Algocalminul ucide?

Sursa Hotnews



Panaceul unei tari cu dureri de cap, Algocalminul, este interzis in majoritatea statelor lumii, din Suedia pina in Ghana, pe motiv ca provoaca scaderea numarului de granulocite din singe, ducind la afectiuni letale.

Dupa disparitia streptomicinei, care cauzeaza surzenia, si dupa piramidon, a carui fabricare a fost interzisa in urma unor studii care relevau faptul ca poate fi cancerigen, a venit rindul Algocalminului sa raspunda intrebarii: ne trateaza sau ne omoara?

Moartea la indemina tuturor

Un studiu de specialitate realizat de prof. univ. dr. Ostin C. Mungiu, de la Universitatea de Medicina si Farmacie din Iasi, presedinte al Asociatiei Romane pentru Studiul Durerii, publicat in British Medical Journal, releva faptul ca o serie de derivate pirazolonice, printre care si banalul Algocalmin, fac mai mult rau decit bine, intrucit provoaca o scadere a granulocitelor din singe, fapt ce duce la agranulocitoza, o boala letala care debuteaza ca o infectie supraacuta. Potrivit profesorului Mungiu, o somitate recunoscuta in domeniul analgezicelor, occidentalii vorbesc despre derivatele pirazolonice la timpul trecut, in multe tari fiind interzise.

Pe lista analgezicelor considerate nocive de occidentali, dar care se folosesc frecvent in Romania, se regasesc Algocalminul (Metamizol), Dipyrone, Novalgin etc., medicamente care au la baza substanta denumita noramidopirina metansulfonat, si Fenilbutazona, Butazolidine, Rheopirin R, Reumopiryrine etc ., care au la baza fenilbutazona.

In plus, pe piata romaneasca se gasesc si combinatii ce contin Metamizol - Piafen, Scobutil Compus - sau aminofenazona - Aminofenazona L, Lizadon.

Tratarea durerilor, distrugerea singelui

Metamizolul (numele universal al Agocalminului), a fost lansat pe piata in Germania anului 1921. Un an mai tirziu aparea "o boala fatala care debuta ca o infectie supraacuta si se insotea de disparitia granulocitelor din singe - agranulocitoza", explica profesorul Mungiu.

Dupa decenii de cercetare, sustine profesorul Mungiu in lucrarea "Apusul pirazolonelor", folosirea Metamizolului a fost asociata cu reactii adverse fatale, in special agranulocitoza. Aceste raportari au alertat lumea stiintifica si au inceput sa se realizeze studii care, in 1986, au dus la confirmarea existentei unor relatii cauzale intre Metamizol si agranulocitoza.

Studii extensive, efectuate experimental si clinic, tind sa arate existenta unui mecanism imun in producerea acestui dramatic efect advers. Astfel, produse folosite pe scara larga in tratarea diverselor dureri pot provoca disparitia granulocitelor din singe si, implicit, moartea.

Algocalminul in ilegalitate

Pentru a indeparta Metamizolul (comercializat la noi sub numele de Algocalmin) deoarece facea mai mult rau decit bine, in 1977, S.U.A. interzic cu desavirsire fabricarea lui, indiferent de numele sau comercial, in urma unei recomandari facute, inca din 1973, de Asociatia Medicala Americana.

Tot din 1973 dateaza si decizia statului sudez de interzicere a Metamizolului, care, insa, in urma unei contraofensive a producatorilor de medicamente care au prezentat unele rapoarte favorabile, cedeaza si reintroduce produsul pe piata in 1995.

Aparitia unor noi cazuri de agranulocitoza in urma utilizarii timp de sase-sapte zile a Metamizolului, conduce la interzicerea produsului din nou, in 1999.

Din 1979, Danemarca interzice utilizarea Metamizolului; la fel se intimpla in Israel, unde, din 1995, produsul se foloseste doar in spitale, sub supraveghere medicala.

Pastila cu cap de mort

Belgia a reglementat, din 1987, folosirea Metamizolului numai dupa prescriptie medicala si a impus pastrarea sa la sectiunea otravuri, cu obligatia aplicarii pe flacon a etichetei "cap de mort". De asemenea, s-a interzis prescrierea de mai mult de cinci ori a produsului intr-o perioada de sase luni;

Germania, prin hotariri emise in 1987, a restrictionat utilizarea preparatelor continind Metamizol, retragind de pe piata combinatiile ce contineau aceasta substanta;

Spania a retras, de asemenea, combinatiile de Metamizol, cu exceptia celor spasmolitice (1989), pastrind produsul numai pentru tratarea durerilor post-traumatice, postoperatorii si febrei care nu raspunde la alte analgezice-antipiretice;

In Olanda, producatorii au luat, in 1990, hotarirea comuna de a retrage de pe piata produsele ce contineau Metamizol in diverse combinatii;

Au mai procedat la fel Grecia, Irlanda, Pakistanul, Ghana, Arabia Saudita, Kuweit s.a.

"Cel mai mare pericol il reprezinta automedicatia"

In fapt, cel mai mare pericol al utilizarii noramidopirinei metasulfonat este generat de usurinta cu care orice individ poate procura Algocalmin, in conditiile in care medicamentul se poate elibera fara nici un fel de prescriptie medicala. Automedicatia nu poate fi controlata, existind persoane care utilizeaza comprimate sau fiole (pe care le inghit) de citeva ori pe saptamina.

In acest fel nu exista nici un control asupra consumului de Algocalmin in diverse medii, riscul agranulocitozei neputind fi evitat. Ostin C. Mungiu considera ca in Romania ar trebui sa se procedeze de urgenta la luarea unor masuri, cum ar fi: intr-o prima faza, prescrierea sa se faca numai pe reteta medicala si numai in situatia in care nu exista alternativa terapeutica; medicii sa fie avizati ca, in situatia in care se impune utilizarea Metamizolului, produsul sa nu fie prescris mai des de cinci ori pe semestru (modelul belgian); sa se initieze studii farmaco-epidemiologice serioase, care sa urmareasca incidenta efectelor adverse ale metamizolului si in Romania. (Emanuel CIOCU, Ciprian RUS)

Vocea specialistului: "Algocalminul afecteaza singele". "Profesorul Mungiu este cel mai mare specialist in analgeziologie si intr-adevar s-a constatat ca algocalminul poate conduce la scaderea numarul leucocitelor din singe. Insa nu exista medicament lipsit de contraindicatii. Penicilina omoara multi oamenii predispusi la alergii, insa nu a fost interzisa.

