ajuns sa realizeze ca doar practicarea convingerilor despre Dumnezeu o va ajuta. Cand a inceput sa se roage si sa citeasca Scriptura – obiceiuri abandonate de la un moment dat – a simtit ca se invioreaza si acest lucru i-a permis sa recunoasca si alte convingeri despre sine, mult mai constructive. De exemplu, se gandea ca, desi nu este cea mai inteligenta sau cea mai frumoasa, este totusi inteligenta si frumoasa. A incetat sa se compare si a inceput sa isi observe calitatile si defectele, fara a considera ca aspectele negative o definesc ca persoana – adica o fac sa fie nevaloroasa. Dupa un timp, a fost capabila sa isi repete in minte lucruri incurajatoare, pozitive legate de ceea ce poate face si pe aceasta noua baza a putut construi mai departe. Problema ei cere in continuare efort, dar, asa cum afirma Maria, ea este acum pe un drum fara intoarcere.

In cazul Mariei, a fost nevoie de un consilier pentru a o indruma sa parcurga acest drum. Tot efortul a fost al ei, dar a avut nevoie de cateva puncte de reper si de incurajare sa se schimbe. Exista situatii in care nu este nevoie de un ajutor de specialitate. Dar este important sa existe o schimbare in acest sens. Toti oamenii, dar in special copiii cu care aveti de-a face, au nevoie de o prezenta senina, care reflecta dumnezeirea intr-un mod aducator de speranta. Eliberarea de cuvintele care inrobesc personalitatea este un pas important in apropierea noastra de Dumnezeu si de ceilalti oameni.

psih. Anca Axente

Algocalminul ucide?

2009-04-25T22:59:00.007+03:00

Sursa Hotnews

Panaceul unei tari cu dureri de cap, Algocalminul, este interzis in majoritatea statelor lumii, din Suedia pina in Ghana, pe motiv ca provoaca scaderea numarului de granulocite din singe, ducind la afectiuni letale.

Dupa disparitia streptomicinei, care cauzeaza surzenia, si dupa piramidon, a carui fabricare a fost interzisa in urma unor studii care relevau faptul ca poate fi cancerigen, a venit rindul Algocalminului sa raspunda intrebarii: ne trateaza sau ne omoara?

Moartea la indemina tuturor

Un studiu de specialitate realizat de prof. univ. dr. Ostin C. Mungiu, de la Universitatea de Medicina si Farmacie din Iasi, presedinte al Asociatiei Romane pentru Studiul Durerii, publicat in British Medical Journal, releva faptul ca o serie de derivate pirazolonice, printre care si banalul Algocalmin, fac mai mult rau decit bine, intrucit provoaca o scadere a granulocitelor din singe, fapt ce duce la agranulocitoza, o boala letala care debuteaza ca o infectie supraacuta. Potrivit profesorului Mungiu, o somitate recunoscuta in domeniul analgezicelor, occidentalii vorbesc despre derivatele pirazolonice la timpul trecut, in multe tari fiind interzise.

Pe lista analgezicelor considerate nocive de occidentali, dar care se folosesc frecvent in Romania, se regasesc Algocalminul (Metamizol), Dipyrone, Novalgin etc., medicamente care au la baza substanta denumita noramidopirina metansulfonat, si Fenilbutazona, Butazolidine, Rheopirin R, Reumopiryrine etc ., care au la baza fenilbutazona.

In plus, pe piata romaneasca se gasesc si combinatii ce contin Metamizol - Piafen, Scobutil Compus - sau aminofenazona - Aminofenazona L, Lizadon.

Tratarea durerilor, distrugerea singelui

Metamizolul (numele universal al Agocalminului), a fost lansat pe piata in Germania anului 1921. Un an mai tirziu aparea "o boala fatala care debuta ca o infectie supraacuta si se insotea de disparitia granulocitelor din singe - agranulocitoza", explica profesorul Mungiu.

Dupa decenii de cercetare, sustine profesorul Mungiu in lucrarea "Apusul pirazolonelor", folosirea Metamizolului a fost asociata cu reactii adverse fatale, in special agranulocitoza. Aceste raportari au alertat lumea stiintifica si au inceput sa se realizeze studii care, in 1986, au dus la confirmarea existentei unor relatii cauzale intre Metamizol si agranulocitoza.

Studii extensive, efectuate experimental si clinic, tind sa arate existenta unui mecanism imun in producerea acestui dramatic efect advers. Astfel, produse folosite pe scara larga in tratarea diverselor dureri pot provoca disparitia granulocitelor din singe si, implicit, moartea.

Algocalminul in ilegalitate

Pentru a indeparta Metamizolul (comercializat la noi sub numele de Algocalmin) deoarece facea mai mult rau decit bine, in 1977, S.U.A. interzic cu desavirsire fabricarea lui, indiferent de numele sau comercial, in urma unei recomandari facute, inca din 1973, de Asociatia Medicala Americana.

Tot din 1973 dateaza si decizia statului sudez de interzicere a Metamizolului, care, insa, in urma unei contraofensive a producatorilor de medicamente care au prezentat unele rapoarte favorabile, cedeaza si reintroduce produsul pe piata in 1995.

Aparitia unor noi cazuri de agranulocitoza in urma utilizarii timp de sase-sapte zile a Metamizolului, conduce la interzicerea produsului din nou, in 1999.

Din 1979, Danemarca interzice utilizarea Metamizolului; la fel se intimpla in Israel, unde, din 1995, produsul se foloseste doar in spitale, sub supraveghere medicala.

Pastila cu cap de mort

Belgia a reglementat, din 1987, folosirea Metamizolului numai dupa prescriptie medicala si a impus pastrarea sa la sectiunea otravuri, cu obligatia aplicarii pe flacon a etichetei "cap de mort". De asemenea, s-a interzis prescrierea de mai mult de cinci ori a produsului intr-o perioada de sase luni;

Germania, prin hotariri emise in 1987, a restrictionat utilizarea preparatelor continind Metamizol, retragind de pe piata combinatiile ce contineau aceasta substanta;

Spania a retras, de asemenea, combinatiile de Metamizol, cu exceptia celor spasmolitice (1989), pastrind produsul numai pentru tratarea durerilor post-traumatice, postoperatorii si febrei care nu raspunde la alte analgezice-antipiretice;

In Olanda, producatorii au luat, in 1990, hotarirea comuna de a retrage de pe piata produsele ce contineau Metamizol in diverse combinatii;

Au mai procedat la fel Grecia, Irlanda, Pakistanul, Ghana, Arabia Saudita, Kuweit s.a.

"Cel mai mare pericol il reprezinta automedicatia"

In fapt, cel mai mare pericol al utilizarii noramidopirinei metasulfonat este generat de usurinta cu care orice individ poate procura Algocalmin, in conditiile in care medicamentul se poate elibera fara nici un fel de prescriptie medicala. Automedicatia nu poate fi controlata, existind persoane care utilizeaza comprimate sau fiole (pe care le inghit) de citeva ori pe saptamina.

In acest fel nu exista nici un control asupra consumului de Algocalmin in diverse medii, riscul agranulocitozei neputind fi evitat. Ostin C. Mungiu considera ca in Romania ar trebui sa se procedeze de urgenta la luarea unor masuri, cum ar fi: intr-o prima faza, prescrierea sa se faca numai pe reteta medicala si numai in situatia in care nu exista alternativa terapeutica; medicii sa fie avizati ca, in situatia in care se impune utilizarea Metamizolului, produsul sa nu fie prescris mai des de cinci ori pe semestru (modelul belgian); sa se initieze studii farmaco-epidemiologice serioase, care sa urmareasca incidenta efectelor adverse ale metamizolului si in Romania. (Emanuel CIOCU, Ciprian RUS)

Vocea specialistului: "Algocalminul afecteaza singele". "Profesorul Mungiu este cel mai mare specialist in analgeziologie si intr-adevar s-a constatat ca algocalminul poate conduce la scaderea numarul leucocitelor din singe. Insa nu exista medicament lipsit de contraindicatii. Penicilina omoara multi oamenii predispusi la alergii, insa nu a fost interzisa.

Este riscant sa facem afirmatii transante. In tarile unde se investigheaza aceste aspecte se vad mai usor efectele pe care le provoaca consumul acestui tip de medicamente, in Bulgaria, de exemplu, s-au inregistrat efecte adverse la 4% dintre subiectii care au folosit metamizolul". (Prof. univ. dr. Vlaicu Sandor, Universitatea de Medicina si Farmacie "Iuliu Hatieganu" Cluj-Napoca, membru in Agentia Nationala a Medicamentului)

"Aceasta este o problema de cercetare de domeniul farmacologiei, farmacistii ca atare sint doar practicieni, insa, in orice prospect al Algocalminului sint mentionate efecte secundare asupra compozitiei singelui. In timp a fost scos din uz piramidonul care s-a constatat ca poate genera cancerul.

Daca Organizatia Mondiala a Sanatatii va recomanda interzicerea Algocalminului indiferent de denumirea sa comerciala, Romania se va conforma si il va interzice". (Speranta Iacob, presedinte al Colegiului Farmacistilor Cluj)

Pastilele suferintei

Trei dintre medicamentele pe care orice roman le-a luat macar o data in viata au toate efecte grave:

Piramidonul - duce la aparitia cancerului;

Furazolidonul - duce la aparitia cancerului;

Streptomicina- provoaca surzenia persoanelor care consuma acest medicament sau, in cazul femeilor insarcinate care se trateaza cu asa ceva, a copiilor pe care-i vor naste.

Este copilul nenascut o persoana?

2009-04-24T21:06:00.003+03:00

Sursa AICI

Vestea rasuna ca un ecou in creierul meu. Intelegeam ce se intampla, dar parca refuzam sa accept ca este adevarat. Eram insarcinata in trei luni si tocmai aflasem ca am varicela. Privirea doctoritei nu era deloc incurajatoare, dimpotriva, imi inspira ingrijorare si preocupare pentru intorsatura neasteptata a lucrurilor. Mi-a dat de inteles, intr-o maniera destul de subtila, ca imi asum anumite riscuri daca aleg sa pastrez sarcina. Pentru prima data in viata, eram confruntata cu o situatie reala in care trebuia sa iau o decizie cu privire la pastrarea sarcinii, si nu cu o simpla alegere ipotetica pro-life sau pro-choice. Auzeam in minte cuvintele lui Francis Schaeffer, conform carora crestinii nu se pot multumi cu simple proclamatii verbale, ci trebuie sa fie oameni care sa demonstreze dragostea intrupata a lui Cristos.

Bineinteles ca, in ciuda tuturor riscurilor care-mi stateau in fata, nu m-am gandit nici o clipa sa inchei acea viata care depindea de mine si care era suficient de constienta cu privire la propria existenta ca sa reactioneze, prin miscarile corpului, la vocea si la atingerea mea. Stiam din inregistrarile de la ecograf, dar si din studiile care se facusera pana atunci, ca inca de la cateva saptamani, copilul reactioneaza la comportamentul si la atitudinea mamei. inca un motiv in plus ca sa nu ma ingrijorez, pentru a nu transmite acea stare si copilului.

Sase luni mai tarziu s-a nascut cel de-al doilea copil din familia noastra, la timp si sanatos, fara nici un indiciu ca ar fi fost afectat de boala. Nu am putut decat sa spun, alaturi de apostolul Pavel: „Caci in El traim si ne miscam si suntem...” (Fapte 17:28). Aceasta afirmatie este adevarata atat cu privire la fiintele umane nascute, cat si la cele nenascute.

Vorbeam mai sus despre relatia existenta intre fat si mama lui inca inainte ca acesta sa se nasca. Iata o dovada a existentei unor relatii personale intre cei doi. Copilul nenascut este in parvo o fiinta sau o persoana umana, sustine renumitul teolog scotian Thomas F. Torrance intr-o brosura intitulata „The Nature and Being of the Unborn Child” (Handsel Press, pag. 8), afirmatie pe care vom incerca sa o argumentam in cele ce urmeaza.

O prima observatie interesanta facuta de autor cu privire la conceptul de persoana este ca acesta nu era cunoscut in cultura antica. Termenul a derivat din teologia crestina, mai exact din doctrina Sfintei Treimi potrivit careia Tatal, Fiul si Duhul Sfant sunt de aceeasi fiinta (sau natura), dar trei Persoane distincte. Daca la inceput notiunea de persoana era aplicata strict cu referire la natura trinitara a lui Dumnezeu, ea a ajuns sa fie aplicata si cu privire la fiintele umane. Astfel, relatiile dintre noi constituie ceea ce suntem ca persoane.

“Suntem ceea ce suntem si cine suntem prin relatiile noastre unii cu altii.”
Suntem ceea ce suntem si cine suntem prin relatiile noastre unii cu altii. Autorul ne provoaca in continuare cu urmatoarea intrebare: „De ce nu am privi si fiinta personala a copilului nenascut si relatiile pe care le are cu mama lui in aceeasi maniera dinamica si ontologica specifica relatiilor din cadrul Trinitatii?” (pag. 9).

Voi incerca sa aduc in continuare o serie de argumente de natura filosofica, biologica si teologica in favoarea faptului ca un copil nenascut este o persoana sau, cu alte cuvinte, a faptului ca viata umana incepe odata cu conceptia.

Potrivit acestei pozitii viata umana nu este un proces, ci un eveniment care are loc la conceptie. Fatul este o persoana deoarece are capacitatea de a-si exercita diferite functii: constienta de sine, gandirea, afectivitatea, memoria. Nivelul de functionare a acestor functii nu intra in discutie aici, ci doar simpla lor existenta. Altfel, am putea spune si despre pacientii care se afla in coma sau sunt intr-o stare de senilitate care nu le permite sa fie in intregime constienti cu privire la propria persoana ca sunt mai putin decat persoane umane. in acelasi mod si un copil mic, ale carui functii psihice sunt mai putin dezvoltate decat ale unui adult, nu este din acest motiv considerat sub-uman (James Beck & Bruce Demarest, The Human Person in Theology and Psychology, Kregel, Grand Rapids, Michigan, 2005, pag. 38).

inca de la conceptie, copilul este o mica fiinta umana aflata in crestere, iar constiinta cu privire la propria fiinta nu reprezinta un criteriu pentru a fi considerat persoana. Zigotul si ulterior fatul, care se dezvolta la unsprezece sau douasprezece saptamani, are structura esentiala a unei persoane umane – o structura care se dezvolta in timp, sustin in continuare autorii. Cu alte cuvinte, este vorba doar despre diferite etape in dezvoltarea persoanei, existand o continuitate intre perioada dinainte de nastere si cea de dupa.

si Scriptura sustine faptul ca fiinta umana este o persoana inca din momentul conceptiei. in Geneza 25:22 Dumnezeu ii spune Rebecai: „Doua natiuni sunt in pantecul tau...”, sugerand ca are deja un plan cu privire la vietile lor, inca inainte de a se naste. Iov descrie in mod poetic formarea lui in pantecele mamei sale (Iov 10:8-11). Ulterior, David aduce si el propria marturie cu privire la aceasta (Psalmul 139:15-16). Dumnezeu cheama unii oameni la mantuire inca inainte de a se naste, ne spune Isaia in capitolul 49:1. Acelasi lucru il spune Domnul si lui Ieremia (1:5). in Noul Testament, Luca 1:41 vorbeste despre Ioan care a saltat in pantecele mamei sale ca reactie la bucuria ei de-a o vedea pe Maria.

Am lasat in mod intentionat relatarea despre nasterea Domnului Isus la urma, pentru ca este de o importanta suprema pentru noi. Deoarece Isus a fost conceput de Duhul Sfant in pantecul fecioarei Maria, crestinii au ajuns sa priveasca fatul nenascut intr-o noua lumina, ca fiind sfintit de Domnul Isus in calitate de persoana embrionica. Natura persoanei nenascute a Domnului Isus nu era cu nimic diferita de natura Persoanei Lui divino-umane, nascute din fecioara Maria, sustine Tom Torrance in aceeasi brosura. Mai mult decat atat, spune autorul, prin faptul ca a devenit o fiinta umana pentru noi, el a devenit de asemenea un embrion de dragul tuturor embrionilor si al intelegerii noastre crestine cu privire la fiinta, natura si statutul copilului nenascut in ochii lui Dumnezeu.

“A nu acorda atentia cuvenita unui copil nenascut inseamna a nu acorda atentia cuvenita insusi lui Isus”
A nu acorda atentia cuvenita unui copil nenascut inseamna a nu acorda atentia cuvenita insusi lui Isus, ca Domn si Mantuitor al nostru sau a nu aprecia relatia Lui, in calitate de Creator intrupat, cu orice fiinta umana (pag. 6).

intruparea lui Isus este o declaratie dumnezeiasca a faptului ca umanitatea are importanta. „Ceea ce Dumnezeu creeaza, devine si cauta sa rascumpere” nu poate sa nu ne fascineze si sa nu ne capteze atentia, observa Glenn T. Stanton in articolul „The Conservative Humanists” (Christianity Today, aprilie 2006, pag. 43). Daca intruparea a avut intr-adevar loc, inseamna ca Dumnezeu este interesat si acorda importanta fiecarui aspect si colt intunecat al creatiei: „Trupul meu nu era ascuns de Tine cand am fost tesut in chip ciudat, ca in adancimile pamantului. Cand nu eram decat un plod fara chip, ochii Tai ma vedeau si in cartea Ta erau scrise toate zilele care-mi erau randuite...”.

Daca Domnul Isus este intr-adevar Cuvantul Creator al lui Dumnezeu, prin care am venit cu totii in fiinta si daca este intr-adevar sursa de informatie care guverneaza conceptia si formarea fiecarei fiinte umane in pantecele mamei sale, atunci nu putem decat sa ajungem la concluzia ca a ucide un copil nenascut reprezinta un pacat impotriva Domnului Isus insusi.
James Beck si Bruce Demarest (The Human Person in Theology and Phychology, pag. 45) afirma ca, pentru a putea considera avortul un act criminal, trebuie indeplinite patru criterii:

Trebuie sa fie ucisa o persoana.
Persoana trebuie sa fie ucisa in mod intentionat.
Victima trebuie sa fie nevinovata.
Motivul acestui act trebuie sa fie unul ilicit sau pacatos.
Avortul, asa cum este el practicat in prezent, indeplineste toate cele patru criterii. in opinia celor mai multi crestini si a autorilor de fata, avortul poate avea loc in anumite conditii critice, cum ar fi, de pilda, situatia in care este pusa in pericol viata mamei si se alege a se pastra viata care mai poate fi salvata.

in final, am putea formula cateva concluzii cu privire la aspectele discutate mai sus:

Scriptura ne invata foarte clar ca Dumnezeu supravegheaza cu intelepciune si cu dragoste formarea fiecarei vieti omenesti. Daca ne vom indrepta toata atentia doar inspre dovezile de natura biologica, vom pierde din vedere faptul ca insusi Dumnezeu se implica in mod direct in formarea fiecarei persoane, in intreaga ei complexitate.
Viata incepe odata cu conceptia si este un eveniment, nu un proces.
Avortul constituie actiunea culpabila din punct de vedere moral de distrugere a unei vieti omenesti nevinovate.
Viata este un continuum de la existenta prenatala la cea postnatala. Chiar daca exista anumite discontinuitati in ce priveste viata unui nou-nascut in comparatie cu cea a unui fat: faptul ca bebelusul respira singur si primeste hrana pe gura, continuitatile sunt mult mai multe: bataile inimii, dezvoltarea continua a organelor interne, maturizarea sistemului neurologic si nu in ultimul rand formarea personalitatii.
Ligia Manastireanu

DE LA MOARTE LA VIAŢĂ PRIN HRISTOS, CEL MORT ŞI ÎNVIAT! Pastorală de Învierea Domnului a IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei

2009-04-19T23:08:00.002+03:00

† TEOFAN PRIN HARUL LUI DUMNEZEU ARHIEPISCOP AL IAŞILOR ŞI MITROPOLIT AL MOLDOVEI ŞI BUCOVINEI

Iubiţi fii şi fiice ai Bisericii lui Hristos din Moldova, HRISTOS A ÎNVIAT!

Cu bucurie sfântă, vin în faţa inimii şi minţii dumneavoastră şi aduc, prin glasul Bisericii, vestea cea bună a biruinţei vieţii asupra morţii, a biruinţei luminii asupra întunericului.
Suntem în miez de noapte în faţa sfintelor biserici purtând în mâini lumânări aprinse ce răspândesc lumină pe chipurile noastre şi în jurul nostru. Noaptea este adâncă, întunericul este dens, dar lumânarea pe care o purtăm are puterea să străbată bezna din jur, să micşoreze sau chiar să îndepărteze întunericul nopţii. Acesta este şi sensul Sfintelor Paşti: Învierea Domnului Hristos din morţi este lumina care pătrunde până în locurile cele mai întunecate ale fiinţei umane, redându-i acesteia puterea renaşterii de la moarte la viaţă. Hristos Cel înviat coboară până la cele mai de jos ale iadului din sufletul omenesc şi alungă de aici moartea, întunericul păcatului şi bezna deznădejdii. „Pogorâtu-Te-ai în cele mai de jos ale pământului şi ai sfărâmat încuietorile cele veşnice, care ţineau pe cei legaţi, Hristoase”1, spune cântarea Bisericii din noaptea de Paşti. Pogorându-Se până la iadul care domină sufletele multor pământeni, Hristos aduce acestora vestea cea mare a depăşirii stării de iad în care ei se află: „Îndrăzniţi, spune Hristos, acum am biruit! Eu sunt Învierea, Eu pe voi vă voi ridica, sfărâmând porţile morţii”2.
Dreptslăvitori creştini,
Viaţa noastră, viaţa lumii, viaţa umană în general este o tensiune continuă între lumină şi întuneric, între viaţă şi moarte, între frumuseţe şi „urâciunea pustiirii”3, între adevăr şi minciună. Existenţa umană este precum această clipă: pe de o parte, un ocean de întuneric, pe de altă parte, lumina Învierii pe care o purtăm în mâini şi, nădăjduiesc, în suflete.
Da, există multă lumină şi viaţă autentică în lume. Oriunde întâlneşti o mamă cu pruncul în pântece sau un tată cu fiul său în braţe, acolo este un izvor nesecat de lumină şi de viaţă. Clipa în care cineva zâmbeşte sincer, vorbeşte fără vicleşug, oferă cuiva o floare sau o pâine este o clipă de lumină, o clipă de viaţă în adevăratul sens al cuvântului. Omul aflat în stare de rugăciune, omul care are puterea îngenuncherii la spovedanie, omul care descoperă drumul către Sfântul Potir, omul care îl iubeşte pe duşmanul său, omul care este cuprins de adevărul că fără de Hristos nu poate face nimic bun şi frumos, un astfel de om este cascadă de lumină şi viaţă revărsată peste lume.
În acelaşi timp, în lume există mult întuneric şi din ce în ce mai multă moarte. Da, moartea pune stăpânire pe tot mai multe suflete care, deşi pretind că sunt vii, în realitate sunt dominate întru totul de moarte4. Atât sufletul uman văzut ca persoană aparte, cât şi tendinţele generale ale societăţii actuale arată, la o analiză onestă, că spiritul morţii pătrunde tot mai adânc şi cucereşte tot mai multă lume.
Cultura morţii, propagată prin toate mijloacele, cuprinde în capcana ei, în mreaja cântecelor ei înşelătoare de sirenă, tot mai adânc şi tot mai multe suflete. Cuvintele Scripturii se adeveresc a fi actuale mai mult ca oricând. „În noi lucrează moartea.”5 „Moartea intră pe ferestrele noastre şi dă năvală în casele noastre, ca să piardă pe copiii din uliţă şi pe tinerii din pieţe.”6 Există, parcă, o căutare continuă a unui duh de moarte fără de care unii nu mai pot concepe viaţa. „[Ei] aşteaptă moartea […], spune dreptul Iov, şi scormonesc după ea mai mult ca după o comoară.”7 Iar înţeleptul Solomon afirmă: „Cei necredincioşi îşi atrag moartea cu mâinile şi cu glasul, se uită la ea ca la o prietenă, sunt pătimaşi după ea şi au făcut legătură cu ea şi cu adevărat vrednici sunt să fie ai ei”8.
De ce, oare, atâta moarte, stăpână asupra atâtor suflete care au sentimentul a fi vii? Forţa păcatului din noi şi strădania celor care îndepărtează societatea umană tot mai mult de cuvântul lui Hristos şi de Evanghelie poartă răspunderea răspândirii morţii în lume.
„Plata păcatului este moartea.”9 „Cel ce păcătuieşte [...] îşi păgubeşte viaţa lui.”10 Drept urmare, Scriptura continuă a grăi: „Nu vă grăbiţi moartea prin rătăcirile vieţii voastre şi nu vă atrageţi pieirea prin fapta mâinilor voastre”11. Viaţa în păcat duce la pierderea „frumuseţii minţii”12, cum zice cântarea Bisericii. „Întunecatu-mi-am frumuseţea sufletului cu plăcerile patimilor şi cu totul toată mintea ţărână mi-am făcut-o [...] Iar acum zac gol.”13
Gol este omul pe dinăuntru din cauza păcatului. Uscăciunea sufletului, pierderea sensului existenţei, confuzia minţii, lipsa oricărui reper de stabilitate şi continuitate îl conduc pe om într-o stare de amorţeală, de indiferenţă, de derută şi, în cele din urmă, de deznădejde.
Toate acestea se cuprind în cuvântul „moarte”, moarte cauzată de păcat şi de atitudinea celor care, în diferite forme, luptă împotriva vieţii.
O adevărată cultură a morţii desfăşurată cu multă tenacitate împotriva vieţii se observă în societatea umană astăzi. Nu războaiele, în sensul clasic al cuvântului, răspândesc moartea astăzi. Flagelul nemilos al avorturilor, care face mai multe victime într-un an decât în toată perioada celui de-al Doilea Război Mondial, este prima şi cea mai violentă manifestare a culturii morţii din societatea modernă. Pornografia, prostituţia, incestul şi păcatele contra firii constituie lovitura de graţie dată familiei, sfinţeniei vieţii şi demnităţii fiinţei umane. Legalizarea acestor practici şi plasarea lor în sfera normalităţii se înscriu într-o concepţie de viaţă totalmente contrară Evangheliei, tradiţiei neamului nostru şi bunului simţ al românului. Dacă la aceasta adăugăm diferitele tendinţe actuale de impunere a unor sisteme tot mai sofisticate de supraveghere a omului, de îngrădire a libertăţii şi intimităţii lui, tabloul culturii morţii se completează spre o nelinişte tot mai adâncă a oamenilor.
Fraţi creştini, surori creştine,
În faţa unei asemenea situaţii în care logica morţii încearcă să înăbuşe cultura vieţii şi a iubirii, Biserica vine cu singurul răspuns posibil, şi anume că „Dumnezeu este viaţă, iar lipsa vieţii (adică a lui Dumnezeu) este moarte”14. Fiind viaţă15 şi izvor al vieţii, Dumnezeu coboară pe pământ, ia trup din pântecele Fecioarei, „gustă moartea pentru fiecare om”16 pentru ca oamenii „să-L cunoască pe El şi puterea Învierii Lui”17. Prin Învierea lui Hristos, „se deschid intrările vieţii”18 pentru om. Tot pentru om, prin „Înviere, se arată izvorul vieţii celei nestricăcioase”19.
„Pentru tine, zice Sfântul Vasile cel Mare, Dumnezeu este între oameni; pentru tine este împărţirea Duhului; pentru tine este nimicirea morţii; pentru tine este nădejdea învierii; pentru tine sunt poruncile dumnezeieşti care-ţi desăvârşesc viaţa; pentru tine este calea către Dumnezeu.”20
Pentru om sunt toate. Pentru om a coborât Dumnezeu pe pământ. Pentru om, Hristos-Dumnezeu a fost răstignit pe cruce, a murit şi a înviat din morţi. Totul este împlinit pentru om şi pentru viaţa lui.
Da, Dumnezeu împlineşte totul pentru om. El, Dumnezeu, nu încetează a stărui la uşa inimii omului pentru ca omul să nu moară, ci să fie viu. „Eu nu voiesc moartea păcătosului, zice Domnul Dumnezeu; întoarceţi-vă deci şi trăiţi.”21 „Păcătosul să se întoarcă de la calea sa şi să fie viu. Întoarceţi-vă, întoarceţi-vă de la căile voastre cele rele! Pentru ce să muriţi?”22, zice Domnul.
Răspunsul omului la această stăruinţă neobosită a lui Dumnezeu este, în primul rând, recunoaşterea stării de moarte în care se află, recunoaştere manifestată prin rugăciune. „Vezi, Doamne, zice omul prin glasul profetului Ieremia, cât sunt de strâmtorat [...]. Inima mea se zbuciumă în trupul meu, pentru că m-am răzvrătit foarte. Afară sabia seceră pe feciorii mei, iar înăuntru, moartea.”23
Iubiţi fii şi fiice întru Hristos Domnul,
În noaptea Sfintelor Paşti primim vestea cea mare şi bună că Hristos a biruit moartea şi că noi, oamenii, luăm putere din puterea lui Hristos pentru a birui moartea din noi.
Vom pleca spre dimineaţă la casele noastre ducând cu noi lumina Învierii. Este necesar ca această lumină să rămână aprinsă tot timpul în sufletele noastre. Este bine şi este frumos ca din această lumină să se împărtăşească membrii familiei noastre, prietenii noştri, colegii de la locul de muncă, duşmanii noştri dacă se poate. Este, de asemenea, urgent ca din lumina Învierii lui Hristos, din lumina Evangheliei Sale să se inspire cei ce ne guvernează, cei ce aprobă legi pentru ţară, cei ce ne reprezintă în afară. Pentru ca acest lucru să se întâmple, rugăciunea noastră la Sfânta Liturghie sau acasă trebuie să fie mai stăruitoare, postul mai aspru, dragostea mai vie, lucrarea mai concretă şi mai evanghelică. Mai presus de toate, duhul unităţii trebuie să întărească fibrele lăuntrice ale Bisericii şi Neamului. Preoţi şi arhierei, călugări şi credincioşi de parohie, cârmuitori şi popor, toţi suntem chemaţi a rămâne uniţi în adevăr, stăruitori în credinţă, vii în iertare, dragoste şi curaj.
Rog pe Hristos Domnul, Cel înviat, să reverse asupra dreptslăvitorilor creştini din Moldova, din ţară şi din întreaga lume harul iubirii Sale celei nemărginite. Din izvorul cel dătător de viaţă şi lumină al Învierii să se împărtăşească tot neamul omenesc! Credinţa în Hristos, nădejdea în ajutorul Său şi dragostea pentru toţi oamenii să ne fie întreitul veşmânt care să ne apere de tot răul!
În duh de rugăciune, pace sufletească şi curaj mântuitor să fim vestitori ai Învierii lui Hristos şi mărturisitori în Biserica Sa cea sfântă!
Cu dragoste sfântă întru Hristos Domnul, vă îmbrăţişez pe fiecare şi pe toţi laolaltă, rugând pe Dumnezeu să vă dăruiască zile senine de Paşti, bucurie sfântă în familie, răbdare în necazuri şi, mai presus de toate, mântuire.
HRISTOS A ÎNVIAT! ADEVĂRAT A ÎNVIAT HRISTOS! Al vostru părinte şi frate către Hristos rugător, † TEOFAN Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei Note bibliografice 1 Cântarea a VI-a, Canonul Învierii, Utrenia Paştilor, „Penticostar”, EIBMBOR, 1999, p. 18. 2 Ibidem, Stihira a VI-a, Vecernia din Marţea Săptămânii Luminate, p. 36. 3 Daniel 9,27. 4 Cf. Apocalipsa 3,1. 5 II Corinteni 4,12. 6 Ieremia 9,21. 7 Iov 3,21. 8 Înţelepciunea lui Solomon 1,16. 9 Romani 6,23. 10 Pilde 8,36. 11 Înţelepciunea lui Solomon 1,12. 12 Cântarea a II-a, Canonul cel Mare al Sf. Andrei Criteanul, „Triod”, EIBMBOR, Bucureşti, 1986, p. 115. 13 Ibidem. 14 Sf. Vasile cel Mare, Omilia a IX-a, VII, în „Omilii şi cuvântări”, EIBMBOR, Bucureşti, 2004, p. 160. 15 „Viu sunt Eu în veac” (Deuteronomul 32,40); „Eu sunt Cel ce sunt” (Ieşirea 3,14); „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa” (Ioan 14,6). 16 Evrei 2,9. 17 Filipeni 3,10. 18 Cântarea I, Canonul Sâmbetei celei mari, „Penticostar”, p. 9. 19 Cântarea VI, Canonul Sâmbetei celei mari, „Penticostar”, p. 10. 20 Sf. Vasile cel Mare, Omilia a III-a, VI, în „Omilii şi cuvântări”, EIBMBOR, Bucureşti, 2004, pp. 48-49. 21 Iezechiel 18,32. 22 Iezechiel 33,11. 23 Plângerile lui Ieremia 1,20.