Este riscant sa facem afirmatii transante. In tarile unde se investigheaza aceste aspecte se vad mai usor efectele pe care le provoaca consumul acestui tip de medicamente, in Bulgaria, de exemplu, s-au inregistrat efecte adverse la 4% dintre subiectii care au folosit metamizolul". (Prof. univ. dr. Vlaicu Sandor, Universitatea de Medicina si Farmacie "Iuliu Hatieganu" Cluj-Napoca, membru in Agentia Nationala a Medicamentului)

"Aceasta este o problema de cercetare de domeniul farmacologiei, farmacistii ca atare sint doar practicieni, insa, in orice prospect al Algocalminului sint mentionate efecte secundare asupra compozitiei singelui. In timp a fost scos din uz piramidonul care s-a constatat ca poate genera cancerul.

Daca Organizatia Mondiala a Sanatatii va recomanda interzicerea Algocalminului indiferent de denumirea sa comerciala, Romania se va conforma si il va interzice". (Speranta Iacob, presedinte al Colegiului Farmacistilor Cluj)

Pastilele suferintei

Trei dintre medicamentele pe care orice roman le-a luat macar o data in viata au toate efecte grave:

Piramidonul - duce la aparitia cancerului;

Furazolidonul - duce la aparitia cancerului;

Streptomicina- provoaca surzenia persoanelor care consuma acest medicament sau, in cazul femeilor insarcinate care se trateaza cu asa ceva, a copiilor pe care-i vor naste.

Este copilul nenascut o persoana?

Sursa AICI

Vestea rasuna ca un ecou in creierul meu. Intelegeam ce se intampla, dar parca refuzam sa accept ca este adevarat. Eram insarcinata in trei luni si tocmai aflasem ca am varicela. Privirea doctoritei nu era deloc incurajatoare, dimpotriva, imi inspira ingrijorare si preocupare pentru intorsatura neasteptata a lucrurilor. Mi-a dat de inteles, intr-o maniera destul de subtila, ca imi asum anumite riscuri daca aleg sa pastrez sarcina. Pentru prima data in viata, eram confruntata cu o situatie reala in care trebuia sa iau o decizie cu privire la pastrarea sarcinii, si nu cu o simpla alegere ipotetica pro-life sau pro-choice. Auzeam in minte cuvintele lui Francis Schaeffer, conform carora crestinii nu se pot multumi cu simple proclamatii verbale, ci trebuie sa fie oameni care sa demonstreze dragostea intrupata a lui Cristos.

Bineinteles ca, in ciuda tuturor riscurilor care-mi stateau in fata, nu m-am gandit nici o clipa sa inchei acea viata care depindea de mine si care era suficient de constienta cu privire la propria existenta ca sa reactioneze, prin miscarile corpului, la vocea si la atingerea mea. Stiam din inregistrarile de la ecograf, dar si din studiile care se facusera pana atunci, ca inca de la cateva saptamani, copilul reactioneaza la comportamentul si la atitudinea mamei. inca un motiv in plus ca sa nu ma ingrijorez, pentru a nu transmite acea stare si copilului.

Sase luni mai tarziu s-a nascut cel de-al doilea copil din familia noastra, la timp si sanatos, fara nici un indiciu ca ar fi fost afectat de boala. Nu am putut decat sa spun, alaturi de apostolul Pavel: „Caci in El traim si ne miscam si suntem...” (Fapte 17:28). Aceasta afirmatie este adevarata atat cu privire la fiintele umane nascute, cat si la cele nenascute.

Vorbeam mai sus despre relatia existenta intre fat si mama lui inca inainte ca acesta sa se nasca. Iata o dovada a existentei unor relatii personale intre cei doi. Copilul nenascut este in parvo o fiinta sau o persoana umana, sustine renumitul teolog scotian Thomas F. Torrance intr-o brosura intitulata „The Nature and Being of the Unborn Child” (Handsel Press, pag. 8), afirmatie pe care vom incerca sa o argumentam in cele ce urmeaza.

O prima observatie interesanta facuta de autor cu privire la conceptul de persoana este ca acesta nu era cunoscut in cultura antica. Termenul a derivat din teologia crestina, mai exact din doctrina Sfintei Treimi potrivit careia Tatal, Fiul si Duhul Sfant sunt de aceeasi fiinta (sau natura), dar trei Persoane distincte. Daca la inceput notiunea de persoana era aplicata strict cu referire la natura trinitara a lui Dumnezeu, ea a ajuns sa fie aplicata si cu privire la fiintele umane. Astfel, relatiile dintre noi constituie ceea ce suntem ca persoane.

“Suntem ceea ce suntem si cine suntem prin relatiile noastre unii cu altii.”
Suntem ceea ce suntem si cine suntem prin relatiile noastre unii cu altii. Autorul ne provoaca in continuare cu urmatoarea intrebare: „De ce nu am privi si fiinta personala a copilului nenascut si relatiile pe care le are cu mama lui in aceeasi maniera dinamica si ontologica specifica relatiilor din cadrul Trinitatii?” (pag. 9).

Voi incerca sa aduc in continuare o serie de argumente de natura filosofica, biologica si teologica in favoarea faptului ca un copil nenascut este o persoana sau, cu alte cuvinte, a faptului ca viata umana incepe odata cu conceptia.

Potrivit acestei pozitii viata umana nu este un proces, ci un eveniment care are loc la conceptie. Fatul este o persoana deoarece are capacitatea de a-si exercita diferite functii: constienta de sine, gandirea, afectivitatea, memoria. Nivelul de functionare a acestor functii nu intra in discutie aici, ci doar simpla lor existenta. Altfel, am putea spune si despre pacientii care se afla in coma sau sunt intr-o stare de senilitate care nu le permite sa fie in intregime constienti cu privire la propria persoana ca sunt mai putin decat persoane umane. in acelasi mod si un copil mic, ale carui functii psihice sunt mai putin dezvoltate decat ale unui adult, nu este din acest motiv considerat sub-uman (James Beck & Bruce Demarest, The Human Person in Theology and Psychology, Kregel, Grand Rapids, Michigan, 2005, pag. 38).