Sursa MMB

O alta perspectiva asupra religiei si sanatatii

2009-04-14T22:08:00.006+03:00

Sursa aici

„Ceea ce este bun din punct de vedere moral in Imparatia lui Dumnezeu, este bun si intr-un sens pragmatic pe pamintul locuit de oameni.”

Phillip Yancey face aceasta afirmatie in articolul sau, „Health and the God Factor” din Christianity Today, nr. 14 (1991). Ceea ce vrea sa spuna prin aceasta este ca legile si regulile date de Dumnezeu nu sunt rupte de realitatea in care traim si nu au menirea de a ne produce frustrare, ci sunt spre binele nostru, strins legate de sanatatea noastra fizica si mintala.

Preocuparea lui Dumnezeu pentru sanatatea noastra reiese din multe texte din Scriptura. El ne prezinta avantajele unei „inimi vesele” (Proverbe 17:22) si ne avertizeaza cu privire la efectele devastatoare ale emotiilor negative, cum ar fi invidia (Proverbe 14:30). Dumnezeu ne da instructiuni foarte clare cu privire la modul in care trebuie sa avem grija de persoanele bolnave (Levitic 13-14). Mai multe decit atit, biserica primeste insarcinarea de a avea grija de cei bolnavi (Iacov 5:14). Ascultarea de Dumnezeu este asociata in general cu viata lunga si sanatate (Deuteronom 6:1-12, Efeseni 6:1-3).

Tot mai multi specialisti in psihologie si psihiatrie descopera acest adevar prin intermediul studiilor asupra relatiei dintre credinta sau practica crestina si sanatatea mintala. Ceea ce au descoperit insa este ca religiozitatea este de asemenea asociata si cu sanatatea fizica. Unul dintre psihiatrii care au coordonat studii in acest sens este David Larson, care face urmatoarea declaratie intr-un jurnal de sanatate:

Spiritualitatea si religia au beneficii importante in ce priveste sanatatea si anumite studii au facut masuratori detaliate cu privire la acest lucru. Intrebarea care se pune astazi nu este daca exista sau nu beneficii, ci cum anume putem obtine acele beneficii. Nu ne mai putem permite sa neglijam aceasta variabila clinica importanta. (Marwick, 1995: „Should physicians prescribe prayer for health? Spiritual aspects of well-being considered.”, in Journal of the American Medical Association, 273, p. 1562)

In urma studiilor, el a ajuns la urmatoarele concluzii:

* Cei care se inchina in mod regulat traiesc mai mult;

* Religiozitatea este asociata cu o rata scazuta a atacurilor de cord, a arteriosclerozei, a presiunii ridicate a singelui si a infarcturilor;

* Oamenii religiosi sunt mai putin predispusi sa abuzeze de alcool sau sa foloseasca droguri. Dimpotriva, 40% dintre alcoolici recunosc faptul ca si-au abandonat credinta crestina in anii adolescentei;

* Credinta crestina ofera o protectie mai mare si impotriva divortului. Cei care merg regulat la biserica sunt mult mai putin expusi acestei tendinte.

* Cei mai linistiti in momentul mortii sunt cei care au un puternic angajament religios si o puternica credinta in viata de dupa moarte.

* Religiozitatea este asociata cu o reducere a anxietatii existentiale si ofera un sentiment al sperantei si al scopului in viata.

* Batrinii cu un puternic angajament religios sunt mai putin predispusi la depresii post-operatorii si au mai putine complicatii. De asemenea, isi revin mai repede in urma fracturilor si fac progrese mai rapide si mai multe decit cei care nu au un angajament religios.

In incheiere, el comenteaza: „A nu merge la biserica sau a merge foarte rar reprezinta un factor de risc al sanatatii foarte ridicat.” (D.B. Larson, „Associations between Dimensions of Religious Commitment and Mental Health”, American Journal of Psychiatry, 149, 1992, citat in Montagu G. Barker, Psychology, Religion and Mental Health, Rutherford House, Edinburgh, 1998, pag. 85)

Acest studiu, precum si altele in acest sens sugereaza ca oamenii care vin dintr-o traditie crestina si care sunt suficient de dedicati credintei lor, participind regulat la inchinare impreuna cu ceilalti credinciosi, au si anumite tendinte in ce priveste stilul de viata. Aceste tendinte se refera la consumul moderat de alcool sau chiar abstinenta totala, evitarea fumatului, precum si a consumului de droguri si fidelitatea in relatia de casatorie. Cercetatorii au ajuns la concluzia ca aceste practici crestine sunt eficiente in protejarea sanatatii fizice si mintale. Cu alte cuvinte, taria (sau seriozitatea) credintei noastre duce la o stare de sanatate a trupului si sufletului.

Putem privi aceste rezultate in doua moduri. Una dintre posibilitati este sa privim aceste studii cu scepticism si indoiala, gindindu-ne la atitia „crestini” care traiesc numai aparent dupa standardele morale ale crestinismului. Cu privire la acestia, studiile arata foarte clar ca practicarea cu masura a religiei este de fapt in detrimentul sanatatii. Mai exact, cu cit este mai slab angajamentul nostru, cu atit vor creste sentimentele de ingrijorare, de anxietate si de vina.

Conform studiilor lui Gordon Allport, un psiholog al anilor ’60, exista doua tipuri de angajament religios. Primul se refera la o religie extrinseca si este echivalentul conformitatii sociale. Mai exact, religia este un mijloc de a obtine ceva (acceptare sau beneficii sociale). Religiozitatea acestor oameni se afla intr-o corelatie negativa cu sanatatea mintala. Din contra, religia intrinseca reprezinta echivalentul angajamentului profund, personal. Pentru aceasta categorie de oameni, credinta este importanta de dragul credintei sau al ascultarii de Dumnezeu si reprezinta un scop in sine. Acestia sunt oamenii care aleg sa respecte principiile stabilite de Dumnezeu din convingere, pentru ca inteleg beneficiile ascultarii.

Un alt mod de a privi aceste rezultate este fiind constienti ca ele nu fac altceva decit sa confirme ceea ce ne-a spus Dumnezeu in Scriptura cu multa vreme in urma: „Nu te socoti singur intelept: teme-te de Domnul si abate-te de la rau. Aceasta va aduce sanatate trupului tau si putere oaselor tale.” (Proverbe 3: 7,8)

Bineinteles, putem sa privim lucrurile in mod diferit in functie de modul in care definim sanatatea mintala. Daca punem un semn de egalitate intre sanatatea mintala si absenta sentimentului de vina si ingrijorare, atunci nu exista nici o corelatie deosebita cu religiozitatea. Daca, pe de alta parte, consideram sanatatea mintala ca fiind sentimentul de a fi in controlul propriei vieti, caracterizate de flexibilitate, deschidere si conformitate cu valorile societatii in care traim, atunci exista o corelatie negativa cu religia. Acest lucru se intimpla deoarece noi, crestinii, credem ca Dumnezeu se afla in controlul vietilor noastre, stim ca suntem pacatosi in fata sfinteniei Sale si ca doar prin harul Sau putem fi iertati. Daca privim sanatatea mintala ca pe absenta simptomelor sau bolilor mintale, atunci exista o puternica corelatie pozitiva cu religiozitatea (Montagu Barker, Psychology, Religion and Mental Health, pag. 84).

Psihologii care se declara impotriva credintei crestine subliniaza de multe ori faptul ca religia duce la un sentiment excesiv de vina. Presupunind ca vina este o emotie negativa si prin urmare opusa sanatatii mintale, ei recomanda evitarea sentimentului de vina. Totusi, psihologii crestini (Narramore, 1985) fac diferenta dintre vina constructiva, care duce la marturisirea pacatelor, si absenta vinei, care duce la distrugerea stimei de sine prin concentrarea excesiva asupra propriei persoane. Un studiu interesant efectuat de Meek, Albright si McMinn (1995: „Religious Orientation, Guilt, Confession and Forgiveness, Journal of Psychology and Theology, 23, pag. 190) a adus dovezi pentru a sustine ca „oamenii religiosi, care merg la biserica sunt intr-adevar mai predispusi sentimentului de vina, dar sunt de asemenea mai predispusi si la marturisirea pacatelor si la iertarea propriei persoane decit cei ne-religiosi”. Concluzia lor a fost ca, in cazul oamenilor religiosi, vina are o functie instrumentala, adica ajuta la marturisirea pacatelor, pe cind in cazul oamenilor ne-religiosi, are mai degraba o functie terminala.

Aceasta legatura dintre religie si sanatatea fizica si mintala este complexa si are inca multe laturi ramase nedescoperite. Religia nu si-a actualizat inca pe deplin potentialul in ce priveste operarea etica, sanatoasa a personalitatii umane. Relatia dintre credinta, sanatate si religie ramine o preocupare curenta a studiilor de specialitate in psihologia crestina contemporana.

Ligia Manastireanu

Supa crema de peste

2009-04-10T11:32:00.003+03:00

Pentru ca se apropie Floriile si pentru mamicile care au nevoie de inspiratie pentru a introduce pestele in meniul copilasilor lor, va recomand urmatoarea supa crema de peste. Din pacate nu am nici o poza dar cand voi reusi sa fac una voi reedita postarea.

Ingrediente:

1 file de peste (eu folosesc pangasius)
2 morcovi
1 cartof
1 praz / ceapa
1 ardei gras
1 ou
150 ml smantana / iaurt
zeama de lamaie (dupa gust)
patrunjel verde

Se fierbe pestele in cca 1 litru de apa si dupa ce a fiert se scoate si se lasa pe o farfurie. In apa in care a fiert pestele se pun la fiert legumele taiate mai mare. Dupa ce au fiert si legumele se pun toate intr-un blender impreuna cu pestele si se mixeaza pana cand au consistenta unei creme. Apoi se pune supa inapoi in oala si se trage din nou un clocot. Se drege cu un ou batut cu smantana, se adauga zeama de lamaie si patrunjelul verde tocat marunt.
Pofta buna!

Conflicte "ca la carte"

2009-04-06T14:03:00.005+03:00

Sursa aici

„Dupa cum fierul ascute fierul, tot asa si omul atata mania altui om.” (Proverbe 27:17).

Parerea majoritatii este ca, intr-o familie, conflictele sunt nocive si afecteaza negativ relatia de cuplu. Desi este o afirmatie de bun simt, in mod evident adevarata in majoritatea cazurilor, exista si opinii contrare conform carora conflictele, in anumite conditii, pot fi benefice. In continuare vom analiza aceasta pozitie, mai putin cunoscuta, dar mai realista, intrucit nu putem elimina conflictele dintr-o relatie. Vom vedea care sunt motivele pentru care conflictele sunt de cele mai mutle ori distructive. Ne vom referi in mod special la conflictele din cadrul cuplului, principiile fiind insa valabile si pentru alte tipuri de relatii, cum ar fi cele dintre parinti si copii.

Definim conflictul ca o situatie in care persoanele implicate se confrunta cu asteptari, nevoi sau obiective contradictorii, care genereaza lupta fiecaruia pentru a obtine ceea ce doreste. Exista conflicte care pot fi rezolvate si conflicte care nu se pot rezolva. In cel de-al doilea caz este foarte probabil ca cei doi sa recurga la metode manipulative pentru a-l constrange pe celalalt sa adopte o anumita solutie. Din astfel de situatii decurg conflictele in care nici unul dintre parteneri nu vrea sa cedeze. John Gottman, specialist in relatiile de cuplu, pune in evidenta aspecte surprinzatoare in ceea ce priveste conflictele. Cu unele probleme sau conflicte, sustine el, cuplul va trebui sa invete sa traiasca, asa cum ar trai cu o alergie: uneori se pot gasi remedii, dar de cele mai multe ori situatiile conflictuale trebuie integrate in viata persoanei. Motivul pentru care nu putem spera ca o anumita categorie de conflicte, specifica fiecarui cuplu in parte, sa se rezolve, este ca ele se bazeaza pe valori sau obiceiuri diferite care sunt adinc inradacinate in personalitatea fiecaruia. Ceea ce se poate face uneori este limitarea efectului pe care il are un anumit comportament asupra partenerului sau partenerei. In situatiile in care nu pot fi facute schimbari satisfacatoare pentru amindoi, recomandarea este ca partenerii sa vorbeasca despre ceea ce ii deranjeaza, fara a se rani.

Exista citeva semne ale rezolvarii ineficiente a conflictelor. Din experienta autorului mentionat, prezenta acestor semne in primele trei minute de conversatie pe marginea unor subiecte conflictuale reprezinta un bun predictor al divortului / separarii partenerilor sau a insatisfactiei maritale accentuate. Astfel, atunci cind are loc o discutie in contradictoriu, conflictul este agravat de urmatorii factori (dupa Gottman):

1. Un start gresit, tumultuos. Acesta poate fi caracterizat prin critica, remarci sarcastice sau acuzatii. Sansele ca discutia sa continue pe un ton normal sunt foarte reduse in urma unui asemenea inceput. „Ah, iarasi!”, „Iar incepi?”, „Urmeaza continuarea episodului de ieri?” sunt cateva dintre cuvintele care reflecta un inceput gresit.
2. Cei patru calareti apocaliptici. Aceste semnale, asa cum sugereaza si numele care le-a fost dat, sunt considerate ca fiind fatale pentru relatie, in special datorita continutului lor scazut de respect.

Primul calaret apocaliptic este critica. Aceasta presupune accentuarea aspectelor negative dintr-o anumita situatie, precum si sugerarea unor lucruri pe care partenerul le-ar putea face. „Iar ai uitat ce te-am rugat!...”, „Esti insensibil(a)”, „Sa nu mai intarzii!”. Focalizarea pe latura negativa a unei situatii impiedica gasirea unor solutii obiective, care presupune investigarea resurselor, nu doar a piedicilor.

Al doilea calaret apocaliptic este sarcasmul sau cinismul. Ele se refera la denigrarea, umilirea celuilalt prin jocuri de cuvinte, „glume” nesarate (uneori spuse in prezenta altor persoane, pentru a spori efectul urmarit), gesturi sau expresii faciale care denota dezgust fata de partener. Efectul este fie „aducerea la tacere” a celuilalt, fie continuarea schimbului de replici sarcastice.

Deseori, critica si sarcasmul duc la o atitudine defensiva (al treilea calaret apocaliptic). Fiind atacuri la persoana (adica se refera la ceea ce este, si nu la ceea ce face ea), raspunsul cel mai frecvent este cel de aparare si se manifesta prin: negarea celor spuse de catre partener, raspunsuri care includ critica, sarcasmul indreptat asupra lui sau fuga (ex. iese din camera trantind usa).

Tacerea agresiva este un al patrulea calaret apocaliptic. Se manifesta prin lipsa contactului vizual si a unui raspuns verbal. Acest tip de comportament are efecte similare cu ale unui comportament agresiv, de cele mai multe ori declansand si mai multa agresivitate.

3. Inundarea cu mesaje negative, pana in momentul in care cealalta persoana se simte coplesita si se ascunde „sub carapace”. Aceasta duce la hipervigilenta, singurul scop al persoanei atacate fiind autoprotectia. Rezultatul este dezangajarea emotionala, adica opusul a ceea ce presupune prietenia (implicare emotionala). Din cauza ca barbatii consuma mai multa energie in timp ce vorbesc in comparatie cu femeile (fapt dovedit experimental), se simt mult mai repede coplesiti in toiul conflictelor in care sunt inundati cu mesaje negative.
4. Lipsa tentativelor de redresare sau functionarea lor ineficienta. „Hai sa ne oprim, cred ca am mers prea departe”, „Asteapta te rog, acum nu pot fi calm(a)”, „Sunt nervos / nervoasa, trebuie sa ma calmez” sunt cateva modalitati de a exprima tentativele de redresare in momentul in care conflictul tinde sa ia un curs nefavorabil. Ele actioneaza ca un stavilar impotriva inundarii cu semnale negative, efectul dorit fiind scaderea tensiunii emotionale. Pentru a fi eficiente, aceste mesaje trebuie formulate intr-o maniera neagresiva. Un contraexemplu in acest sens este atunci cind spunem: „Iar ma enervezi!”, „Nu discutam despre asta acum!” etc.