inca de la conceptie, copilul este o mica fiinta umana aflata in crestere, iar constiinta cu privire la propria fiinta nu reprezinta un criteriu pentru a fi considerat persoana. Zigotul si ulterior fatul, care se dezvolta la unsprezece sau douasprezece saptamani, are structura esentiala a unei persoane umane – o structura care se dezvolta in timp, sustin in continuare autorii. Cu alte cuvinte, este vorba doar despre diferite etape in dezvoltarea persoanei, existand o continuitate intre perioada dinainte de nastere si cea de dupa.

si Scriptura sustine faptul ca fiinta umana este o persoana inca din momentul conceptiei. in Geneza 25:22 Dumnezeu ii spune Rebecai: „Doua natiuni sunt in pantecul tau...”, sugerand ca are deja un plan cu privire la vietile lor, inca inainte de a se naste. Iov descrie in mod poetic formarea lui in pantecele mamei sale (Iov 10:8-11). Ulterior, David aduce si el propria marturie cu privire la aceasta (Psalmul 139:15-16). Dumnezeu cheama unii oameni la mantuire inca inainte de a se naste, ne spune Isaia in capitolul 49:1. Acelasi lucru il spune Domnul si lui Ieremia (1:5). in Noul Testament, Luca 1:41 vorbeste despre Ioan care a saltat in pantecele mamei sale ca reactie la bucuria ei de-a o vedea pe Maria.

Am lasat in mod intentionat relatarea despre nasterea Domnului Isus la urma, pentru ca este de o importanta suprema pentru noi. Deoarece Isus a fost conceput de Duhul Sfant in pantecul fecioarei Maria, crestinii au ajuns sa priveasca fatul nenascut intr-o noua lumina, ca fiind sfintit de Domnul Isus in calitate de persoana embrionica. Natura persoanei nenascute a Domnului Isus nu era cu nimic diferita de natura Persoanei Lui divino-umane, nascute din fecioara Maria, sustine Tom Torrance in aceeasi brosura. Mai mult decat atat, spune autorul, prin faptul ca a devenit o fiinta umana pentru noi, el a devenit de asemenea un embrion de dragul tuturor embrionilor si al intelegerii noastre crestine cu privire la fiinta, natura si statutul copilului nenascut in ochii lui Dumnezeu.

“A nu acorda atentia cuvenita unui copil nenascut inseamna a nu acorda atentia cuvenita insusi lui Isus”
A nu acorda atentia cuvenita unui copil nenascut inseamna a nu acorda atentia cuvenita insusi lui Isus, ca Domn si Mantuitor al nostru sau a nu aprecia relatia Lui, in calitate de Creator intrupat, cu orice fiinta umana (pag. 6).

intruparea lui Isus este o declaratie dumnezeiasca a faptului ca umanitatea are importanta. „Ceea ce Dumnezeu creeaza, devine si cauta sa rascumpere” nu poate sa nu ne fascineze si sa nu ne capteze atentia, observa Glenn T. Stanton in articolul „The Conservative Humanists” (Christianity Today, aprilie 2006, pag. 43). Daca intruparea a avut intr-adevar loc, inseamna ca Dumnezeu este interesat si acorda importanta fiecarui aspect si colt intunecat al creatiei: „Trupul meu nu era ascuns de Tine cand am fost tesut in chip ciudat, ca in adancimile pamantului. Cand nu eram decat un plod fara chip, ochii Tai ma vedeau si in cartea Ta erau scrise toate zilele care-mi erau randuite...”.

Daca Domnul Isus este intr-adevar Cuvantul Creator al lui Dumnezeu, prin care am venit cu totii in fiinta si daca este intr-adevar sursa de informatie care guverneaza conceptia si formarea fiecarei fiinte umane in pantecele mamei sale, atunci nu putem decat sa ajungem la concluzia ca a ucide un copil nenascut reprezinta un pacat impotriva Domnului Isus insusi.
James Beck si Bruce Demarest (The Human Person in Theology and Phychology, pag. 45) afirma ca, pentru a putea considera avortul un act criminal, trebuie indeplinite patru criterii:

Trebuie sa fie ucisa o persoana.
Persoana trebuie sa fie ucisa in mod intentionat.
Victima trebuie sa fie nevinovata.
Motivul acestui act trebuie sa fie unul ilicit sau pacatos.
Avortul, asa cum este el practicat in prezent, indeplineste toate cele patru criterii. in opinia celor mai multi crestini si a autorilor de fata, avortul poate avea loc in anumite conditii critice, cum ar fi, de pilda, situatia in care este pusa in pericol viata mamei si se alege a se pastra viata care mai poate fi salvata.

in final, am putea formula cateva concluzii cu privire la aspectele discutate mai sus:

Scriptura ne invata foarte clar ca Dumnezeu supravegheaza cu intelepciune si cu dragoste formarea fiecarei vieti omenesti. Daca ne vom indrepta toata atentia doar inspre dovezile de natura biologica, vom pierde din vedere faptul ca insusi Dumnezeu se implica in mod direct in formarea fiecarei persoane, in intreaga ei complexitate.
Viata incepe odata cu conceptia si este un eveniment, nu un proces.
Avortul constituie actiunea culpabila din punct de vedere moral de distrugere a unei vieti omenesti nevinovate.
Viata este un continuum de la existenta prenatala la cea postnatala. Chiar daca exista anumite discontinuitati in ce priveste viata unui nou-nascut in comparatie cu cea a unui fat: faptul ca bebelusul respira singur si primeste hrana pe gura, continuitatile sunt mult mai multe: bataile inimii, dezvoltarea continua a organelor interne, maturizarea sistemului neurologic si nu in ultimul rand formarea personalitatii.
Ligia Manastireanu

DE LA MOARTE LA VIAŢĂ PRIN HRISTOS, CEL MORT ŞI ÎNVIAT! Pastorală de Învierea Domnului a IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei

† TEOFAN PRIN HARUL LUI DUMNEZEU ARHIEPISCOP AL IAŞILOR ŞI MITROPOLIT AL MOLDOVEI ŞI BUCOVINEI

Iubiţi fii şi fiice ai Bisericii lui Hristos din Moldova, HRISTOS A ÎNVIAT!