Problemele amintite au de-a face cu sentimentele de manie si cu modul de exprimare a lor. Un obiectiv important in ceea ce priveste managementul conflictelor este controlul furiei. Sentimentele de furie apar in situatiile in care persoana considera ca ii sunt incalcate drepturile. In functie de interpretarea data si importanta pe care persoana o acorda situatiei, mania poate fi insotita de reactii cum ar fi: dezamagirea, iritarea, frustrarea, stresul sau furia „oarba”. Pierderea controlului asupra emotiilor si comportamentului reprezinta un semnal de alarma. In aceste conditii, de la un simplu conflict se ajunge la comportamente abuzive, in care ranile pe care partenerii si le provoaca unul altuia pot fi extrem de severe. Daca se ajunge in acest stadiu, sau pentru a fi prevenite consecintele unor comportamente impulsive, este recomandata solicitarea interventiei de specialitate, din partea unui psiholog sau consilier sau a unei a treia persoane abile in medierea conflictelor.

Evitarea adoptarii unor comportamente cum sunt cele mentionate anterior transforma conflictele dintr-o amenintare asupra relatiei intr-o resursa care faciliteaza anumite schimbari in ceea ce priveste obiceiurile din cadrul cuplului.

Iata citeva sugestii legate de rezolvarea eficienta a conflictelor:

- Incepeti „usurel”: nu starniti furtuna de la inceput.

- Exprimati ceea ce nu va place, dar nu il invinovatiti pe celalalt.

- Faceti referire la propria persoana atunci cand va deranjeaza ceva (ex. „Ma simt extrem de minios cind intarzii”).

- Descrieti fapte, fara a evalua sau judeca acele fapte sau persoana careia va adresati.

- Exprimati clar ceea ce doriti sa spuneti, nelasand loc pentru mai multe interpretari.

- Fiti apreciativi, manifestand acceptare fata de personalitatea celuilalt (cand spuneti ceea ce nu va convine, referiti-va la comportament, nu la persoana).

- Spuneti ceea ce „va arde” inainte de a va infuria prea tare.

- Puneti in aplicare tentativele de redresare.

- Faceti „compromisuri” (negociati), acceptand influenta din partea partenerului.

- Fiti tolerant(a) fata de greselile sau imperfectiunile celuilalt (nu presupuneti ca „daca ar fi mai puternic, mai amabil, mai inteligent etc.", toate problemele s-ar rezolva mai usor).

- Controlati-va manifestarea sentimentelor de furie.

- Folositi umorul (dar nu si sarcasmul) pentru a depasi situatiile tensionate.

In concluzie, abordarea conflictelor nu presupune intotdeauna rezolvarea lor, ci manifestarea respectului fata de cealalta persoana prin comportamente verbale sau nonverbale, in conditiile mentinerii si tolerarii unei situatii conflictuale neelucidate. In acest fel, conflictele nu mai sunt piedici, ci devin resurse pentru o relatie de cuplu armonioasa.

Psih. Anca Axente

Se poate sa fii casatorit si fericit?

2009-03-28T09:56:00.005+02:00

Am gasit un articol interesant scris de Ligia Manastireanu...sursa aici

„Căsătoria este un angajament de 50%-50%: tu-ţi faci partea ta, iar eu mi-o fac pe a mea.“

„Nu investi prea mult în soţul tău, pentru că va profita doar de pe urma ta.“

„Încearcă să obţii cât poţi de mult din relaţia de căsătorie, fără să te implici prea tare emoţional.“

„Ce rost mai are să te căsătoreşti? De ce să strici o relaţie care merge aşa de bine?“

Revistele şi emisiunile televizate sunt pline de asemenea mesaje pe care le transmit tinerilor căsătoriţi sau celor care doresc să facă acest pas. În acest context socio-moral denaturat, nici nu este de mirare că multora le vine greu să creadă că se poate să fii fericit chiar dacă eşti căsătorit. Dacă vrem să aflăm fericirea în cadrul căsătoriei, trebuie să mergem la Cel care a creat-o. Dumnezeu, care a „inventat“ căsătoria ne spune nu doar că se poate să fii împlinit şi fericit în relaţia de căsătorie, dar că acesta este singurul cadru pe care l-a intenţionat pentru desfăşurarea relaţiei dintre un bărbat şi o femeie. Din moment ce căsătoria a fost ideea lui Dumnezeu, mi se pare înţelept să căutăm sfaturi la Cel care a creat-o şi o protejează şi nu la cei care mai degrabă o distrug.

CE NE ÎMPIEDICĂ SĂ FIM FERICIŢI ÎN RELAŢIA DE CĂSĂTORIE?

1. EGOISMUL este cel mai mare impediment în calea fericirii unui cuplu căsătorit. Mulţi nu vor fi de acord cu această afirmaţie, deoarece este foarte nepopulară. Toţi prietenii, familia şi chiar specialiştii în probleme de familie ne sfătuiesc să căutăm propria fericire, să încercăm să obţinem cît mai mult de la celălalt. În economia lui Dumnezeu, ne spune Tim LaHaye (2002), un renumit consilier marital, „nu obţii nimic încercând să obţii. Modalitatea de a obţine ceva este dăruind.“ Trebuie să avem gândirea lui Hristos, ne spune apostolul Pavel în Filipeni 2:3-4: „Nu faceţi nimic din ambiţie egoistă sau din mândrie, ci, în umilinţă, consideraţi-i pe alţii mai presus decât voi înşivă. Fiecare dintre voi ar trebui să fie preocupat nu doar de interesele lui, ci şi de ale altora.“ Dacă intrăm în căsătorie cu această idee, că nu este datoria partenerului nostru să ne facă fericite, ci să ne concentrăm toată atenţia asupra responsabilităţii noastre de a-l face fericit, vom găsi că acest lucru ne aduce multă împlinire.
2. Un alt motiv care-i împiedică pe mulţi să se bucure de relaţia lor de căsătorie sunt AŞTEPTĂRILE NEREALISTE. Mulţi tineri se căsătoresc având în minte un anumit model de soţie sau de soţ, reprezentat poate de proprii lui părinţi şi se aşteaptă ca partenerul de căsătorie să se poarte în acelaşi fel. Când acest lucru nu se întâmplă, există dezamăgiri profunde de ambele părţi. Multe schimbări intervin şi odată cu apariţia copiilor. Părinţii tineri se aşteaptă ca toate lucrurile să revină la normal odată ce copilul se naşte, iar când această „normalitate“ întârzie să mai apară apar frustrări şi neînţelegeri cu privire la împărţirea noilor responsabilităţi.
3. NEMULŢUMIREA este o stare ce împiedică multe cupluri să se bucure de relaţia lor. Fericirea adevărată nu depinde de împrejurări, de sentimente sau de alte persoane, este „o stare a inimii, nu o stare de lucruri.“ (Linda Dillow, 2002) Cu toate acestea, puţine cupluri reuşesc să se bucure de relaţia lor indiferent de circumstanţe şi se amăgesc că fericirea lor depinde de contul din bancă sau de marca maşinii pe care o conduc. Adevărul este că, cine nu se ştie bucura de puţine lucruri, va găsi motive de nemulţumire şi atunci când are multe, iar cine aşteaptă perfecţiunea de la partenerul de căsătorie pentru a fi mulţumit nu va avea parte decât de frustrare.
4. STRESUL ŞI ÎNGRIJORAREA au capacitatea de a distruge orice relaţie dacă nu sunt ţinute sub control. Stresul poate avea multe cauze: oboseala, lipsa de timp a celor doi parteneri unul pentru celălalt, conflicte latente, rămase nerezolvate, problemele legate de copii. Există ceva în natura noastră care nu ne lasă să ne bucurăm de momentele când ne merge bine ci ne face să ne îngrijorăm cu privire la ceea ce s-ar putea întâmpla. Motivele de îngrijorare sunt şi ele diverse, pe primul loc fiind banii: cu ce vom plăti chiria luna aceasta? voi avea bani să le cumpăr copiilor de mâncare? Alte motive de îngrijorare ar fi fericirea relaţiei de căsătorie, fidelitatea partenerului, posibilitatea îmbolnăvirii acestuia şi multe altele. Din nou, Dumnezeu ne cere un lucru ieşit din comun, şi anume să nu ne îngrijorăm cu privire la aceste lucruri, pe care oricum nu le putem controla, ci, prin credinţă, să acceptăm faptul că avem un Dumnezeu cu resurse inepuizabile care se poate îngriji de problemele noastre.

CINCI PAŞI SPRE FERICIREA ÎN RELAŢIA DE CĂSĂTORIE

1. MATURITATEA
Dacă cel mai mare impediment în calea fericirii conjugale este egoismul, primul pas spre o viaţă de căsătorie fericită şi împlinită îl reprezintă maturitatea, ne spune Tim LaHaye (2002). Maturitatea se defineşte prin echilibrul emoţional şi lipsa de egoism a partenerilor. Fără aceste calităţi, în primii ani de căsătorie în mod special se pot naşte o serie de conflicte de interese. Când doi tineri obişnuiţi să ia decizii bazate doar pe nevoile şi dorinţele lor trebuie să înveţe să ţină cont şi de nevoile celuilalt, se pot naşte o serie de conflicte, în funcţie de gradul de maturitate al partenerilor. Acesta se poate determina şi în funcţie de motivul pentru care fiecare dintre parteneri a intrat în relaţia de căsătorie: pentru a scăpa de situaţia nefericită de acasă, pentru că s-au săturat ca părinţii să le spună tot timpul ce să facă, pentru că au vrut ca cineva să-i iubească. Toate acestea sunt motive imature pentru a începe o căsnicie şi dacă pe cei doi nu-i leagă şi o dragoste lipsită de egoism şi care nu caută doar interesul propriu, problemele nu vor întârzia să apară. Tinerii ar trebui să se căsătorească cu scopul de a-şi face partenerul fericit, neaşteptând nimic în schimb. Propria maturitate va determina în timp creşterea în maturitate şi a partenerului, deschizând cheia spre o viaţă de căsătorie fericită şi împlinită.
2. DRAGOSTEA
Am întâlnit mulţi tineri care doreau să se căsătorească, dar refuzau sfatul sau ajutorul oricui, susţinând sus şi tare: „Dar noi ne iubim!“ Probabil că acesta este cel mai popular, dar şi cel mai puţin înţeles termen. În mod car, este legat şi de maturitate, deoarece dragostea presupune lipsa de egoism şi dăruirea necondiţionată, fără a aştepta ceva în schimb, iar acest lucru nu se poate întâmpla fără un anumit grad de maturitate. Dumnezeu cere şi soţiilor să-şi iubească soţii (Tit 2:4), dar cere în mod special bărbaţilor să-şi iubească soţiile ca pe trupurile lor (Ef.5:25, 28, 33), şi este imposibil ca o soţie care este iubită în acest mod să nu întoarcă dragostea soţului ei.
3. COMUNICAREA
Dragostea presupune şi cunoaşterea partenerului de căsătorie, iar cunoaşterea nu se poate realiza fără comunicare. În general, cuplurile necăsătorite sau căsătorite de curând înţeleg acest lucru şi nu au probleme de comunicare. Totuşi, după o perioadă, această capacitate de a comunica eficient dispare, lăsând loc conflictelor nerezolvate, certurilor explozive sau, dimpotrivă, lipsei de comunicare. Multe cupluri, în special cele de vârsta a doua, nu au învăţat niciodată să comunice şi se mulţumesc cu o căsnicie de mâna a doua, deoarece nu sunt dispuse să depună nici un efort. Există mai multe piedici în calea unei comunicări eficiente între parteneri. Probabil că cea mai mare piedică o constituie auto-protecţia. Ştim că, în timp ce comunicăm, ne facem vulnerabili în faţa partenerului şi atunci preferăm să ne protejăm imaginea proprie, emoţiile şi sentimentele. O modalitate de exprimare a auto-protecţiei o reprezintă mânia explozivă. Când partenerul ne descoperă o slăbiciune, căutăm repede să ne protejăm, comunicându-i că, dacă se apropie mai mult de noi, vom exploda. Dacă în general bărbaţii tind să folosească această armă, femeile se apără într-un mod mai subtil şi aparent mai nevinovat, dar în realitate mai dăunător, pentru că nici măcar nu este conştientizat ca atare. Femeile izbucnesc în lacrimi când sunt confruntate cu neajunsurile lor, transmiţând acelaşi mesaj: „Nu-mi dezvălui slăbiciunile, pentru că te voi face să te simţi prost pentru asta şi voi începe să plâng!“ Bineînţeles, nu de fiecare dată când o femeie plânge o face pentru a se auto-proteja. Bărbaţii trebuie să înveţe să distingă între lacrimile de auto-protecţie şi cele cauzate de emoţie, stres, bucurie sau supărare. Cea de-a treia armă de apărare este tăcerea sau închiderea în sine. Aceasta este o armă deosebit de periculoasă şi este alimentată în special de mânie. Din nou, această tactică este folosită cu precădere de bărbaţi pentru a-şi pedepsi soţiile într-un mod mai subtil, dar este foarte dăunătoare relaţiei şi întristează pe Duhul Sfânt (Efeseni 4:30-32). Nici un soţ sau o soţie nu poate spune că are pe Duhul Sfânt şi în acelaşi timp să ţină mânie pe partenerul de căsătorie, pedepsindu-l prin lipsa de comunicare.
4. RUGĂCIUNEA
„Rugăciunea este cel mai bun mijloc de comunicare dintre doi oameni“, susţine Tim LaHaye (2002), care a văzut multe cupluri complet transformate odată ce au început să se roage împreună. Acesta este un pas important în calea spre fericirea în relaţia de căsătorie. Cineva spunea odată: „Nu te poţi certa cu femeia cu care te rogi în fiecare zi.“ Dacă ar înţelege importanţa şi beneficiile rugăciunii, mult mai multe cupluri s-ar bucura de o relaţie armonioasă şi de o comunicare reală.
5. HRISTOS
Dacă cei doi parteneri au amândoi o relaţie personală şi reală cu Hristos, atunci vor avea o relaţie bună şi unul cu altul. Nici o căsătorie care nu Îl are în centru pe Hristos nu va experimenta binecuvântarea lui Dumnezeu peste acea relaţie. Hristos sfinţeşte relaţia dintre cei doi parteneri şi vrea ca ei să se bucure unul de altul: „…bucură-te de nevasta tinereţii tale(…); fii îmbătat tot timpul de drăgălăşiile ei, fii îndrăgostit necurmat de dragostea ei!“ (Prov.5:18, 19) Fără îndoială, Hristos reprezintă cea mai importantă cheie spre fericirea în căsătorie.

După toate aceste impedimente care stau în calea fericirii şi după aşa un efort ce trebuie depus pentru a păstra o relaţie de căsătorie, mulţi se întreabă dacă merită, dacă există cupluri care au reuşit să aibă o viaţă de căsătorie fericită şi împlinitoare. Am adunat câteva mărturii ale unor cupluri ce sunt fericite după ani de zile de căsătorie şi în ciuda dificultăţilor prin care au trecut:
„Mă simt ca o ghindă ce a fost aruncată între o grămadă de pietre. N-am avut niciodată lumina de care aveam nevoie sau un pământ bun, aşa că am ajuns să fiu un stejar îndoit şi strâmb. Dar în cei zece ani de când suntem căsătoriţi, simt că ai făcut imposibilul. M-ai transplantat într-un pământ bun, cu mult soare, unde pot în sfârşit să cresc drept şi înalt.“

„Cu slujba pe care o am, de multe ori simt că merg pe un drum prin deşert în mijlocul verii. După ce mă lupt toată ziua cu căldura şi cu cactuşii care mă înţeapă, ajung în sfârşit la o oază de verdeaţă, unde găsesc un izvor de apă rece din care pot bea şi unde mă pot odihni. Aşa mă simt când vin acasă la soţia mea. După patruzeci de ani de căsătorie, încă simt că venirea acasă la soţia mea după o zi istovitoare de muncă este ca o oază de verdeaţă.“

„Dragostea ta, puternică şi rezistentă, este ca un munte care se ridică în mijlocul câmpiilor, la care mă pot uita întotdeauna şi a cărui frumuseţe mă impresionează. Ştiu că este acolo şi îmi dă un sentiment de siguranţă. “

Parerea medicului - telefonul mobil

2009-03-26T15:24:00.002+02:00

"Viaţa ni se pare acum greu de imaginat fără tehnologie şi uităm că ea n-a existat dintotdeanua. Unele semnale de alarmă merită însă trase, şi medicii sunt primii care o fac. Nelipsit din orice poşetă şi din orice sat, telefonul mobil, altădată numit „celular", a împlinit luna trecută 11 ani de viaţă pe plaiurile mioritice. Numărul de abonamente la serviciile de telefonie mobilă se ridică la 19,5 milioane, de la adulţi la copii de grădiniţă, cu o rată de penetrare de 90,5% (adică 90,5 cartele la 100 de locuitori). Datele statistice raportate de Autoritatea Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei indică faptul că majoritatea abonaţilor au câte două abonamente, fie la acelaşi operator, fie în reţele diferite. Telefonia mobilă a depăşit-o de mult pe cea fixă. Numărul total de linii telefonice conectate era anul trecut de 4,1 milioane, circa 19 linii telefonice la 100 de locuitori.

Motiv de îngrijorare crescândă printre utilizatori, care nu se pot însă decide să renunţe la folosirea lor, mobilele au o influenţă dovedită asupra organismului şi sunt un pericol, spune prof. dr. Alexandru Vlad Ciurea, şeful secţiei Neurochirurgie de la Spitalul de Urgenţă „Bagdasar-Arseni" din Bucureşti, preşedintele Societăţii Române de Neurochirurgie şi vicepreşedintele Federaţiei Mondiale a Societăţilor de Neurochirurgie (WFNS). Studii realizate în Suedia au arătat că folosirea intensivă a telefonului mobil la aceeaşi ureche produce dureri de cap, migrene, sindrom vertiginos (ameţeli), insomnii şi modificări ale atenţiei. La peste o oră de convorbiri pe zi telefoanele mobile devin periculoase, şi oricine poate observa că după trei-patru ore de vorbit apare o încălzire la nivelul urechii. „Înseamă că celulele auditive suferă prin suprasolicitare. Undele electromagnetice se focusează ca şi cum ai trage cu kalaşnikovul asupra celulei auditive şi celulei nervoase", spune prof. dr. Ciurea.

Undele electromagnetice emise şi recepţionate de telefoanele mobile atacă nu numai celula nervoasă, ci şi învelişul ei, celula glială, îi „sparg scutul". Dacă celula glială e atacată, îşi poate modifica structura până la tumora glială. Departe de a spune că telefoanele mobile provoacă cancer, neurochirurgul remarcă înmulţirea tumorilor cerebrale. Dacă în urmă cu 10 ani veneau la consult unul-doi pacienţi cu asemenea probleme pe săptămână, acum vin cinci-zece pe zi. „Ceva se întâmplă", fie că e vorba de stres, influenţa mediului, creşterea temperaturii sau telefonie. De altfel, un studiu realizat în Australia a dovedit apariţia de tumori intracraniene în dreptul urechii (neurinom acustic) la persoanele care folosesc telefonul mobil mai multe ore pe zi. Alte studii au arătat că mobilul provoacă mici tulburări de ritm cardiac dacă este ţinut la piept. Cu cât organismul e mai tânăr, cu atât este mai expus la undele electromagnetice. Ele produc la copii un sindrom de atenţie împrăştiată şi lipsă de concentrare (ADHD).

Somnul cu mobilul în imediata apropiere e crimă cu ...

SOS celula nervoasă

Cele care transmit undele electromagnetice către telefoanele mobile sunt antenele GSM sau releele, pe care nici măcar berzele nu îşi fac cuib. Știu ele ce ştiu! Prof. dr. Vlad Ciurea spune că e dovedit internaţional că antenele sunt periculoase pentru toate fiinţele vii, dar în România ele sunt montate deasupra blocurilor de locuinţe, şcolilor sau spitalelor. Releele ar favoriza prăbuşirea rezistenţei organismului deja invadat de boală, scăderea apărării acestuia. Ministerul Sănătăţii susţine că valorile densităţii de putere a câmpului electromagnetic măsurate într-o serie de locuri din România sunt de peste cinci ori mai mici decât valoarea limită maximă admisă. „Nu există motive de îngrijorare privind efectele câmpurilor electromagnetice generate de antenele de comunicaţii, inclusiv cele de telefonie mobilă, asupra sănătăţii", a declarat luna trecută ministrul sănătăţii Eugen Nicolăescu.

Asociaţia pentru Protecţia Cosumatorului susţine însă că în unele ţări valorile maxime ale densităţii câmpului electromagnetic sunt de câteva mii de ori mai mici decât nivelul maxim permis în România. În plus, studiile Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, citate de autorităţile române, nu ţin cont de expunerea îndelungată la radiaţii electromagnetice. „Telefonul mobil e ca şi căsătoria, un rău necesar", spune prof. dr. Ciurea. E necesară pentru că „ne scoate şi ne salvează din situaţii critice." Problemele apar însă odată cu factorul timp.

„Nu e bine să ne expunem. E ca la tsunami: putem scăpa sau putem fi luaţi", spune medicul. Câteva sfaturi merită reţinute pentru protejarea de efectele nedorite ale telefoanelor mobile. Prof. dr. Vlad Ciurea spune că e mai bine să dai telefon decât să primeşti şi că nu e bine să ţii aparatul în acelaşi loc, ci e preferabil să-l muţi de colo-colo, din geantă în buzunar şi din buzunar pe masă. Sistemele hands-free ne protejează de undele electromagnetice, dar numai cele cu fir. Sistemele bluetooth sunt la fel de periculoase ca şi telefoanele în sine.

În plus, vorbitul la telefon în spaţii închise, de exemplu în maşină, nu este indicat.Cel mai important sfat ar fi totuşi să vorbim mai puţin la telefon. Dacă nu folosim telefonul mobil mai mult de o oră pe zi, ne putem considera în afara pericolului. Uşor de zis, dar greu de făcut pentru unele persoane, mai ales pentru medici, poliţişti, jurnalişti sau alte persoane ale căror profesii îi obligă să fie oricând gata să sară „la datorie". Obiceiul dormitului cu telefonul mobil la capul patului sau chiar în pat, pe post de ceas deşteptător, e „cea mai mare greşeală", în opinia profesorului Vlad Ciurea. Aparatul este un emiţător de unde electromagnetice. „Cei care vor să aibă creierul liniştit" îşi închid telefoanele. „Protejaţi-vă celula nervoasă pe care v-a dat-o Dumnezeu, cu care puteţi învăţa, gândi, crea şi construi", este mesajul medicului.

Problemele legate de mobil apar odată cu factorul timp. Nu e bine să ne expunem. E ca la tsunami: putem scăpa sau putem fi luaţi... Protejaţi-vă celula nervoasă pe care v-a dat-o Dumnezeu, cu care puteţi învăţa, gândi, crea şi construi."

Autor:
Prof. Dr. Alexandru Vlad Ciurea

Publicat in:
Adevarul
Nr.56, duminica 11 mai 2008

Ne putem ruga permanent in lume?

2009-03-18T13:21:00.003+02:00

"As zice ca nu. Tot indemnul dat de Hristos este cu neputinta omului a-l implini. Mantuirea nu este cu putinta omului, dar "ce este cu neputinta la om este cu putinta la Dumnezeu". Va spun lucrurile acestea , intrucat de multe ori ne smintim cand vedem cat de grea este rugaciunea, facerea de bine oarecare. Subliniez: nu este greu, este cu neputinta. Si cred ca, daca il intelegeti in profunzimea si adevarul lui, acest cuvant o sa va mangaie, in loc sa va deznadajduiasca.
Insa datoria noastra este sa cautam catre Dumnezeu. Si Dumnezeu face in noi ceea ce noua ne este cu neputinta. Din fiecare clipa trebuie sa facem o legatura cu Dumnezeu, daca nu traieste in sufletul nostru rugaciunea cea neintrerupta, darul Duhului Sfant. V-as spune un lucru important. Uneori cugetam, poate cu frica, la cele ce vor fi, si mai ales, la moartea care ne asteapta pe fiecare. Binecuvantati aceste momente de pe acum. Asa fac si eu: "Doamne, nu stiu ce o sa fie pana la moarte, dar pana atunci, izbaveste-ma de cel rau, ca Tu, daca ma lasi pe mine singur, stii ce am sa fac, ca acum am inteles si eu". (Monahul Rafail Noica)

Sursa "Celalat Noica. Marturii ale monahului Rafail Noica insotite de cateva cuvinte de folos ale Parintelui Symeon", Editura Anastasia, 2002.

Turtele bunicii

2009-03-10T23:41:00.004+02:00

Va mai aduceti aminte de turtele bunicii? In ceea ce ma priveste au acelasi efect ca "madeleine"-le lui Proust: ma intorc in timp si-mi aduc aminte de vacantele de vara ce le petreceam la bunica Elena (Dumnezeu s-o odihneasca!). Pe atunci, cand ma trezeam dimineata bunica deja framantase aluatul si gaseam pe masa o farfurie cu un turn de turte care erau inca fierbinti. Alaturi de ele se afla intotdeauna o cana cu lapte proaspat si cald...hmmm...ce vremuri!
Asa ca, inspirata de un blog culinar (spre rusinea mea nu l-am retinut!) am reusit sa incropesc aluatul de turte, care este foarte simplu. Eu m-am ajutat la framantat de masina de paine si sincera sa fiu au iesit niste minunatii pe care le-am mancat goale (sotului meu i-au placut foarte mult). In plus sunt foarte bune acum in perioada postului.

Ingrediente:
- 450 g faina de grau
- 250 ml apa
- 1 lingurita sare
- 5 lingurite zahar
- 7 g drojdie uscata

Se amesteca ingredientele si se lasa aluatul la dospit (eu am folosit programul de framantat si dospit al masinii de paine). Apoi se imparte aluatul in bucati, se infaineaza bine si se intinde cu degetele astfel incat sa aiba o grosime de cca 2 cm si o forma rotunda (de fapt forma rotunda nu e obligatorie, iar imperfectiunile dau turtelor un aspect mai rustic). Ulterior se pun la copt fie in cuptor, fie, ca in cazul meu, intr-o tigaie teflonata (nu se foloseste ulei!). Se lasa pe foc turta pana prinde o culoare aurie, apoi se intoarce si se coace pe partea cealalta.
Pofta buna la turte!

LA MULTI ANI, MAMA!

2009-03-08T00:03:00.002+02:00

“Dati-mi o generatie de mame bune crestine si voi schimba fata lumii“ (Sf. Ioan Gura de Aur)

Dumnezeu sa binecuvanteze toate mamele!

Cuptorul cu microunde, dusmanul vitaminelor

2009-03-07T21:48:00.004+02:00

Sursa "Jurnalul National/Jurnalul de sanatate"

"Cuptorul cu microunde este un atribut al vieţii moderne, un mijloc comod de a decongela, de a incălzi şi a găti alimentele. La microunde alimentele se prepară rapid, iar timpul petrecut in bucătărie scade considerabil.

Cuptorul cu microunde este un atribut al vieţii moderne, un mijloc comod de a decongela, de a incălzi şi a găti alimentele. La microunde alimentele se prepară rapid, iar timpul petrecut in bucătărie scade considerabil. In loc de o oră, masa este gata in cateva minute. V-aţi gandit insă vreodată la preţul pe care il plătiţi pentru această economie de timp? Alimente fără valoare nutritivă, fără gust şi fără atat de preţioasele vitamine şi minerale - aşa caracterizează nutriţioniştii alimentele pregătite la cuptorul cu microunde. Mai mult decat atat, in alimentele puse la microunde nu sunt distruse microorganismele, existand pericolul apariţiei toxiinfecţiilor alimentare.

Un studiu efectuat de cercetătorii elveţieni Hans Ulrich Hertel şi Bernard Blanc a analizat acţiunea alimentelor pregătite la microunde asupra organismului uman. Subiecţilor li s-au făcut unele analize după ce au consumat alimente puse la microunde. "In sangele acestora au fost descoperite modificări care vorbesc despre inceputul unui proces patologic. Cu alte cuvinte, a crescut numărul de leucocite (globule albe), ceea ce predispune la cancer", afirmă cercetătorii elveţieni.

"Microundele sunt o metodă prin care omul nu şi-a preparat hrana pană acum. Incă nu au trecut proba timpului pentru a dovedi că nu sunt periculoase. De cand a invăţat să prepare termic alimentele, omul a folosit surse de căldură cu infraroşii. Energia din cuptorul tradiţional acţionează altfel asupra alimentului", precizează prof. dr Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare.

Pentru a ne convinge de efectele nocive ale cuptorului cu microunde, prof. dr Gheorghe Mencinicopschi ne propune o comparaţie intre un pui pregătit in cuptorul tradiţional şi unul pus la microunde. In cuptorul obişnuit, puiul se incălzeşte de la suprafaţă spre centru. Temperatura in cuptor este intre 180 şi 230 de grade Celsius. Datorită temperaturii ridicate, la suprafaţa alimentului se formează o crustă care reţine atat vaporii de apă, cat şi aromele. Alimentul astfel pregătit nu se usucă. "Atunci cand căldura pătrunde in aliment de la exterior către interior, zaharurile, proteinele şi aminoacizii din aliment formează nişte substanţe colorate, care dau fripturii un aspect plăcut. In acelaşi timp, in procesul de incălzire sunt generate arome, produsul devenind savuros", explică specialistul nostru.

Friptură fără savoare
Ce se intămplă cu acelaşi pui pregătit la cuptorul cu microunde? Dacă ii intrebăm pe producătorii de electrocasnice, răspunsul va fi că alimentul işi păstrează proprietăţile nutritive. Specialiştii in nutriţie susţin insă contrariul. "Microundele sunt o formă de energie electromagnetică. Atunci cand pătrund in alimente, microundele produc o agitaţie puternică a moleculelor de apă. Această agitaţie determină creşterea rapidă a temperaturii alimentului. Un produs nu se incălzeşte in cuptorul cu microunde dacă nu conţine apă. Gandiţi-vă numai la vasele pe care le introducem in cuptorul cu microunde. Vasele din sticlă, din plastic nu se incălzesc, se incălzesc numai legumele, carnea, peştele, alimente care conţin apă. Cu cat alimentul conţine mai multă apă, cu atat se incălzeşte mai puternic şi mai repede", arată prof. dr Gheorghe Mencinicopschi.

In cuptorul cu microunde, aerul nu se incălzeşte, se menţine temperatura mediului ambiant - 20-25 de grade. Alimentul insă se incălzeşte instantaneu in toată masa lui. Incălzirea este insoţită de eliminarea apei din aliment. O dată cu apa sunt eliminate substanţele care dau gust şi aromă, unele vitamine. Studii recente relevă descompunerea şi degradarea vitaminelor - in special a vitaminelor B12, C şi E - in alimentele incălzite in acest mod.

Risc de toxiinfecţie
Friptura pregătită in cuptorul tradiţional este rumenă şi savuroasă, cea făcută la microunde este albă şi fără savoare. Mai mult decat atat, acţiunea microundelor asupra alimentului se traduce şi prin modificări ale proteinelor şi zaharurilor, care işi pierd valoarea nutritivă. In acelaşi timp, la microunde, grăsimile pot să oxideze. De parcă n-ar fi suficiente lipsa savorii, a valorii nutritive, eliminarea vitaminelor in cazul alimentelor pregătite "la minut", in cuptorul cu microunde! Nutriţioniştii ne avertizează că in alimentele puse la microunde există riscul de a mai rămane unele virusuri, ouă de paraziţi, bacterii contaminante (salmonella, trichinella). Aceasta deoarece incălzirea nu este omogenă in toată masa produsului. In funcţie de conţinutul de apă, in unele zone ale alimentului pot fi atinse temperaturi de 200 de grade Celsius, in altele 40-60 de grade. La temperaturi atat de mici nu avem siguranţa că germenii patogeni sunt distruşi şi ne expunem vrand-nevrand toxiinfecţiilor alimentare. "Bacteria salmonella poate supravieţui in alimente dacă temperatura nu depăşeşte 40 de grade Celsius. Carnea de porc suspectă de trichinella trebuie fiartă in oala sub presiune, nicidecum pusă la microunde. Acelaşi lucru se poate spune şi despre carnea de pui. Este posibil ca virusul gripei aviare să reziste la microunde", ne previne prof. dr Gheorghe Mencinicopschi.

LAPTE. Din lipsă de timp sau comoditate, multe femei incălzesc la cuptorul cu microunde laptele pentru copii. "O practică periculoasă! Laptele este oricum parţial degradat prin procesul de pasteurizare. Dacă il punem la microunde, laptele işi pierde cu totul proprietăţile nutritive", avertizează prof. dr Gheorghe Mencinicopschi.