Cu bucurie sfântă, vin în faţa inimii şi minţii dumneavoastră şi aduc, prin glasul Bisericii, vestea cea bună a biruinţei vieţii asupra morţii, a biruinţei luminii asupra întunericului.
Suntem în miez de noapte în faţa sfintelor biserici purtând în mâini lumânări aprinse ce răspândesc lumină pe chipurile noastre şi în jurul nostru. Noaptea este adâncă, întunericul este dens, dar lumânarea pe care o purtăm are puterea să străbată bezna din jur, să micşoreze sau chiar să îndepărteze întunericul nopţii. Acesta este şi sensul Sfintelor Paşti: Învierea Domnului Hristos din morţi este lumina care pătrunde până în locurile cele mai întunecate ale fiinţei umane, redându-i acesteia puterea renaşterii de la moarte la viaţă. Hristos Cel înviat coboară până la cele mai de jos ale iadului din sufletul omenesc şi alungă de aici moartea, întunericul păcatului şi bezna deznădejdii. „Pogorâtu-Te-ai în cele mai de jos ale pământului şi ai sfărâmat încuietorile cele veşnice, care ţineau pe cei legaţi, Hristoase”1, spune cântarea Bisericii din noaptea de Paşti. Pogorându-Se până la iadul care domină sufletele multor pământeni, Hristos aduce acestora vestea cea mare a depăşirii stării de iad în care ei se află: „Îndrăzniţi, spune Hristos, acum am biruit! Eu sunt Învierea, Eu pe voi vă voi ridica, sfărâmând porţile morţii”2.
Dreptslăvitori creştini,
Viaţa noastră, viaţa lumii, viaţa umană în general este o tensiune continuă între lumină şi întuneric, între viaţă şi moarte, între frumuseţe şi „urâciunea pustiirii”3, între adevăr şi minciună. Existenţa umană este precum această clipă: pe de o parte, un ocean de întuneric, pe de altă parte, lumina Învierii pe care o purtăm în mâini şi, nădăjduiesc, în suflete.
Da, există multă lumină şi viaţă autentică în lume. Oriunde întâlneşti o mamă cu pruncul în pântece sau un tată cu fiul său în braţe, acolo este un izvor nesecat de lumină şi de viaţă. Clipa în care cineva zâmbeşte sincer, vorbeşte fără vicleşug, oferă cuiva o floare sau o pâine este o clipă de lumină, o clipă de viaţă în adevăratul sens al cuvântului. Omul aflat în stare de rugăciune, omul care are puterea îngenuncherii la spovedanie, omul care descoperă drumul către Sfântul Potir, omul care îl iubeşte pe duşmanul său, omul care este cuprins de adevărul că fără de Hristos nu poate face nimic bun şi frumos, un astfel de om este cascadă de lumină şi viaţă revărsată peste lume.
În acelaşi timp, în lume există mult întuneric şi din ce în ce mai multă moarte. Da, moartea pune stăpânire pe tot mai multe suflete care, deşi pretind că sunt vii, în realitate sunt dominate întru totul de moarte4. Atât sufletul uman văzut ca persoană aparte, cât şi tendinţele generale ale societăţii actuale arată, la o analiză onestă, că spiritul morţii pătrunde tot mai adânc şi cucereşte tot mai multă lume.
Cultura morţii, propagată prin toate mijloacele, cuprinde în capcana ei, în mreaja cântecelor ei înşelătoare de sirenă, tot mai adânc şi tot mai multe suflete. Cuvintele Scripturii se adeveresc a fi actuale mai mult ca oricând. „În noi lucrează moartea.”5 „Moartea intră pe ferestrele noastre şi dă năvală în casele noastre, ca să piardă pe copiii din uliţă şi pe tinerii din pieţe.”6 Există, parcă, o căutare continuă a unui duh de moarte fără de care unii nu mai pot concepe viaţa. „[Ei] aşteaptă moartea […], spune dreptul Iov, şi scormonesc după ea mai mult ca după o comoară.”7 Iar înţeleptul Solomon afirmă: „Cei necredincioşi îşi atrag moartea cu mâinile şi cu glasul, se uită la ea ca la o prietenă, sunt pătimaşi după ea şi au făcut legătură cu ea şi cu adevărat vrednici sunt să fie ai ei”8.
De ce, oare, atâta moarte, stăpână asupra atâtor suflete care au sentimentul a fi vii? Forţa păcatului din noi şi strădania celor care îndepărtează societatea umană tot mai mult de cuvântul lui Hristos şi de Evanghelie poartă răspunderea răspândirii morţii în lume.
„Plata păcatului este moartea.”9 „Cel ce păcătuieşte [...] îşi păgubeşte viaţa lui.”10 Drept urmare, Scriptura continuă a grăi: „Nu vă grăbiţi moartea prin rătăcirile vieţii voastre şi nu vă atrageţi pieirea prin fapta mâinilor voastre”11. Viaţa în păcat duce la pierderea „frumuseţii minţii”12, cum zice cântarea Bisericii. „Întunecatu-mi-am frumuseţea sufletului cu plăcerile patimilor şi cu totul toată mintea ţărână mi-am făcut-o [...] Iar acum zac gol.”13
Gol este omul pe dinăuntru din cauza păcatului. Uscăciunea sufletului, pierderea sensului existenţei, confuzia minţii, lipsa oricărui reper de stabilitate şi continuitate îl conduc pe om într-o stare de amorţeală, de indiferenţă, de derută şi, în cele din urmă, de deznădejde.
Toate acestea se cuprind în cuvântul „moarte”, moarte cauzată de păcat şi de atitudinea celor care, în diferite forme, luptă împotriva vieţii.
O adevărată cultură a morţii desfăşurată cu multă tenacitate împotriva vieţii se observă în societatea umană astăzi. Nu războaiele, în sensul clasic al cuvântului, răspândesc moartea astăzi. Flagelul nemilos al avorturilor, care face mai multe victime într-un an decât în toată perioada celui de-al Doilea Război Mondial, este prima şi cea mai violentă manifestare a culturii morţii din societatea modernă. Pornografia, prostituţia, incestul şi păcatele contra firii constituie lovitura de graţie dată familiei, sfinţeniei vieţii şi demnităţii fiinţei umane. Legalizarea acestor practici şi plasarea lor în sfera normalităţii se înscriu într-o concepţie de viaţă totalmente contrară Evangheliei, tradiţiei neamului nostru şi bunului simţ al românului. Dacă la aceasta adăugăm diferitele tendinţe actuale de impunere a unor sisteme tot mai sofisticate de supraveghere a omului, de îngrădire a libertăţii şi intimităţii lui, tabloul culturii morţii se completează spre o nelinişte tot mai adâncă a oamenilor.