BROCCOLI. Această legumă este recunoscută datorită conţinutului de antioxidanţi şi izotiocianaţi, substanţe care pot preveni şi reduce riscul de formare a unor tumori. Cercetătorii spanioli au comparat conţinutul de antioxidanţi şi izotiocianaţi in broccoli inainte şi după diferite moduri de preparare. Prin fierbere in vapori de apă se pierd 11% din aceşti antioxidanţi, prin fierbere in apă sau prin prăjire se pierd 67%. Dacă punem această legumă la microunde se pierd 97% din antioxidanţi.

UTILIZARE. In industria alimentară, microundele sunt folosite la scară largă: de la procesul de decongelare a cărnii, peştelui şi pană la uscarea pastelor făinoase, a prăjiturilor din orez expandat, a produselor de tip snacks, a chipsurilor. Microundele sunt utilizate pentru coacerea painii, a nucilor, a boabelor de cacao, dar şi pentru sterilizarea produselor ambalate in pungi. In toate aceste cazuri, efectele sunt aceleaşi: pierderea proprietăţilor nutritive."

Eu folosesc cuptorul cu microunde doar ca sa incalzesc mancarea. Ma intreb daca efectul este acelasi si in acest caz.

"Mame rele"

2009-03-05T21:24:00.003+02:00

Iata o "reteta" pentru a fi o "mama rea" - ar trebui sa fie mai multe! - preluata de pe blogul "Aventuri cu 2 pitici"

Intr-o zi cand copiii mei vor fi suficienti de maturi sa inteleaga logica ce motiveaza un parinte le voi spune si lor ceea ce mi-a spus candva mama mea cea rea :

Te-am iubit suficient de mult incat sa te intreb unde te duci, cu cine si la ce ora ai de gand sa te intorci acasa

Te-am iubit suficient de mult incat sa tac si sa te las sa descoperi singur ca noul tau prieten este un "nenorocit "

Te-am iubit suficient de mult sa stau dupa tine doua ore timp in care iti faci curat in camera, treaba ce in mod normal ar trebui sa dureaze 15 minute .

Te-am iubit suficient de mult incat sa te las sa vezi furia, dezamagirea si lacrimile din ochii mei . Copiii trebuie sa invete ca parintii lor nu sunt perfecti.

Te-am iubit suficient de mult incat sa te las sa iti asumi responsabilitatea pentru faptele tale chiar daca consecintele sunt suficient de dure incat aproape imi rup inima.

Dar in primul rand te - am iubit suficient de mult ...incat sa iti spun NU chiar daca am stiut ca ma vei uri pentru asta. Acestea au fost cele mai grele batalii. Sunt fericita ca am invins in ele deoarece in final si tu ai iesit castigator.
Si atunci cand copiii tai vor fi suficient de mari incat sa inteleaga logica parinteasca le vei spune : A fost mama ta rea? Stiu ca a mea a fost. Am avut mama cea mai rea de pe planeta !

In timp ce alti copii mancau bomboane la micul dejun noi trebuia sa mancam cereale, oua si paine prajita. Cand altii aveau un Pepsi si un Twist la pranz noi mancam sandwiches. Si banuiesc ca si cina noastra era diferita de a altor copii.

Mama insista sa stie mereu unde suntem. Ai fi crezut ca eram detinuti. Trebuia sa stie cine ne sunt prietenii si cum ne petrecem timpul cu ei. Insista ca daca am spus ca stam o ora atunci atat sa stam ori mai putin.

Ea intotdeauna a insistat sa spunem adevarul si numai adevarul. Cand am ajuns adolescenti avea puterea deja sa ne citeasca gandurile si in plus mai avea si ochi la spate.
Atunci viata a devenit cu adevarat grea.

Mama nu ne lasa prietenii doar sa sune claxonul masinii ca sa iesim la plimbare. Ei trebuiau sa intre in casa si sa o cunoasca. Cand toata lumea avea intalniri de la 12-13 ani, noi a trebuit sa asteptam pana la 16.

Din cauza mamei am pierdut o groaza de experiente pe care alti copii le-au
experimentat. Niciunul din noi nu a fost prins furand din magazine, vandalizand sau arestati pentru vreo infractiune. A fost numai vina ei.
Acum ca am plecat de acasa suntem toti bine educati si adulti onesti. Si facem tot ce ne sta in putinta sa fim parinti rai exact la fel cum a fost mama noastra. Cred ca de fapt asta e rau in lume azi . Nu sunt suficient de multe mame rele !

Rugăciunea de fiecare zi a Sfîntului Ierarh Filaret al Moscovei

2009-03-05T00:16:00.001+02:00

Doamne, nu ştiu ce să cer de la Tine. Tu unul ştii de ce am nevoie, Tu mă iubeşti pe mine mai mult decît pot să Te iubesc eu pe Tine. Părinte, dă robului Tău cele ce singur nu ştie a le cere.
Nu îndrăznesc să cer nici cruce, nici mîngîiere: numai stau înaintea Ta. Inima mea e deschisă Ţie; Tu vezi trebuinţele mele pe care nu le ştiu eu. Vezi şi fă după mila Ta. Loveşte-mă şi mă tămăduieşte, doboară-mă şi mă ridică. Mă cutremur şi tac cu evlavie înaintea voinţei Tale sfinte şi a căilor Tale celor nepătrunse pentru mine. Mă aduc Ţie jertfă, nu am altă dorinţă decît numai să fac voia Ta; învaţă-mă să mă rog, singur roagă-Te în mine!
Amin

Postul Mare, calatoria spre Inviere

2009-03-02T14:06:00.003+02:00

Postul Mare este perioada care precedă sărbătoarea Paştilor şi care durează patruzeci de zile. Timp al pocăinţei prin excelenţă şi al întoarcerii la Dumnezeu, care ne reaminteşte în primul rând de cele patruzeci de zile petrecute de Mântuitorul în pustiul Carantaniei (Luca 4, 2), imediat după Botez. Este perioada în care catehumenii petreceau ultimele patruzeci de zile ale cuviincioasei lor pregătiri în vederea primirii botezului la Paşti. Durata de 40 de zile a Postului Paştilor se întemeiază pe o tradiţie vechi-testamentară, atestată de mai multe ori. În tradiţia răsăriteană, postul a avut întotdeauna un profund caracter spiritual, urmărind în special ceea ce Sfinţii Părinţi aveau să numească „metanoia“, adică schimbarea profund interioară a omului. De aceea, postul în general, dar mai ales Postul Mare, reclamă o iscusinţă aparte. Spiritul autentic al Postului Mare se regăseşte însă în vremea pocăinţei stabilită de Biserică pentru toţi fiii ei, indiferent de treapta spirituală, pentru o perioadă de patruzeci de zile.

Postul este una dintre rânduielile bisericeşti prin intermediul căreia Biserica îndrumă viaţa credincioşilor ei pe căile trăirii celei adevărate, ale virtuţii şi ale cinstirii de Dumnezeu. Creştinismul a conferit postului o însemnătate deosebită în viaţa religioasă, în special în viaţa monastică, făcând din el un act de virtute şi de cult, un mijloc de progres în viaţa spirituală, de luptă împotriva patimilor şi a poftelor. Cu toate acestea, postul constituie, în sine însuşi, semnul cel mai evident al respectului şi al prinosului adus lui Dumnezeu. În concepţia creştină, postul este efortul prin excelenţă pentru înnoirea vieţii, prin întronarea supremaţiei spiritului asupra trupului. Această strădanie se sprijină pe o luptă imutabilă, care constă în întărirea voinţei şi a raţiunii sănătoase, în disciplinarea instinctelor, în înfrânarea sufletului, ţintind realizarea echilibrului lăuntric în care spiritul, adică partea superioară şi nobilă a fiinţei umane, să predomine.

Postul în creştinismul primar

Prescripţii precise legate de durata şi formele practicării postului în creştinismul primar nu găsim. Primii creştini au postit probabil după obiceiul iudaic, deşi Biserica creştină nu a adoptat nici unul dintre posturile Legii vechi. Acest fapt pare să lămurească magistral unul din punctele de vedere destul de disputate în câmpul Liturgicii, şi anume influenţa pe care a avut-o cultul iudaic asupra celui creştin. Cel care avea să afirme în mod categoric că ideea acestei influenţe ar trebui abandonată este părintele Robert Taft. În ceea ce priveşte postul creştin, originea, structura şi mai ales sem-nificaţia lui spirituală, ţin să precizez că el este întru totul creaţia geniului creştin, fiind cultivat şi desăvârşit în tradiţia monastică şi acceptat apoi de întreaga Biserică. Dacă, la început, postul era practicat ca un act de pietate personală, care ţinea de libertatea şi râvna religioasă a fiecărui creştin, cu timpul autoritatea bisericească a formulat reguli şi îndrumări, mai mult sau mai puţin precise, stabilind astfel timpul, durata şi felul postirii. Aceste norme vor apărea după secolul al IV-lea, concomitent cu reglementarea disciplinei catehumenatului şi a penitenţei, dar mai ales cu desăvârşirea organizării Bisericii.

Postul Paştilor, „Păresimile“ sau „Patruzecimea“

Postul Paştilor, Păresimile sau Patruzecimea, adică postul dinaintea Învierii Domnului, este cel mai aspru şi cel mai lung dintre cele patru posturi ale Bisericii Ortodoxe. Este, de asemenea, unul dintre timpurile liturgice cele mai intense ale Bisericii noastre, precum şi al altor Biserici creştine. În general, el este numit în popor Postul Mare sau Postul prin excelenţă. Denumirea de „Păresimi“ sau „Patruzecime“ („Tessarakoste“, în greacă, şi „Quadragesima“, în latină), care se întâlneşte pentru întâia oară în canonul 5 al Sinodului I ecumenic de la Niceea (325), ar fi perfect justificată pentru cele şase săptămâni care constituiau în vechime Postul cel Mare sau al Păresimilor (6×7â42 de zile); de altfel, el se considera încheiat în Vinerea lui Lazăr (Vinerea dinaintea Floriilor), în timp ce Sâmbăta lui Lazăr şi Duminica Floriilor erau socotite praznice aparte (42-2â40 de zile). La sfârşitul secolului al IV-lea, Postul Mare, care începea duminica (1 zi) şi dura cinci săptămâni întregi (5x7â35 de zile), se încheia în Joia din Săptămâna Sfintelor Patimi (alte 4 zile), deci exact un total de patruzeci de zile. Această regulă o întâlnim şi astăzi în ritul ambrosian. Cele 40 de zile ale Păresimilor simbolizează, în primul rând, cele patruzeci de zile petrecute de Mântuitorul Iisus Hristos în pustiul Carantaniei (Luca 4, 2), imediat după Botez, adică înaintea ieşirii la propovăduire. Prac-tica „patruzecimii“ a fost adoptată de Biserica creştină încă dinainte de secolul al IV-lea; ea reprezenta, în realitate, timpul de pregătire al catehumenilor pentru botez. Începând însă cu secolul al IV-lea, caracterul catehumenal al „patruzecimii“ cedează din ce în ce mai mult loc caracterului penitenţial, ca, mai apoi sub influenţa monahismului, întrega Biserică creştină să îmbrace „veşmântul pocăinţei“.

Sfinţii Părinţi şi scriitorii bisericeşti consideră Postul Mare drept o instituţie de origine apostolică. Ceea ce este foarte clar pentru majoritatea liturgiştilor este faptul că, în primele trei secole, durata şi felul postirii nu erau uniforme peste tot. Sfârşitul secolului al III-lea reprezintă momentul în care Postul Mare va fi împărţit în două perioade distincte, cu denumiri diferite: „Postul Păresimilor“ (Patruzecimii) sau postul prepascal, care ţinea până în Duminica Floriilor, având o durată variabilă, şi „Postul Paştilor“ sau postul pascal, care ţinea o săptămână, adică din Duminica Floriilor până în Duminica Învierii. Abia după uniformizarea datei Paştilor, hotărâtă la Sinodul I Ecumenic (Niceea, 325), Biserica de Răsă-rit va adopta definitiv vechea practică de proveni-enţă antiohiană a postului de şapte săptămâni. După regula ortodoxă, se lasă sec în seara „Duminicii iz-gonirii lui Adam din rai“ şi se posteşte până în Sâmbăta Sfintelor Patimilor, inclusiv.

Imnografia Triodului sau cheia înţelegerii Postului Mare

În tradiţia răsăriteană, postul a avut întotdeauna un profund caracter spiritual, urmărind în special ceea ce Sfinţii Părinţi aveau să numească „metanoia“, adică schimbarea profund interioară a omului. O astfel de înţelegere a postului, mai ales a Postului Mare, este redată magistral de imnografia bizantină atât de frumoasă şi pătrunzătoare, cuprinsă în Triod. Din păcate, astăzi, foarte puţini sunt cei care mai sesizează profunzimea sensului postului în general, al Postului Mare, reducându-l doar la nişte reguli mai puţin sau mai mult esenţiale. Potrivit părintelui Alexander Schmemann, tragedia acestei greşite înţelegeri a Postului Mare se datorează ignorării Triodului: „Necunoaşterea Triodului ne lipseşte de o adevărată înţelegere a Postului, a scopurilor şi înţele-surilor sale, reducând Postul la o obligaţie «juridică» şi la un set de reguli dietetice. Adevărata descoperire şi preocupare a Postului este aproape pierdută astăzi şi nu există altă cale mai apropiată de redescoperire a sa decât printr-o ascultare atentă a cântărilor Triodului“.

Arta transformării interioare

Slujbele Postului Mare au conservat până astăzi caracterul lor catehetic şi baptismal, nefiind nicidecum numai simple vestigii ale trecutului, ci izvorul curat din care Ortodoxia se adapă pentru a-şi potoli setea şi nevoia de desăvâr-şire, mereu actuale. Cu fiecare an, Postul şi Paştele sunt, odată în plus, redescoperirea şi refacerea de către noi a stării iniţiale la care am fost ridicaţi prin propria moarte şi înviere în Botez. Postul Mare poate fi înţeles, de asemeni, ca „vremea cea potrivită“ a mântuirii (II Cor. 6, 2) despre care vorbeşte Sfântul Apostol Pavel, ca timp al pocăinţei şi al întoarcerii la Hristos. Însă, aşa cum am amintit deja, dimensiunea spirituală a Postului o constituie dispoziţia sau, de ce nu, „arta“ ascultării atente şi îndelungate a Cuvântului lui Dumnezeu, din moment ce Acest Cuvânt este Cel Care ne luminează şi ne călăuzeşte către recunoaşterea în primul rând a propriilor păcate. Împăcarea cu ceilalţi, de altfel ideea centrală a autenticei pocăinţe care capătă şi valenţe externe, reprezintă în realitate întoarcerea spre sine, dar mai ales întâmpinarea celuilalt. Dacă împăcarea cu aproapele reprezintă fundamentul unei pocăinţe adevărate, iertarea este cheia care deschide calea postului, lucru pe care Biserica ne cere să-l împlinim, în Duminica izgonirii lui Adam din rai sau a lasatului sec de brânză, seara, la Vecernia numită „a iertării“. Păşim în Păresimi şi parcurgem calea postului, împăcaţi cu ceilalţi şi cu Dumnezeu, având mereu înainte conştiinţa micimii noastre şi gândul de a nu leza pe ceilalţi.

De ce această conştiinţă a smereniei? Pentru a redobândi adevărata înălţare la Înviere. Spiritul autentic al Postului Mare se regăseşte, aşadar, în vremea pocăinţei stabilită de Biserică pentru toţi fiii ei, indiferent de treapta spirituală, pentru o perioadă de patruzeci de zile.

Călătorie către Paşti

În viziunea Bisericii, Postul Mare a reprezentat dintotdeauna călătoria duhovnicească a cărei destinaţie sunt Paştile - „praznic al praznicelor şi sărbătoare a sărbătorilor“. Această călătorie îşi are raţiunea cea mai adâncă în faptul că, între Păresimi şi Paşti există o legătură indisolubilă, pe care ne-o descoperă numai o înţelegere exactă şi duhovnicească a amândurora. Din cauza slăbiciunii firii noastre şi a imposibilităţii de a trăi statornic, ne risipim şi uităm prea repede că Învierea lui Hristos, acest eveniment unic, este, de fapt, singurul lucru care dă sens şi umple de frumuseţe viaţa noastră. De aceea, Biserica Ortodoxă, prin tradiţiile ei liturgice solide şi autentice, prin slujbele şi timpurile liturgice bine determinate, caută să ne ajute să redescoperim şi să dorim în mod sincer viaţa cea nouă şi adevărată, pe care noi cu atâta uşurinţă o risipim şi o trecem cu vederea, adică pe Hristos - „Paştile cele mari şi preasfinţite“, cu Care ne vom împărtăşi mai deplin „în ziua cea neînserată a Împărăţiei“ Sale.

Iscusinţa postirii

Ne întrebăm de ce este nevoie de o iscusinţă a postirii şi care sunt, de fapt, raţiunile ei? În concepţia Bisericii noastre, primul om, Adam, avea să piardă încă din rai tocmai această deprindere a postirii. De aceea, Sfinţii Părinţi, ca nişte văzători ai sensurilor dumnezeieşti, vor statornici rânduiala postului, în special a Postului Mare, care începe, deloc întâmplător, exact din Duminica numită „a igonirii lui Adam din rai“. Cu alte cuvinte, rostul postului, în general, dar mai ales al Postului Mare, reclamă o iscusinţă deosebi-tă, fiind timpul în care şi prin care Biserica pune înaintea fiilor ei chipul pocă-inţei, dar şi mijloacele realizării ei, din moment ce calea păcatului şi a meschinăriei nu este deloc uşor de schimbat. Este nevoie, din timp în timp, de anumite zile sau perioade de postire în care lupta spirituală cu patimile trupeşti şi sufleteşti să fie întărită şi intensificată printr-o strunire conştientă şi mai aspră a trupului, pentru ca acesta să devină un mijloc eficient în realizarea aspiraţiilor duhovniceşti şi să se înalţe către Dumnezeu, izvorul şi întruparea desăvârşită a Binelui.

Scopul postirii este şi acela de a elibera omul de sub stăpânirea trufaşă a cărnii, de a scoate duhul de sub tirania trupului şi a poftelor sale, rezultat tragic al păcatului şi căderii primordiale a omului. Numai printr-un efort îndelungat şi stăruitor omul va descoperi „că nu numai cu pâine va trăi omul“ (Luca 4, 4) şi va înţelege că numai aşa poate reface întâietatea duhului. Această întâietate presupune, prin structura sa intimă, un lung şi susţinut efort. Timpul este esenţial, întrucât este nevoie de acesta pentru a dezrădăcina şi vindeca boala generalizată, pe care oamenii au ajuns să o considere ca pe o stare a lor „normală“. Iscusinţa postirii a fost îndelung cultivată şi desăvârşită în tradiţia monastică, fiind apoi acceptată de întreaga Biserică. Este experimentarea de către om a cuvintelor lui Hristos, Care spune că puterile diavoleşti care au înrobit omul nu pot fi biruite decât prin „post şi rugăciune“ (Matei 17, 21). Ea îşi are originea în exemplul lui Hristos Însuşi, Care a postit patruzeci de zile, apoi l-a întâlnit pe Satana faţă către faţă. În chip providenţial, această ciocnire va schimba înclinaţia omului „nu numai către pâine“ (Luca 4, 4) şi va inaugura eliberarea lui.

Istoria Postului Mare

În Biserica creştină a primelor secole, sărbătoarea Paştilor era anticipată de una sau două zile de post. Aceste două zile de post se pare că au fost instituite nu atât în vederea sărbătorii Învierii Domnului, cât mai ales în vederea primirii Botezului de către catehumeni, în noaptea Paştilor. Aşadar, practica postului va fi la început rezervată catehumenilor, apoi extinsă la ceremonialul Botezului şi, în cele din urmă, la întreaga Biserică. Acestă formă incipientă a postului nu avea nicidecum un caracter penitenţial, ci mai de grabă unul ascetic-iluminator. Tot în perioada Bisericii primare, la Roma, duminica de dinaintea Paştilor mai era numită şi „Duminica Patimilor“, iar în Miercurea şi în Vinerea acestei săptămâni nu se săvârşea Sfânta Liturghie. Extinderea postului la întreaga săptămână care preceda sărbătoarea Paştilor era la început o practică liturgică specifică numai Bisericii alexandrine. De asemeni, în timpul celor trei săptămâni premergătoare sărbătorii Paştilor, în Biserica primară se obişnuia să se citească pericope din Evanghelia după Ioan, din moment ce era foarte bogată în pasaje legate atât de apropierea sărbătorii Paştilor, cât şi despre activitatea Mântuitorului Iisus Hristos la Ierusalim.

Pregătirea îndelungată va fi motivată la început de practica penitenţială, deoarece penitenţii se supuneau unei perioade de pregătire intensă de patruzeci de zile. De aici va proveni fără îndolială şi termenul de „Patruzecime“. Ei parcurgeau această perioadă a postului potrivit prescripţiilor vechi-testamentare, adică îmbrăcând haine confecţionate din sac şi acoperindu-şi capul cu cenuşă, în semn de profundă căinţă şi ca pe un exerciţiu spiritual. Este uluitor de remarcat că în viaţa Bisericii, în primele trei secole, nu a existat o perioadă de pregătire pentru Sărbătoarea Paştilor, din moment ce comunitatea creştină trăia atât de intens crezul creştin, de cele mai multe ori chiar până la măsura martiriului, încât nevoia unei perioade de timp necesare reînnoirii făgăduinţelor de la Botez nu se simţea. În secolul al IV-lea însă, singura săptămână de post era cea care preceda Paştile. Dispoziţiile oficiale care reglementează disciplina postului vor fi uniformizate şi fixate definitiv peste tot abia în epoca premergătoare marii schisme (secolele VIII-IX), cristalizându-se astfel rânduiala posturilor şi ajunărilor (cf. pr. prof. Ene Branişte). Cel care avea să consemneze în scris amănunte legate de disciplina postului în Biserica primară va fi istoricul bisericesc Socrate (380-450).

De ce 40 de zile?

Un rol deosebit în determinarea şi fixarea duratei Postului Mare l-a avut, probabil, numărul 40 care apare în Vechiul Testament de mai multe ori. Principalele evenimente care implică acest număr ar fi următoarele:

- cele patruzeci de zile ale potopului (Facerea 7, 4, 12, 17; 8, 6);

- cele patruzeci de zile petrecute de Moise pe muntele Sinai (Ieşire 24, 18; Deuteronom 9, 9, 11, 18, 25; 10, 10);

- cele patruzeci de zile în care iscoadele evreilor au cercetat pământul Canaanului, în care aveau să intre (Numeri 13, 26);

- cele patruzeci de zile parcurse de Sfântul Prooroc Ilie spre a ajunge la muntele Horeb (III Regi 19, 8);

- cele patruzeci de zile pe care Dumnezeu le pune înaintea poporului din Ninive, spre a se pocăi (Iona 3, 4);

În Noul Testament există anumite pasaje-cheie unde se aminteşte de numărul de patruzeci de zile:

- cele patruzeci de zile petrecute de Mântuitorul în pustiul Carantaniei (Matei 4, 2; Marcu 1, 13; Luca 4, 2);

- cele patruzeci de zile de la Înviere şi până la Înălţare, timp în care Mântuitorul le dă Sfinţilor Apostoli ultimele învăţături (Fapte 1, 3).

Un ultim indiciu la fel de important ar fi cei patruzeci de ani petrecuţi de poporul lui Israel în pustiu (Deuteronom 2, 7; 29, 5-6). Simbolismul acestei perioade este unul forte şi reprezintă cu siguranţă timpul în care Dumnezeu încearcă lealitatea fiilor lui Israel, în vederea renaşterii unei noi generaţii fidele Lui.

Articol preluat din ziarul "Lumina"

Cafeaua combinată cu paracetamol poate afecta ficatul

2009-02-19T16:37:00.003+02:00

Cafeaua poate tripla cantitatea de produşi secundari toxici eliberaţi în timpul procesului de dizolvare a paracetamolului în ficat, acest lucru crescând riscul de apariţie a insuficienţei hepatice, informează dailymail.co.uk.

Toxinele eliberate în timpul descompunerii paracetamolului, un calmant utilizat în mod comun, sunt responsabile de apariţia insuficienţei hepatice, iar în cazul în care medicamentul este administrat împreună cu alcool sau cafea, nivelul produşilor secundari se triplează, potrivit cercetătorilor americani.

Studiul, publicat în revista editată de American Chemical Society, Toxicology, sugerează faptul că persoanele care iau paracetamol ar trebui să limiteze consumul de cafea sau băuturi energizante.

Cercetătorii au testat efectele paracetamolului şi cofeinei asupra bacteriei E.coli modificată genetic pentru a înlocui o enzimă cheie din ficatul uman care se ocupă cu descompunerea unui număr de medicamente eliberabile sau nu pe reţetă.

Specialiştii au remarcat faptul că nivelul produşilor toxici secundari eliberaţi de enzimă se triplează dacă paracetamolul este combinat cu cofeină.

Studii anterioare efectuate pe cobai susţin această idee.

Unele persoane sunt mai vulnerabile la efectele acestei combinaţii faţă de altele. Printre aceştia se numără bolnavii de epilepsie, a căror medicaţie combinată cu cofeină poate creşte nivelul de produşi toxici secundari eliberaţi în ficat.

Riscul este mai mare dacă persoanele care iau paracetamol şi consumă cafea fac tratament şi cu alte medicamente, precum cele prescrise pentru migrene şi artrită.

Articol preluat de aici

Rugaciune pentru inceputul zilei - a parintilor Optinei

2009-02-18T13:52:00.004+02:00

Doamne, daruieste-mi liniste sufleteasca pentru a putea primi tot ce imi aduce aceasta zi! Da-mi putere ca sa ma las deplin in voia Ta cea sfanta! Povatuieste-ma in orice ceas al acestei zile! Descopera-mi voia Ta, mie si tuturor celor din jurul meu! Oricare ar fi noutatile din aceasta zi, invata-ma sa le primesc cu liniste sufleteasca si cu increderea ca aceasta este voia Ta! Calauzeste-ma in toate faptele, gandurile si sentimentele mele! In toate situatiile neprevazute nu ma lasa sa uit ca pe toate Tu le trimiti! Invata-ma sa ma port corect cu fiecare membru al familiei mele si cu aproapele meu, fara sa-i supar sau sa-i jignesc! Doamne, da-mi putere sa trec peste oboseala si peste evenimentele acestei zile! Indruma voia mea si invata-ma sa cred, sa nadajduiesc, sa ma rog, sa iubesc, sa iert si sa rabd. Amin!

Supa crema de mazare

2009-01-04T21:33:00.006+02:00

De cand am inceput sa diversific alimentatia pruncului meu cu altceva decat lapticul mamei am inceput sa caut retete potrivite varstei lui( si ficatului lui). Datorita faptului ca noi am hotarat sa nu-i servim ficat si carne rosie m-am aflat de multe ori in impas, iar alternativele noastre au fost limitate. Pentru a-i asigura proteinele si din alte surse decat carnea de pui si peste am ajuns si la proteinele vegetale, adica la mazare.
Pentru a oferi idei de meniu si altor mamici va ofer reteta de supa crema de mazare; nu e inventia mea, am gasit-o pe un site (nu mai retin care) iar rezultatul a fost foarte bun. David a inceput sa manance supa aceasta pe la 8 luni si i-a placut tare mult.

Ingrediente(se pot pune si ochiometric):
1 litru apa
200g mazare
200g cartofi
100g morcovi
100g patrunjel radacinA
1 ceapa mica
10g unt
marar proaspat

Se fierb bine legumele introduse in apa in clocot. Se paseaza legumele fierte in blender, piureul obtinut amestecandu-se cu zeama in care au fiert. Se adauga untul si mararul tocat. Pentru copii mai mari se poate servi cu lapte si crutoane.
Pofta buna!

Rugaciunea de dimineata - Pr. Arsenie Boca

2008-12-21T00:55:00.005+02:00

Doamne Iisuse Hristoase,
ajuta-ma ca astazi toata ziua
sa ma lepad de mine insumi,
ca cine stie din ce nimicuri mare vrajba am sa fac
si astfel, tinand la mine, sa Te pierd pe Tine.

Doamne Iisuse Hristoase,
ajuta-mi
ca rugaciunea Preasfantului Tau nume
sa-mi lucreze in minte mai mult decat fulgerul pe cer,
ca nici umbra gandurilor rele sa nu ma intunece,
caci iata pacatuiesc in tot ceasul.

Doamne,
Cela ce vii in taina intre oameni,
ai mila de noi,
ca umblam impiedicandu-ne prin intuneric.

Patimile au pus tina pe ochii mintii,
uitarea s-a intarit in noi ca un zid,
impietrind in noi inimile noastre
si toate impreuna au facut temnita
in care Te tinem bolnav, flamand si fara haina,
asa risipind in desert zilele noastre,
umbriti si dosaditi pana la pamant.

Doamne,
Cel ce vii intre oameni in taina,
ai mila de noi
si pune foc temnitei,
aprinde dragostea in inimile noastre,
arde spinii patimilor noastre
si fa lumina sufletelor noastre.

Doamne,
Cela ce vii in taina intre oameni,
ai mila de noi,
vino si Te salasluieste intru noi,
impreuna cu Tatal si cu Duhul Tau cel Sfant.
Caci Duhul Sfant
se roaga pentru noi cu suspine negraite,
cand graiul si mintea raman neputincioase.

Doamne,
Cel ce vii in taina,
ai mila de noi,
caci nu ne dam seama cat suntem de nedesavarsiti
si cat esti de aproape de sufletele noastre
si cat ne departam noi prin pacatele noastre.

Ci
lumineaza lumina Ta peste noi,
ca sa vedem lumina prin ochii Tai,
sa traim in veci prin viata Ta.

Lumina si Bucuria noastra, slava Tie!
Amin.

Text preluat de aici

Revolta unei maimute

2008-12-13T10:03:00.002+02:00

Odata, o maimuta din neamul anecdotic,
Venind la sfat pe-o creanga de arbore exotic,
A zis:"Atentiune! Sunt foarte afectata!
Ca circula prin lume-o vorba, deloc adevarata,
Ca omul ar descinde din buna noastra rasa.
Si insasi ideea aceasta-mi pare odioasa!
Ati pomenit vreodata divorturi printre noi?
Copii lasati pe drumuri sau strigat de razboi?
Cine-a vazut in hoarda la noi bolnavi mintali,
Drogati, lacomi de carnuri sau homosexuali,
Escroci, banditi, gherile sau vreo tutungerie?
In neamul nostru nobil nu vezi asa prostie!
Noi n-avem mafii crude in stirpea noastra aleasa,
Nici teroristi, nici dogme, nici luptele de clasa.
Cat am batut eu jungla...Scuzati, n-am observat,
In obstea maimuteasca vreun cocotier privat,
Nici garduri si nici paznici, nici pui murind de foame
Sau omorati in taina de asa zise mame.
Nu veti vedea vreodata cat soarele si luna
o minte de maimuta dospind in ea minciuna.
Ciar dac-as fi silita de vreun laborator,
N-as deveni turnator si nici informator.
Si iata, inc-un lucru din lumea mea de jos:
La noi nu se intampla razboi religios,
Nici sfinte inchizitii, nici libertati in lanturi,
Nici chefuri dupa care sa ne culcam in santuri,
Nici ordine mondiala, nici nationalism,
si nici vreo indoiala ce-aduce ateism.
E-adevarat ca omul a coborat la noi,
Dar nu, fiti rezonabili,
N-A COBORAT DIN NOI!

(Revista "Apa Vie", februarie 2007)

Ioana

Miercurea fara cuvinte

2008-12-10T10:34:00.005+02:00

In asteptarea zapezii...

In asteptarea Craciunului...colinde (2)

2008-12-05T18:54:00.005+02:00

Din acelasi ciclu, astazi va invit sa ascultati un colind arab sau, cum mai aparea denumit la sursa, un imn bizantin al nasterii lui Iisus.

Ioana

In asteptarea Craciunului...colinde (1)

2008-11-26T19:18:00.006+02:00

Imi plac sărbătorile de iarna. Desigur îmi plăceau mai mult cum erau pe vremea când eram copil. Pe atunci aveau alt farmec, poate şi din cauză că eram lipsită de grijile zilnice ale adultilor sau poate că si lumea în care trăiam era altfel (mă refer la perioada înainte de 1989).

Anul acesta vor avea din nou un farmec special pentru familia noastră, pentru că vom sărbători primul Crăciun în calitate de părinţi. Desigur, pruncul nostru este prea mic pentru a înţelege semnificaţia sărbătorilor, însă pentru noi va fi prima dată când vom simţi cu adevărat, şi din prisma propriei experienţe, ce înseamnă miracolul “Naşterii”

Mai sunt câteva zile până la sărbătorirea Naşterii Domnului aşa că iniţiez o incursiune muzicală, prin intermediul colindelor, pentru a intra în atmosfera sărbătorilor de iarnă. Astăzi vă propun un vechi colind celtic din sec. XVI.