Fraţi creştini, surori creştine,
În faţa unei asemenea situaţii în care logica morţii încearcă să înăbuşe cultura vieţii şi a iubirii, Biserica vine cu singurul răspuns posibil, şi anume că „Dumnezeu este viaţă, iar lipsa vieţii (adică a lui Dumnezeu) este moarte”14. Fiind viaţă15 şi izvor al vieţii, Dumnezeu coboară pe pământ, ia trup din pântecele Fecioarei, „gustă moartea pentru fiecare om”16 pentru ca oamenii „să-L cunoască pe El şi puterea Învierii Lui”17. Prin Învierea lui Hristos, „se deschid intrările vieţii”18 pentru om. Tot pentru om, prin „Înviere, se arată izvorul vieţii celei nestricăcioase”19.
„Pentru tine, zice Sfântul Vasile cel Mare, Dumnezeu este între oameni; pentru tine este împărţirea Duhului; pentru tine este nimicirea morţii; pentru tine este nădejdea învierii; pentru tine sunt poruncile dumnezeieşti care-ţi desăvârşesc viaţa; pentru tine este calea către Dumnezeu.”20
Pentru om sunt toate. Pentru om a coborât Dumnezeu pe pământ. Pentru om, Hristos-Dumnezeu a fost răstignit pe cruce, a murit şi a înviat din morţi. Totul este împlinit pentru om şi pentru viaţa lui.
Da, Dumnezeu împlineşte totul pentru om. El, Dumnezeu, nu încetează a stărui la uşa inimii omului pentru ca omul să nu moară, ci să fie viu. „Eu nu voiesc moartea păcătosului, zice Domnul Dumnezeu; întoarceţi-vă deci şi trăiţi.”21 „Păcătosul să se întoarcă de la calea sa şi să fie viu. Întoarceţi-vă, întoarceţi-vă de la căile voastre cele rele! Pentru ce să muriţi?”22, zice Domnul.
Răspunsul omului la această stăruinţă neobosită a lui Dumnezeu este, în primul rând, recunoaşterea stării de moarte în care se află, recunoaştere manifestată prin rugăciune. „Vezi, Doamne, zice omul prin glasul profetului Ieremia, cât sunt de strâmtorat [...]. Inima mea se zbuciumă în trupul meu, pentru că m-am răzvrătit foarte. Afară sabia seceră pe feciorii mei, iar înăuntru, moartea.”23
Iubiţi fii şi fiice întru Hristos Domnul,
În noaptea Sfintelor Paşti primim vestea cea mare şi bună că Hristos a biruit moartea şi că noi, oamenii, luăm putere din puterea lui Hristos pentru a birui moartea din noi.
Vom pleca spre dimineaţă la casele noastre ducând cu noi lumina Învierii. Este necesar ca această lumină să rămână aprinsă tot timpul în sufletele noastre. Este bine şi este frumos ca din această lumină să se împărtăşească membrii familiei noastre, prietenii noştri, colegii de la locul de muncă, duşmanii noştri dacă se poate. Este, de asemenea, urgent ca din lumina Învierii lui Hristos, din lumina Evangheliei Sale să se inspire cei ce ne guvernează, cei ce aprobă legi pentru ţară, cei ce ne reprezintă în afară. Pentru ca acest lucru să se întâmple, rugăciunea noastră la Sfânta Liturghie sau acasă trebuie să fie mai stăruitoare, postul mai aspru, dragostea mai vie, lucrarea mai concretă şi mai evanghelică. Mai presus de toate, duhul unităţii trebuie să întărească fibrele lăuntrice ale Bisericii şi Neamului. Preoţi şi arhierei, călugări şi credincioşi de parohie, cârmuitori şi popor, toţi suntem chemaţi a rămâne uniţi în adevăr, stă­ruitori în credinţă, vii în iertare, dragoste şi curaj.
Rog pe Hristos Domnul, Cel înviat, să reverse asupra drept­slăvitorilor creştini din Moldova, din ţară şi din întreaga lume harul iubirii Sale celei nemărginite. Din izvorul cel dătător de viaţă şi lumină al Învierii să se împărtăşească tot neamul omenesc! Credinţa în Hristos, nădejdea în ajutorul Său şi dragostea pentru toţi oamenii să ne fie întreitul veşmânt care să ne apere de tot răul!
În duh de rugăciune, pace sufletească şi curaj mântuitor să fim vestitori ai Învierii lui Hristos şi mărturisitori în Biserica Sa cea sfântă!
Cu dragoste sfântă întru Hristos Domnul, vă îmbrăţişez pe fiecare şi pe toţi laolaltă, rugând pe Dumnezeu să vă dăruiască zile senine de Paşti, bucurie sfântă în familie, răbdare în necazuri şi, mai presus de toate, mântuire.
HRISTOS A ÎNVIAT! ADEVĂRAT A ÎNVIAT HRISTOS! Al vostru părinte şi frate către Hristos rugător, † TEOFAN Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei Note bibliografice 1 Cântarea a VI-a, Canonul Învierii, Utrenia Paştilor, „Penticostar”, EIBMBOR, 1999, p. 18. 2 Ibidem, Stihira a VI-a, Vecernia din Marţea Săptămânii Luminate, p. 36. 3 Daniel 9,27. 4 Cf. Apocalipsa 3,1. 5 II Corinteni 4,12. 6 Ieremia 9,21. 7 Iov 3,21. 8 Înţelepciunea lui Solomon 1,16. 9 Romani 6,23. 10 Pilde 8,36. 11 Înţelepciunea lui Solomon 1,12. 12 Cântarea a II-a, Canonul cel Mare al Sf. Andrei Criteanul, „Triod”, EIBMBOR, Bucureşti, 1986, p. 115. 13 Ibidem. 14 Sf. Vasile cel Mare, Omilia a IX-a, VII, în „Omilii şi cuvântări”, EIBMBOR, Bucureşti, 2004, p. 160. 15 „Viu sunt Eu în veac” (Deuteronomul 32,40); „Eu sunt Cel ce sunt” (Ieşirea 3,14); „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa” (Ioan 14,6). 16 Evrei 2,9. 17 Filipeni 3,10. 18 Cântarea I, Canonul Sâmbetei celei mari, „Penticostar”, p. 9. 19 Cântarea VI, Canonul Sâmbetei celei mari, „Penticostar”, p. 10. 20 Sf. Vasile cel Mare, Omilia a III-a, VI, în „Omilii şi cuvântări”, EIBMBOR, Bucureşti, 2004, pp. 48-49. 21 Iezechiel 18,32. 22 Iezechiel 33,11. 23 Plângerile lui Ieremia 1,20.