Domnul sa va binecuvinteze!
Ioana

Miercurea fara cuvinte

2008-11-26T17:44:00.006+02:00

Ma alatur si eu initiativei Irinei (www.dulcecasa.blogspot.com) si postez o fotografie cu Biserica "Sf. Nicolae Domnesc" din Iasi (aici ne-am cununat).

Relaxare

2008-11-18T14:44:00.002+02:00

Astazi sunt intr-o dispozitie romantica si va invit sa ascultati o melodie care imi place foarte mult. Auditie placuta!!!

Despre rugaciune

2008-11-02T01:13:00.004+02:00

In ziarul "Lumina" am gasit un interviu interesant cu părintele Petroniu Tănase, stareţul schitului românesc Prodromu din Muntele Athos. Din el am spicuit un fragment dar va invit sa-l cititi integral.
http://www.ziarullumina.ro/articole;719;1;16066;0;Rugaciunea-calugarului-rugaciunea-mireanului.html

Rugăciunea - „convorbire între două persoane prezente una alteia“
"După cum spun Sfinţii Părinţi, rugăciunea este înălţarea minţii spre Dumnezeu sau, cum afirmă Sfântul Ioan Damaschin, convorbirea omului cu Dumnezeu. Analizând în modul cel mai simplu această definiţie a rugăciunii, ne putem întreba ce înseamnă dialogul dintre noi şi Dumnezeu? Este o convorbire între două persoane. Rugăciunea pe care o facem noi presupune această prezenţă. Toate rugăciunile noastre sunt făcute la persoana a doua singular: „Împărate Ceresc, Care pretutindeni eşti….Vino şi Te sălăşluieşte întru noi“. Deci ne adresăm unei persoane care este de faţă. „Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-Se numele Tău... La fel şi Născătoarei de Dumnezeu: „Bucură-te cea plină de har, Marie…“. Nu zicem: „Să se bucure Fecioara“. Sau sfinţilor: „Cuvioase părinte, roagă-te pentru noi“. Adresanţii acestor rugăciuni sunt persoane prezente nouă, chiar dacă în chip nevăzut. Aşadar, toate rugăciunile pe care le rostim sunt întemeiate pe convingerea că nu sunt adresate unor persoane absente, ci unora care ne aud, fiind de faţă, deşi noi în rugăciune nu vedem cu ochii trupului prezenţa lor, care este una duhovnicească.
În cazul acestui dialog în care o persoană este prezentă alteia, este obligatoriu ca omul să fie atent la persoana căreia i se adresează. Atunci când vorbeşti cu cineva, eşti atent la ceea ce spune el şi răspunzi la mesajul pe care interlocutorul ţi-l transmite. Nu te gândeşti la altceva, nu te uiţi în altă parte. Aşa trebuie sa fie şi simţirea, starea sufletească a celui ce se roagă. Când te interesează un lucru la cineva, când îl rogi pentru ceva, când îi ceri ceva sau îi povesteşti un anumit lucru, tu ai o stare sufletească deosebită, care se transmite şi interlocutorului. Cu atât mai mult în cazul rugăciunii, care nu reprezintă dialogul cu un om oarecare, ci cu Dumnezeu, cu sfinţii Lui, cu Maica Domnului.
Toţi Sfinţii Părinţi ne îndrumă în această privinţă: „Bagă de seamă când vorbeşti cu Dumnezeu, să fii cu sentimentul că te afli în faţa Lui“.
Cu atât mai mult atunci când te afli în faţa Împăratului Ceresc, a lui Dumnezeu sau a sfinţilor nu poţi sta nepăsător, nesimţitor. Ceea ce îi spui lui Dumnezeu trebuie să treacă mai înainte prin mintea şi sufletul tău. O rugăciune, ca să fie bine primită, trebuie făcută cu înţelegere şi cu simţire. Altfel, o rugăciune spusă numai cu buzele nu este rugăciune, ci păcat. Sfântul Simeon Noul Teolog vorbeşte despre acest lucru când spune: „Este un mare păcat să te rogi lui Dumnezeu cu nesimţire“. Aceasta este o batjocură. Mai bine să nu te rogi deloc. Dacă nu te rogi, eşti vinovat că nu ţi-ai împlinit rugăciunea faţă de Dumnezeu, dar dacă faci rugăciunea ta cu nesimţire, cu nepăsare, eşti vinovat de nesocotirea lui Dumnezeu. Pentru obrăznicia de a spune vorbe neînţelese, zise cu nepăsare, Dumnezeu te va pedepsi."

Dumnezeu sa va binecuvinteze!

TOXAPEL

2008-10-28T16:40:00.004+02:00

Tot colindând pe net am descoperit că există în România un telefon de urgenţă la care poţi să apelezi pentru a primi informaţii asupra modului în care trebuie acordat primul ajutor copilului care se intoxică cu o substanţă periculoasă. Mi s-a părut foarte util (sper să nu avem nevoie niciodată!) şi vă împărtăşesc şi vouă informaţiile.

Ce este TOXAPEL ?
TOXAPEL este un serviciu telefonic de urgenta realizat in 1999 de departamentul de toxicologie al Spitalului Clinic de Urgenta pentru Copii Grigore Alexandrescu Bucuresti si este destinat informarii populatiei asupra modului in care trebuie acordat primul ajutor unui copil intoxicat pana la sosirea salvarii sau pana la prezentarea la spital.TOXAPEL functioneaza 24 de ore din 24 si acopera intreg teritoriul tarii, putand fi apelat de la orice telefon fix, public sau mobil.Baza de date contine aproximativ 5000 de inregistrari, fiind incluse toate substantele medicamentoase inregistrate in Romania precum si alte substante cu potential toxic utilizate in industrie si in gospodarie. Fiecarui toxic ii este asociat un protocol de acordare a primului ajutor.

Cine are nevoie de TOXAPEL ?
Toti parintii, bunicii, toti adultii ce au in apropiere un copil care s-a intoxicat cu un medicament, o substanta chimica, a ingerat soda caustica, acizi etc.NU UITATI ! Prima jumatate de ora este esentiala in cazul celor mai multe intoxicatii. Tratamentul pe care vi-l vor indica specialistii nostri va determina o insanatosire mult mai rapida decat un tratament efectuat dupa doua ore de catre un medic.

Ce trebuie sa stim cand apelam la serviciul TOXAPEL
Esential este numele cat mai exact al toxicului.Mai sunt necesare :
- Numele si adresa copilului
- Varsta
- Telefonul de la care sunati
- Numele celui care suna
- Ora probabila la care s-a intoxicat copilul
- Cantitatea de substanta
Chiar daca nu detineti toate aceste date, nu ezitati sa ne contactati !Serviciul poate fi consultat pentru relatii suplimentare si de colegii nostri medici de familie si medici primire urgente.

La ce numere puteti suna si cat costa
Numerele la care specialistii serviciului TOXAPEL va stau la dispozitie 24 de ore din 24 sunt :

(021) 210.61.83(021) 210.62.82

Cele doua numere suna in acelasi loc. Sunt numere cu tarif normal RomTelecom.

http://www.sccc-ga.ro/old/toxapel.html

Mesajul Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe, Fanar, 12 Octombrie 2008

2008-10-22T23:12:00.001+03:00

Vă invit să citiţi mesajul liderilor ortodocşi întruniţi la Fanar, la invitaţia Patriarhului Ecumenic Bartolomeu, cu ocazia proclamării acestui an ca an al Sfântului Pavel, Apostolul Neamurilor.

http://www.basilica.ro/ro/stiri/mesajul_intaistatatorilor_bisericilor_ortodoxe_fanar_12_octombrie_2008.html

Salonul de infrumusetare al lui Dumnezeu

2008-10-21T00:01:00.000+03:00

Fă-ti o programare la salonul de înfrumuseţare al lui Dumnezeu pentru o refacere completă. Poţi avea…

O FAŢĂ făcută să strălucească cu înţelepciune (Eclesiastul 8:1).
BUZELE frumoase vorbind nici un cuvânt înşelător (1 Petru 3:10).
OCHII împodobiţi cu milă pentru cei nevoiaşi (1 Petru 3:8; Matei 25:31).
VOCEA îmbunătăţită de vorbirea pură (I Tesaloniceni 2:4).
MÂINILE oferite în faptele iubirii (Pildele lui Solomon 31:20).
PICIORELE frumoase purtând “pacea Evangheliei” (Romani 10:15).
POZIŢIA dreaptă (Pildele lui Solomon 14:2).
UMBLAREA îmbunătăţită de credinţă şi ascultare (2 Corinteni 5:7 şi Luca 1:16).
IMBRĂCĂMINTE nouă şi potrivită (Efeseni 4:22-23; Coloseni 3:8-15).
PODOABA cu cele mai frumoase podoabe – “ascuns al inimii, în curăţia nepieritoare a unui duh blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu” (1 Petru 3:4).
Adaptată după W.T. Hamilton.

Fiti binecuvântaţi!

Cele sapte minuni ale lumii

2008-10-19T17:53:00.001+03:00

Un grup de studenţi au fost rugaţi să numească cele şapte minuni ale lumii, după părerea lor. Deşi a existat puţină dezbatere, lista următoare a primit cele mai multe voturi:
1) Piramidele din Egipt
2) Taj Mahal
3) Marele Canion
4) Canalul din Panama
5) Clădirea Empire State
6) Basilica Sfântul Petru
7) Marele Zid din China

Pe când colecta voturile, profesoara şi-a dat seama că o studentă nu i-a dat foaia. A întrebat-o pe fată dacă îi venea greu să facă lista. Fata a dat răspunsul: “Da, puţin. Nu mă pot hotărî, căci sunt atât de multe.” Profesoara a spus: “Bine, spune-ne ce ai şi poate te putem ajuta.” Fata a şovăit puţin apoi a citit: “Eu cred că cele şapte minuni ale lumii sunt:
1) Să văd.
2) Să gust.
3) Să ating.
4) Să aud.
Ea a şovăit o clipă, apoi a adăugat:
5) Să pipăi.
6) Să râd.
7) Şi să iubesc.”

Acele lucruri pe care le omitem sau le considerăm simple şi “obişnuite” sunt minunate. Să servească aceasta ca un exemplu, că cele mai scumpe lucruri în viaţă nu pot fi cumpărate, nici făcute de om; Dumnezeu ni le-a dat (Iacov 1:17)

Domnul sa va binecuvinteze!

Sfaturi pentru depasirea crizei financiare

2008-10-12T00:08:00.005+03:00

In ultimul timp suntem bombardati de informatii din ce in ce mai ingrijoratoare privind criza financiara mondiala. Oamenii isi pierd casele, se sinucid intrucat nu-si mai pot plati ratele la banca, companii de asigurari ce pareau foarte solide se declara falimentare, iar previziunile analistilor financiari sunt pesimiste.

In acest context mi-am adus aminte ca in urma cu ceva ani am citit o carte care se intitula "Banii - mod de administrare" scrisa de Larry Burkett. In aceasta carte autorul studia, din perspectiva crestina, problema banilor si a administrarii acestora si evidentia faptul ca felul în care folosim resursele materiale este un test care va pune în evidenţă adevăratele noastre priorităţi. Bogăţia nu este nici morală, nici imorală. Dumnezeu condamnă lăcomia şi întrebuinţarea greşită a bogăţiilor, nu bogăţia în sine.

Creştinii trebuie să înveţe să recunoască pericolul reprezentat de încurcăturile financiare şi de sclavia financiară. Totul porneşte de la atitudinea noastră atât faţă de lipsa banilor , cât şi faţă de surplusul acestora.
"Două lucruri îţi cer; nu mi le opri înainte de moarte! Depărtează de la mine neadevărul şi cuvântul mincinos; nu-mi da nici sărăcie, nici bogăţie; dă-mi pâinea care-mi trebuie. Ca nu cumva, în belşug să mă lepăd de Tine, şi să zic : “Cine este Domnul?”Sau ca nu cumva în sărăcie, să fur, şi să iau în deşert Numele Dumnezeului meu." (Proverbe 30:7-9)
"Bogatul stăpâneşte peste cei săraci, şi cel ce ia cu împrumut, este robul celui ce-i dă cu împrumut." (Proverbe 22:7)

In aceeasi carte autorul, raportandu-se la invatatura Sfintei Scripturi, evidentiaza simptomele sclaviei financiare:
1. Facturi restante (Proverbe 3:27-28)
2. Grijile generate de investiţii (Matei 6:24 ; Luca 9:25)
3. Dorinţa de îmbogăţire rapidă (Proverbe 28:20 ; 28:22)
4. Lenea (Proverbe 21:25-26 ; 2 Tesaloniceni 3:10)
5. Înşelăciunea (Proverbe 19:1 ; 101:7)
6. Lăcomia (Psalm 10:3 ; Luca 12:15)
7. Invidia (Efeseni 5:5 ; 1 Corinteni 5:11)
8. Nevoile neîmplinite ale familiei (1 Timotei 5:8)
9. Program supraîncărcat (Psalm 127:2)
10. Îngăduinţa faţă de sine (Luca 8:14)
11. Complexul de superioritate (Ezechiel 7:19)
12. Resentimentele (Psalm 73:2-3)

Apoi recomanda si niste pasi de urmat pentru eliberarea din robia banilor:

Pasul 1 – Daţi-I lui Dumnezeu drepturile de proprietar (Proverbe 8:18; 13:9)
Pasul 2 – Achitarea datoriilor
Modalităţi de achitare a datoriilor:
- încetaţi să cheltuiţi peste măsură.
- Începeţi să plătiţi ceea ce datoraţi.
- Nu mai faceţi împrumuturi.
"Mai bine puţin , cu frică de Domnul , decât o mare bogăţie , cu tulburare! "(Proverbe 15:16)
Soluţia pentru evitarea datoriilor sunt economiile.
"Comori de preţ şi untdelemn sunt în locuinţa celui înţelept, dar omul fără minte le risipeşte." (Proverbe 21:20)
Pasul 3 – Acceptaţi resursele pe care vi le oferă Dumnezeu (Matei 6:31)
Pasul 4 – Nu luaţi decizii pripite (Proverbe 21:5)
Pasul 5 – Munciţi cu sârguinţă (1Petru 4:11)
Pasul 6 – Confesiune – îndreptare (Matei 5:23-24)
Pasul 7 – Mulţumirea (Filipeni 4:11-12; 1Timotei 6:7-8)
Pasul 8 – Cumpătare (Proverbe 23:4-5; 12:11)
Pasul 9 – Renunţarea (Eclesiastul 2:10-11; Romani 12:16 ; 2 Corinteni 8:14)

In concluzie autorul sustine ca pentru a reusi sa administram intelept resursele oferite de Dumnezeu trebuie sa aplicam intelepciunea Lui:
1) evitaţi speculaţiile pripite sau necurate(Proverbe 23:4-5)
2) nu vă atingeţi de banii pentru cheltuielile curente (Luca 14:28)
3) nu faceţi datorii pentru lucrarea lui Dumnezeu (Psalm 34:9)
4) mai bine dăruiţi pentru acoperirea nevoilor altora, decât să împrumutaţi bani (2 Corinteni 9:13)
5) nu vă faceţi garantul nimănui (Proverbe 6:1, 3 ; 17:18)
6) evaluaţi-vă cheltuielile pe scala necesităţi – nevoi – dorinţe (1 Timotei 6:8)
7) nu vă pripiţi atunci când trebuie să luaţi decizii financiare (2 Petru 1:5-6)
8) acceptaţi şi “nu-urile”, nu numai “da-urile” lui Dumnezeu (Filipeni 4:12-13).
9) nu cumpăraţi dacă nu sunteţi cu sufletul împăcat (Proverbe 10:22 ; Psalm 37:7).
10) soţii şi soţiile trebuie să fie de acord (Geneza 2:22, 24 ; Eclesiastul 4:9-10).
11) Cunoaşteţi-vă mai bine.

LA DEBUT

2008-09-30T23:41:00.003+03:00

Mi-am creat acest cont in urma cu trei luni, insa grijile zilnice, un copil de 8 luni si delasarea m-au impiedicat sa ma lansez in aceasta "aventura" a jurnalului online. In sfarsit mi-am facut curaj si, fara a avea o schita sau un plan bine inchegat, voi incepe prin a publica o poveste care-mi place foarte mult. Sper sa va placa si voua celor care-mi veti vizita "casuta".

Cam atat pentru inceput.Fiti binecuvantati!