Sursa MMB

O alta perspectiva asupra religiei si sanatatii

Sursa aici

„Ceea ce este bun din punct de vedere moral in Imparatia lui Dumnezeu, este bun si intr-un sens pragmatic pe pamintul locuit de oameni.”

Phillip Yancey face aceasta afirmatie in articolul sau, „Health and the God Factor” din Christianity Today, nr. 14 (1991). Ceea ce vrea sa spuna prin aceasta este ca legile si regulile date de Dumnezeu nu sunt rupte de realitatea in care traim si nu au menirea de a ne produce frustrare, ci sunt spre binele nostru, strins legate de sanatatea noastra fizica si mintala.

Preocuparea lui Dumnezeu pentru sanatatea noastra reiese din multe texte din Scriptura. El ne prezinta avantajele unei „inimi vesele” (Proverbe 17:22) si ne avertizeaza cu privire la efectele devastatoare ale emotiilor negative, cum ar fi invidia (Proverbe 14:30). Dumnezeu ne da instructiuni foarte clare cu privire la modul in care trebuie sa avem grija de persoanele bolnave (Levitic 13-14). Mai multe decit atit, biserica primeste insarcinarea de a avea grija de cei bolnavi (Iacov 5:14). Ascultarea de Dumnezeu este asociata in general cu viata lunga si sanatate (Deuteronom 6:1-12, Efeseni 6:1-3).

Tot mai multi specialisti in psihologie si psihiatrie descopera acest adevar prin intermediul studiilor asupra relatiei dintre credinta sau practica crestina si sanatatea mintala. Ceea ce au descoperit insa este ca religiozitatea este de asemenea asociata si cu sanatatea fizica. Unul dintre psihiatrii care au coordonat studii in acest sens este David Larson, care face urmatoarea declaratie intr-un jurnal de sanatate:

Spiritualitatea si religia au beneficii importante in ce priveste sanatatea si anumite studii au facut masuratori detaliate cu privire la acest lucru. Intrebarea care se pune astazi nu este daca exista sau nu beneficii, ci cum anume putem obtine acele beneficii. Nu ne mai putem permite sa neglijam aceasta variabila clinica importanta. (Marwick, 1995: „Should physicians prescribe prayer for health? Spiritual aspects of well-being considered.”, in Journal of the American Medical Association, 273, p. 1562)

In urma studiilor, el a ajuns la urmatoarele concluzii:

* Cei care se inchina in mod regulat traiesc mai mult;

* Religiozitatea este asociata cu o rata scazuta a atacurilor de cord, a arteriosclerozei, a presiunii ridicate a singelui si a infarcturilor;

* Oamenii religiosi sunt mai putin predispusi sa abuzeze de alcool sau sa foloseasca droguri. Dimpotriva, 40% dintre alcoolici recunosc faptul ca si-au abandonat credinta crestina in anii adolescentei;

* Credinta crestina ofera o protectie mai mare si impotriva divortului. Cei care merg regulat la biserica sunt mult mai putin expusi acestei tendinte.

* Cei mai linistiti in momentul mortii sunt cei care au un puternic angajament religios si o puternica credinta in viata de dupa moarte.

* Religiozitatea este asociata cu o reducere a anxietatii existentiale si ofera un sentiment al sperantei si al scopului in viata.

* Batrinii cu un puternic angajament religios sunt mai putin predispusi la depresii post-operatorii si au mai putine complicatii. De asemenea, isi revin mai repede in urma fracturilor si fac progrese mai rapide si mai multe decit cei care nu au un angajament religios.

In incheiere, el comenteaza: „A nu merge la biserica sau a merge foarte rar reprezinta un factor de risc al sanatatii foarte ridicat.” (D.B. Larson, „Associations between Dimensions of Religious Commitment and Mental Health”, American Journal of Psychiatry, 149, 1992, citat in Montagu G. Barker, Psychology, Religion and Mental Health, Rutherford House, Edinburgh, 1998, pag. 85)

Acest studiu, precum si altele in acest sens sugereaza ca oamenii care vin dintr-o traditie crestina si care sunt suficient de dedicati credintei lor, participind regulat la inchinare impreuna cu ceilalti credinciosi, au si anumite tendinte in ce priveste stilul de viata. Aceste tendinte se refera la consumul moderat de alcool sau chiar abstinenta totala, evitarea fumatului, precum si a consumului de droguri si fidelitatea in relatia de casatorie. Cercetatorii au ajuns la concluzia ca aceste practici crestine sunt eficiente in protejarea sanatatii fizice si mintale. Cu alte cuvinte, taria (sau seriozitatea) credintei noastre duce la o stare de sanatate a trupului si sufletului.

Putem privi aceste rezultate in doua moduri. Una dintre posibilitati este sa privim aceste studii cu scepticism si indoiala, gindindu-ne la atitia „crestini” care traiesc numai aparent dupa standardele morale ale crestinismului. Cu privire la acestia, studiile arata foarte clar ca practicarea cu masura a religiei este de fapt in detrimentul sanatatii. Mai exact, cu cit este mai slab angajamentul nostru, cu atit vor creste sentimentele de ingrijorare, de anxietate si de vina.

Conform studiilor lui Gordon Allport, un psiholog al anilor ’60, exista doua tipuri de angajament religios. Primul se refera la o religie extrinseca si este echivalentul conformitatii sociale. Mai exact, religia este un mijloc de a obtine ceva (acceptare sau beneficii sociale). Religiozitatea acestor oameni se afla intr-o corelatie negativa cu sanatatea mintala. Din contra, religia intrinseca reprezinta echivalentul angajamentului profund, personal. Pentru aceasta categorie de oameni, credinta este importanta de dragul credintei sau al ascultarii de Dumnezeu si reprezinta un scop in sine. Acestia sunt oamenii care aleg sa respecte principiile stabilite de Dumnezeu din convingere, pentru ca inteleg beneficiile ascultarii.

Un alt mod de a privi aceste rezultate este fiind constienti ca ele nu fac altceva decit sa confirme ceea ce ne-a spus Dumnezeu in Scriptura cu multa vreme in urma: „Nu te socoti singur intelept: teme-te de Domnul si abate-te de la rau. Aceasta va aduce sanatate trupului tau si putere oaselor tale.” (Proverbe 3: 7,8)

Bineinteles, putem sa privim lucrurile in mod diferit in functie de modul in care definim sanatatea mintala. Daca punem un semn de egalitate intre sanatatea mintala si absenta sentimentului de vina si ingrijorare, atunci nu exista nici o corelatie deosebita cu religiozitatea. Daca, pe de alta parte, consideram sanatatea mintala ca fiind sentimentul de a fi in controlul propriei vieti, caracterizate de flexibilitate, deschidere si conformitate cu valorile societatii in care traim, atunci exista o corelatie negativa cu religia. Acest lucru se intimpla deoarece noi, crestinii, credem ca Dumnezeu se afla in controlul vietilor noastre, stim ca suntem pacatosi in fata sfinteniei Sale si ca doar prin harul Sau putem fi iertati. Daca privim sanatatea mintala ca pe absenta simptomelor sau bolilor mintale, atunci exista o puternica corelatie pozitiva cu religiozitatea (Montagu Barker, Psychology, Religion and Mental Health, pag. 84).

Psihologii care se declara impotriva credintei crestine subliniaza de multe ori faptul ca religia duce la un sentiment excesiv de vina. Presupunind ca vina este o emotie negativa si prin urmare opusa sanatatii mintale, ei recomanda evitarea sentimentului de vina. Totusi, psihologii crestini (Narramore, 1985) fac diferenta dintre vina constructiva, care duce la marturisirea pacatelor, si absenta vinei, care duce la distrugerea stimei de sine prin concentrarea excesiva asupra propriei persoane. Un studiu interesant efectuat de Meek, Albright si McMinn (1995: „Religious Orientation, Guilt, Confession and Forgiveness, Journal of Psychology and Theology, 23, pag. 190) a adus dovezi pentru a sustine ca „oamenii religiosi, care merg la biserica sunt intr-adevar mai predispusi sentimentului de vina, dar sunt de asemenea mai predispusi si la marturisirea pacatelor si la iertarea propriei persoane decit cei ne-religiosi”. Concluzia lor a fost ca, in cazul oamenilor religiosi, vina are o functie instrumentala, adica ajuta la marturisirea pacatelor, pe cind in cazul oamenilor ne-religiosi, are mai degraba o functie terminala.

Aceasta legatura dintre religie si sanatatea fizica si mintala este complexa si are inca multe laturi ramase nedescoperite. Religia nu si-a actualizat inca pe deplin potentialul in ce priveste operarea etica, sanatoasa a personalitatii umane. Relatia dintre credinta, sanatate si religie ramine o preocupare curenta a studiilor de specialitate in psihologia crestina contemporana.

Ligia Manastireanu

Supa crema de peste

Pentru ca se apropie Floriile si pentru mamicile care au nevoie de inspiratie pentru a introduce pestele in meniul copilasilor lor, va recomand urmatoarea supa crema de peste. Din pacate nu am nici o poza dar cand voi reusi sa fac una voi reedita postarea.

Ingrediente:

1 file de peste (eu folosesc pangasius)
2 morcovi
1 cartof
1 praz / ceapa
1 ardei gras
1 ou
150 ml smantana / iaurt
zeama de lamaie (dupa gust)
patrunjel verde

Se fierbe pestele in cca 1 litru de apa si dupa ce a fiert se scoate si se lasa pe o farfurie. In apa in care a fiert pestele se pun la fiert legumele taiate mai mare. Dupa ce au fiert si legumele se pun toate intr-un blender impreuna cu pestele si se mixeaza pana cand au consistenta unei creme. Apoi se pune supa inapoi in oala si se trage din nou un clocot. Se drege cu un ou batut cu smantana, se adauga zeama de lamaie si patrunjelul verde tocat marunt.
Pofta buna!

Conflicte "ca la carte"

Sursa aici


„Dupa cum fierul ascute fierul, tot asa si omul atata mania altui om.” (Proverbe 27:17).

Parerea majoritatii este ca, intr-o familie, conflictele sunt nocive si afecteaza negativ relatia de cuplu. Desi este o afirmatie de bun simt, in mod evident adevarata in majoritatea cazurilor, exista si opinii contrare conform carora conflictele, in anumite conditii, pot fi benefice. In continuare vom analiza aceasta pozitie, mai putin cunoscuta, dar mai realista, intrucit nu putem elimina conflictele dintr-o relatie. Vom vedea care sunt motivele pentru care conflictele sunt de cele mai mutle ori distructive. Ne vom referi in mod special la conflictele din cadrul cuplului, principiile fiind insa valabile si pentru alte tipuri de relatii, cum ar fi cele dintre parinti si copii.

Definim conflictul ca o situatie in care persoanele implicate se confrunta cu asteptari, nevoi sau obiective contradictorii, care genereaza lupta fiecaruia pentru a obtine ceea ce doreste. Exista conflicte care pot fi rezolvate si conflicte care nu se pot rezolva. In cel de-al doilea caz este foarte probabil ca cei doi sa recurga la metode manipulative pentru a-l constrange pe celalalt sa adopte o anumita solutie. Din astfel de situatii decurg conflictele in care nici unul dintre parteneri nu vrea sa cedeze. John Gottman, specialist in relatiile de cuplu, pune in evidenta aspecte surprinzatoare in ceea ce priveste conflictele. Cu unele probleme sau conflicte, sustine el, cuplul va trebui sa invete sa traiasca, asa cum ar trai cu o alergie: uneori se pot gasi remedii, dar de cele mai multe ori situatiile conflictuale trebuie integrate in viata persoanei. Motivul pentru care nu putem spera ca o anumita categorie de conflicte, specifica fiecarui cuplu in parte, sa se rezolve, este ca ele se bazeaza pe valori sau obiceiuri diferite care sunt adinc inradacinate in personalitatea fiecaruia. Ceea ce se poate face uneori este limitarea efectului pe care il are un anumit comportament asupra partenerului sau partenerei. In situatiile in care nu pot fi facute schimbari satisfacatoare pentru amindoi, recomandarea este ca partenerii sa vorbeasca despre ceea ce ii deranjeaza, fara a se rani.

Exista citeva semne ale rezolvarii ineficiente a conflictelor. Din experienta autorului mentionat, prezenta acestor semne in primele trei minute de conversatie pe marginea unor subiecte conflictuale reprezinta un bun predictor al divortului / separarii partenerilor sau a insatisfactiei maritale accentuate. Astfel, atunci cind are loc o discutie in contradictoriu, conflictul este agravat de urmatorii factori (dupa Gottman):

1. Un start gresit, tumultuos. Acesta poate fi caracterizat prin critica, remarci sarcastice sau acuzatii. Sansele ca discutia sa continue pe un ton normal sunt foarte reduse in urma unui asemenea inceput. „Ah, iarasi!”, „Iar incepi?”, „Urmeaza continuarea episodului de ieri?” sunt cateva dintre cuvintele care reflecta un inceput gresit.
2. Cei patru calareti apocaliptici. Aceste semnale, asa cum sugereaza si numele care le-a fost dat, sunt considerate ca fiind fatale pentru relatie, in special datorita continutului lor scazut de respect.

Primul calaret apocaliptic este critica. Aceasta presupune accentuarea aspectelor negative dintr-o anumita situatie, precum si sugerarea unor lucruri pe care partenerul le-ar putea face. „Iar ai uitat ce te-am rugat!...”, „Esti insensibil(a)”, „Sa nu mai intarzii!”. Focalizarea pe latura negativa a unei situatii impiedica gasirea unor solutii obiective, care presupune investigarea resurselor, nu doar a piedicilor.

Al doilea calaret apocaliptic este sarcasmul sau cinismul. Ele se refera la denigrarea, umilirea celuilalt prin jocuri de cuvinte, „glume” nesarate (uneori spuse in prezenta altor persoane, pentru a spori efectul urmarit), gesturi sau expresii faciale care denota dezgust fata de partener. Efectul este fie „aducerea la tacere” a celuilalt, fie continuarea schimbului de replici sarcastice.

Deseori, critica si sarcasmul duc la o atitudine defensiva (al treilea calaret apocaliptic). Fiind atacuri la persoana (adica se refera la ceea ce este, si nu la ceea ce face ea), raspunsul cel mai frecvent este cel de aparare si se manifesta prin: negarea celor spuse de catre partener, raspunsuri care includ critica, sarcasmul indreptat asupra lui sau fuga (ex. iese din camera trantind usa).

Tacerea agresiva este un al patrulea calaret apocaliptic. Se manifesta prin lipsa contactului vizual si a unui raspuns verbal. Acest tip de comportament are efecte similare cu ale unui comportament agresiv, de cele mai multe ori declansand si mai multa agresivitate.

3. Inundarea cu mesaje negative, pana in momentul in care cealalta persoana se simte coplesita si se ascunde „sub carapace”. Aceasta duce la hipervigilenta, singurul scop al persoanei atacate fiind autoprotectia. Rezultatul este dezangajarea emotionala, adica opusul a ceea ce presupune prietenia (implicare emotionala). Din cauza ca barbatii consuma mai multa energie in timp ce vorbesc in comparatie cu femeile (fapt dovedit experimental), se simt mult mai repede coplesiti in toiul conflictelor in care sunt inundati cu mesaje negative.
4. Lipsa tentativelor de redresare sau functionarea lor ineficienta. „Hai sa ne oprim, cred ca am mers prea departe”, „Asteapta te rog, acum nu pot fi calm(a)”, „Sunt nervos / nervoasa, trebuie sa ma calmez” sunt cateva modalitati de a exprima tentativele de redresare in momentul in care conflictul tinde sa ia un curs nefavorabil. Ele actioneaza ca un stavilar impotriva inundarii cu semnale negative, efectul dorit fiind scaderea tensiunii emotionale. Pentru a fi eficiente, aceste mesaje trebuie formulate intr-o maniera neagresiva. Un contraexemplu in acest sens este atunci cind spunem: „Iar ma enervezi!”, „Nu discutam despre asta acum!” etc.

Problemele amintite au de-a face cu sentimentele de manie si cu modul de exprimare a lor. Un obiectiv important in ceea ce priveste managementul conflictelor este controlul furiei. Sentimentele de furie apar in situatiile in care persoana considera ca ii sunt incalcate drepturile. In functie de interpretarea data si importanta pe care persoana o acorda situatiei, mania poate fi insotita de reactii cum ar fi: dezamagirea, iritarea, frustrarea, stresul sau furia „oarba”. Pierderea controlului asupra emotiilor si comportamentului reprezinta un semnal de alarma. In aceste conditii, de la un simplu conflict se ajunge la comportamente abuzive, in care ranile pe care partenerii si le provoaca unul altuia pot fi extrem de severe. Daca se ajunge in acest stadiu, sau pentru a fi prevenite consecintele unor comportamente impulsive, este recomandata solicitarea interventiei de specialitate, din partea unui psiholog sau consilier sau a unei a treia persoane abile in medierea conflictelor.

Evitarea adoptarii unor comportamente cum sunt cele mentionate anterior transforma conflictele dintr-o amenintare asupra relatiei intr-o resursa care faciliteaza anumite schimbari in ceea ce priveste obiceiurile din cadrul cuplului.

Iata citeva sugestii legate de rezolvarea eficienta a conflictelor:

- Incepeti „usurel”: nu starniti furtuna de la inceput.

- Exprimati ceea ce nu va place, dar nu il invinovatiti pe celalalt.

- Faceti referire la propria persoana atunci cand va deranjeaza ceva (ex. „Ma simt extrem de minios cind intarzii”).

- Descrieti fapte, fara a evalua sau judeca acele fapte sau persoana careia va adresati.

- Exprimati clar ceea ce doriti sa spuneti, nelasand loc pentru mai multe interpretari.

- Fiti apreciativi, manifestand acceptare fata de personalitatea celuilalt (cand spuneti ceea ce nu va convine, referiti-va la comportament, nu la persoana).

- Spuneti ceea ce „va arde” inainte de a va infuria prea tare.

- Puneti in aplicare tentativele de redresare.

- Faceti „compromisuri” (negociati), acceptand influenta din partea partenerului.

- Fiti tolerant(a) fata de greselile sau imperfectiunile celuilalt (nu presupuneti ca „daca ar fi mai puternic, mai amabil, mai inteligent etc.", toate problemele s-ar rezolva mai usor).

- Controlati-va manifestarea sentimentelor de furie.

- Folositi umorul (dar nu si sarcasmul) pentru a depasi situatiile tensionate.

In concluzie, abordarea conflictelor nu presupune intotdeauna rezolvarea lor, ci manifestarea respectului fata de cealalta persoana prin comportamente verbale sau nonverbale, in conditiile mentinerii si tolerarii unei situatii conflictuale neelucidate. In acest fel, conflictele nu mai sunt piedici, ci devin resurse pentru o relatie de cuplu armonioasa.

Psih. Anca Axente